Connect with us

ACTUALITATE

Cum vom utiliza cardul de sănătate de acum încolo

Publicat


card de sanatate

Casa Națională de Asigurări de Sănătate a anunțat că medicii de familie și serviciul de asistența medicală ambulatorie nu vor folosi cardurile de sănătate până la data de 30 septembrie 2020. Celelalte specialități vor începe să valideze serviciile medicale cu cardul național de asigurări de sănătate începând cu data de 1 iulie 2020.

Guvernul a aprobat o hotărâre care prevede condițiile de acordare a serviciilor medicale, în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului. Astfel, măsurile vor intra în vigoare până la data de 30 septembrie 2020.

Principalele prevederi:

-medicii din spital pot elibera, la externarea asiguratului, prescripție medicală pentru medicamente cu și fără contribuție personală în ambulatoriu, pentru o perioadă de până la 90 de zile, cu excepția medicamentelor ce fac obiectul contractelor cost-volum/cost-volum-rezultat, pentru care durata de prescriere este de până la 30 de zile;

– mijloace electronice de comunicare se pot folosi și pentru transmiterea de către casele de asigurări de sănătate a documentelor eliberate necesare asiguraților;

– nu mai este necesară prezentarea biletului de trimitere pentru serviciile medicale acordate în ambulatoriul de specialitate pentru specialitățile clinice, inclusiv pentru specialitatea clinică medicină fizică și de reabilitare, precum și pentru îngrijirile paliative în ambulatoriu;

– medicii de familie pot prescrie medicamente din Lista de medicamente pentru care există restricții de prescriere, astfel încât asigurații să poată beneficia la timp de medicația necesară. Astfel, medicii de familie pot iniția tratamentul specific și în absența unei scrisori medicale emise de medicul din ambulatoriul de specialitate/spital pentru medicamentele notate cu * din Lista de medicamente compensate și gratuite;

De asemenea, medicul de familie poate emite prescripție medicală, în continuare, pentru pacienții cu boli cronice cu schemă terapeutică stabilă, în baza documentelor medicale care au fost emise pacientului (scrisoare medicală și/sau confirmarea înregistrării formularului specific de prescriere) și pentru medicamentele care până la data instituirii stării de urgență erau prescrise de către medicii specialiști. Fac excepție medicamentele/materialele sanitare utilizate în cadrul programelor naționale de sănătate curative, care se eliberează exclusiv prin farmaciile cu circuit închis ale unităților sanitare cu paturi;

– serviciile medicale prevăzute în pachetul de bază, acordate în asistența medicală primară și în ambulatoriul de specialitate pentru specialitățile clinice, precum și serviciile conexe furnizate de psiholog si logoped, pot fi efectuate și de la distanță, prin orice mijloace de comunicare, cu încadrarea în numărul maxim de 8 consultații/oră.

Cristian Lungu




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate