Connect with us

ADMINISTRAȚIE

Cum se acordă AJUTORUL pentru încălzirea locuinţei la Cluj-Napoca și a suplimentului pentru energie. Cine BENEFICIAZĂ

Publicat


calorifer

Primăria Cluj-Napoca a demarat programul de distribuire și preluare a cererilor pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinţei și a suplimentului pentru energie.

„Ajutorul de încălzire se acordă persoanelor cu domiciliul sau reședința valabilă în Cluj-Napoca în perioada sezonului rece (noiembrie 2023 – martie 2024), pe baza cererii şi declaraţiei pe propria răspundere, însoțită de actele necesare.

Suplimentul pentru energie se acordă persoanelor cu domiciliul sau reședința valabilă în Cluj-Napoca pe tot parcursul anului, inclusiv în perioada sezonului rece, pe baza cererii și declarației pe propria răspundere, însoțită de actele necesare.

Pot beneficia de ajutor pentru încălzirea locuinţei și de supliment pentru gaze naturale, energie termică, energie electrică sau combustibili solizi, persoanele singure, familiile sau persoanele care se gospodăresc împreună, dacă veniturile cumulate ale persoanei, familiei sau persoanelor care se gospodăresc împreună la aceeaşi adresă, se situează sub:
– 2053 lei pentru persoanele singure;
– 1386 lei/pers. familiile sau persoanele care se gospodăresc împreună, beneficiare de încălzire cu agent termic, gaze naturale, energie electrică sau combustibili solizi.

La stabilirea venitului net mediu lunar pe membru de familie şi, după caz, al persoanei singure, se iau în calcul toate veniturile realizate de membrii acesteia în luna anterioară depunerii cererii.

Formularele pot fi ridicate de la:
– Centrul de informare pentru cetățeni, – str. Moților nr. 7,
– Direcția de Asistență Socială și Medicală, – str. Venus fn.
– sediul TERMOFICARE NAPOCA SA, Bd. 21 Decembrie 1989 nr. 79,
precum și de la primăriile de cartier:
– Mănăștur – str. I. Meșter nr. 10;
– Iris – Liebcknecht nr. 7-8;
– Someșeni – str. T. Vuia nr. 41;
– Grigorescu – str. Al. Vlahuță nr. 47-48;
– Zorilor – str. Pasteur nr. 60;
– Gheorgheni – Aleea Băișoara nr. 4A;
– Mărăști – str. Porumbeilor nr. 41

Mai multe informații sunt regăsite pe site-ul instituției”, scrie pe pagina de Facebook Municipiul Cluj-Napoca.



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ACTUALITATE

Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

Publicat

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii. 

Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.

Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.

Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.

Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.

Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.

”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.

Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.

De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.

Dosar retrimis procurorului

Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca  în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.

S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.

Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Citește mai departe
Publicitate

ADMINISTRAȚIE

Exproprierile pentru metroul din Cluj-Napoca vor costa 283 de milioane de lei. Vizate, 500 de case și terenuri

Publicat

statie metrou cluj

Un proiect de Hotărâre de Guvern prevede alocarea a 283 de milioane de lei pentru exproprierea terenurilor necesare construirii metroului din Cluj-Napoca, arată Economedia.

Astfel, ar urma să fie vor fi expropriate 486 de imobile (case și terenuri) cu o suprafață totală de peste 400.000 mp din care aproape 60 000 mp. construiți.

Ședința de Guvern va avea loc după întoarcerea premierului Marcel Ciolacu din SUA, unde se află într-o vizită oficială.

Guvernul va aproba 283 milioane lei pentru exproprierile necesare metroului din Cluj-Napoca. Vizate, 500 de case și terenuri

,,Pentru realizarea lucrărilor pentru „Tren metropolitan Gilău – Florești – Cluj-Napoca – Baciu – Apahida – Jucu – Bonțida – etapa I a sistemului de transport metropolitan rapid Cluj: Magistrala I de metrou și tren metropolitan, inclusiv legătura dintre acestea. Componenta 1. Magistrala I de metrou Cluj”, este necesară ocuparea unei suprafețe de teren de 418.188 mp, aferentă unui număr de 486 de imobile proprietate privată, construcții în suprafață totală de 58.402 mp, împrejmuiri în suprafață totală de 5.209,28 ml, masa lemnoasă în cantitate de 22,68 mc., de pe raza municipiului Cluj-Napoca și localității Florești, pentru care este necesară a fi aprobată declanșarea procedurilor de expropriere”, se arată în proiect.

