ACTUALITATE
Cum va fi vremea în următoarele zile, că vremurile știm cum sunt
Conform informărilor meteorologice de la Administrația Meteorologică Națională (ANM), vremea va deveni deosebit de rece pentru această perioadă a anului, mai ales pe parcursul zilelor de 31 martie și 1 aprilie. Mai mult, în sudul țării este emis cod galben pentru lapoviță și ninsori.
Temperaturile mici se vor regăsi mai ales în sudul țării, unde vântul va sufla în general moderat și va amplifica senzația de frig. În timpul nopții se vor înregistra temperaturi minime preponderent negative și se va produce brumă, la început în jumătatea de nord a țării și mai apoi inclusiv în cea de sud.
Începând cu această noapte și până în dimineața de miercuri, aria precipitațiilor sub formă de ninsoare va cuprinde cea mai mare parte a zonei montane și submontane dar și centrul și sud vestul țării unde se va depune zăpada. În partea de sud-sud-est a României vor fi precipitații sub formă de ploaie, lapoviță și foarte puțină ninsoare.
Vântul va prezenta local și temporar intensificări în toate regiunile, cu viteze care depășesc 60 de km/h. În schimb, din data de 2 aprilie vremea se va încălzi.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