Citește și Premierul Ciucă și ministrul Grindeanu, la Primăria Cluj-Napoca, la semnarea contractului de metrou

Potrivit documentului, pentru magistrala 1 de metrou din Cluj-Napoca mai este nevoie de ocuparea unei suprafețe de 12 800 mp, proprietate publică a statului român și alți 172.000 mp. din proprietatea Primăriilor Cluj Napoca și Florești.

Citește și Emil Boc: Primele 9 stații ale metroului vor fi din Sopor până pe strada Câmpului. Se pregătesc exproprierile

 

Citește mai departe

EVENIMENT

Șapte noi vaccinuri au fost compensate din această lună. VEZI care sunt și cine beneficiază de gratuitate

Publicat

De

vaccinare bun

Românii au acces, începând cu data de 1 decembrie la încă șapte vaccinuri compensate.

După compensarea vaccinului gripal de la 1 octombrie, Ministerul Sănătății a decis ca o serie o serie de alte vaccinuri pentru adulți să fie gratuite, prin compensarea cu 100%.

Șapte noi vaccinuri au fost compensate din această lună. VEZI care sunt și cine beneficiază de gratuitate

Noile vaccinuri compensate sunt: pneumococic, meningococic, HPV, diftero-tetano-pertussis acelular pentru adult (dTPa), hepatitic B (VHB), rujeolă–oreion-rubeolă (ROR) și cel varicelic.

Forumul Român Pro-Vaccinare (FRPV) consideră că vaccinarea este un pilon esențial al sănătății publice și una dintre cele mai importante și eficiente metode de prevenție.

Pentru a atinge obiectivele de creștere a ratelor de vaccinare și, în consecință, de îmbunătățire a stării de sănătate a populației, FRPV consideră că populația trebuie să fie corect informată și să înțeleagă cum se modifică mecanismul de vaccinare și care sunt beneficiile de care se pot bucura pacienții, de exemplu regimul de compensare în care se încadrează.

Compensare de 100%

Astfel, regimul de compensare a vaccinurilor va fi de 100% pentru grupele populaționale desemnate de către Ministerul Sănătății la propunerea Comitetului Național de Vaccinologie. Lista persoanelor eligibile cuprinde persoanele aflate în categoriile de risc și pacienții cu boli cronice și poate fi consultată AICI.

„Compensarea vaccinurilor, care pot fi de acum procurate de populație în baza rețetei de la medic, reprezintă o schimbare de paradigmă a vaccinării din România. Este o schimbare pozitivă, având drept obiectiv creșterea accesului la vaccinare.

Dacă vrem să protejăm sănătatea populației, trebuie să explicăm beneficiile vaccinării și să încurajăm practica de vaccinare pe tot parcursul vieții.

Vaccinarea este un act medical sigur, încurajez populația să aibă încredere în medici și în recomandările fundamentate științific”, a declarat Prof. Univ. Dr. Doina Azoicăi, Președintele Comisiei de Epidemiologie a Ministerului Sănătății.

E mai ieftin să previi decât să tratezi

Decizia Ministerului Sănătății de a compensa de la 1 decembrie, în total, 8 vaccinuri confirmă schimbarea de paradigmă a vaccinării în România, fiind o măsură ce va favoriza creșterea ratelor de vaccinare, facilitând accesul unor grupuri vulnerabile la vaccinare și reducând astfel povara socială și economică a îmbolnăvirii cu boli transmisibile și netransmisibile.

„Evoluția tehnologiei, a științei și a medicinei ne-a adus în acest punct în care sunt peste 30 de boli infecţioase de care ne putem proteja prin vaccinare. Din punct de vedere al costurilor, este mult mai eficient să previi şi să vaccinezi decât să tratezi.

Un studiu pe care l-am făcut în rândul pacienților din coaliția noastră a arătat faptul că peste 78% dintre aceștia doresc ca vaccinurile să fie compensate sau să aibă o formă de compensare. Această măsură este așadar una salutară, care vine în întâmpinarea nevoilor pacienților, mai ales în ceea ce-i privește pe cei cu o stare financiară precară, care și-ar dori să se vaccineze, dar nu-și permit, din cauza costurilor mari ale unor vaccinuri“, a spus și Radu Gănescu, Președintele Coaliției Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice (COPAC).

Citește mai departe

EVENIMENT

Campanie de donare de sânge la Cluj. Criterii care trebuie să fie îndeplinite pentru a putea dona

Publicat

De

donare

Echipa “Donează sânge, fii erou!” organizează o campanie națională de donare de sânge la Centrul de Transfuzie Sanguină Cluj-Napoca în perioada 4-15 decembrie 2023, voluntarii urmând să fie prezenți de luni până vineri, între orele 7:30-13:30, asistând personalul și oferind mici atenții donatorilor.

”De asemenea, donatorii obțin bonuri de masă în valoare de 67 de lei, o adeverință pentru o zi liberă de la locul de muncă/unitatea de învățământ și o reducere de 50% la abonamentele pentru mijloacele de transport în comun.

Lipsa sângelui este o importantă problemă a sistemului medical din România, sângele neavând un substitut. Transfuziile sanguine sunt esențiale pentru pacienții care suferă de boli precum anemii severe sau diferite forme de cancer și cei implicați în accidente”, arată organizatorii.

Condiții de îndeplinit

Principalele criterii pe care trebuie să le îndepliniți pentru a putea dona sânge:

-vârsta: 18-60 ani;

-greutate: peste 50 kg;

-să nu suferiți de boli cronice (diabet, cancer, ciroză hepatică, boli autoimune, alte boli

infecțioase, etc.);

-miopie forte peste (-) 6 dioptrii;

-să nu aveți alergii severe (cele sezoniere, minore nu sunt criteriu de excludere)

-să nu fi suferit intervenții chirurgicale majore în ultimele 6 luni, operații minore în ultimele 3 luni,

sau intervenții stomatologice mici în ultimele 7 zile;

-să nu urmați vreun tratament medicamentos (suplimentele alimentare precum vitaminele și

mineralele, de exemplu vitamina C și Zinc, sunt acceptate);

-să nu vă fi tatuat și să nu vă fi pus piercing în ultimele 6 luni;

-să nu fiți în perioada menstruală (sau cu 5 zile înainte sau după);

-să nu consumați alcool și alimente bogate în grăsimi cu 48h înaintea donării;

-să nu fumați in dimineața donării și la o ora după.

Proiect al studenților

”Donează sânge, fii erou!” este un proiect al organizației studenților mediciniști Cluj-Napoca, parte a Federației Asociațiilor Studenților în Medicină din România (FASMR) și parte a programului Standing Committee On Public Health (SCOPH) din cadrul International Federation of Medical Students’ Associations.

Proiectul este susținut de către Institutul Național de Transfuzie Sanguină ”Prof. Dr. C. T. Nicolau” și de către Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice.

 

Citește mai departe

ADMINISTRAȚIE

Bogdan Pivariu anunță lărgirea și modernizarea străzii Răzoare din Florești

Publicat

Primarul Bogdan Pivariu anunță că porțiunea străzii Răzoare din Florești, începând de la Biserica Ortodoxă și până la numarul 197, intră în modernizare, după ce în cadrul ședinței de Consiliu Local de marți a fost votat studiul de fezabilitate privind acest proiect, inclusiv culoarul de exproprieri.

Bogdan Pivariu anunță lărgirea și modernizarea străzii Răzoare din Florești

”În cadrul lucrărilor de modernizare sunt incluse și exproprieri de terenuri care vor permite lărgirea și modernizarea aceatui segment de drum.
În cadrul proiectului vor fi incluse 2 benzi de circulație în două sensuri, trotuare de ambele părti ale carosabilului de minim 1 m, stație de autobus, stație de încărcare mașini electrice, parcări.
Acest segment de drum a fost modificat provizoriu în sens sens unic din motive de siguranță a riveranilor și a celorlați participanți la trafic”, a spus Pivariu.

Efectele investiției

Acesta a precizat că realizarea investiției va conduce la fluidizarea traficului pe zonele adiacente prin asigurarea atât a unei circulații rutiere pe ambele sensuri cât și introducerea transportului public în comun, îmbunatatirea accesului riveranilor si participanților la trafic, modernizarea trotuarelor pentru traficul pietonal, reducerea noxelor, îmbunătățirea calității vieții, creșterea potențialului economic.

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Parteneri Alba24.ro , România24.ro, Ardeal24.ro, Botosani24.ro Copyright © 2022 Cluj24.ro powered by MEDIA CLUJ24 SRL Cluj Napoca & INDEPENDENT MEDIA Alba Iulia. Cluj24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax