Cum a făcut Ceaușescu reorganizarea teritorială în 1968. Detalii din culisele deciziei

În contextul discuțiilor despre o noua regionalizare, fostul subprefect de Cluj Gyorke Zoltan a făcut o analiză despre împărțirea administrativ-teritoriala din 1968 care este și acum in vigoare. Textul conține elemente inedite din perioada comunistă, declarații ale foștilor tovarăși din PCR, inclusiv detalii care privesc judetul Cluj.

În vara anului 1967, mai mulți specialiști au redactat un studiu la cererea Partidul Comunist Român prin care au propus sistematizarea tuturor satelor din România pe parcursul mai multor decenii, în cadrul unui program național de ansamblu și organizarea științifică a teritoriului în 55 de județe, în decurs de 2-3 ani.

Însă, pentru că urmau alegeri pentru Marea Adunare Națională, propunerile au fost ignorate. La ordinul personal al lui Nicolae Ceaușescu s-a renunțat la sistematizarea rurală iar, în februarie 1968, teritoriul Republicii Socialiste România era deja împărțitîn 35 de județe. Apoi, la propunerea prim-secretarilor organizațiilor județene de partid, Consiliul de Miniștri a decis desființarea a 1.977 de sate.

Organizarea teritoriului în anul 1968: de la propunerile specialiștilor la deciziile lui Nicolae Ceaușescu și ale prim-secretarilor de partid

Ultima reorganizare administrativ-teritorială a României a avut loc cu aproape șase decenii în urmă. Potrivit legii nr. 2 din 16 februarie 1968, teritoriului Republicii Socialiste România a fost împărțit în 39 de județe, 236 de municipii și orașe, 2.706 comune și 13.149 sate. În 12 aprilie 1989, Nicolae Ceaușescu anunța că „România a plătit complet datoria externă” astfel încât fiecare unitate administrativ-teritorială „va avea obligaţia de a-şi desfăşura întreaga activitate potrivit principiilor autoconducerii, autoaprovizionării, autogestiunii economico-financiare şi autofinanţării”, iar în 18 aprilie 1989 este adoptată o nouă lege potrivit căreia teritoriul R.S.R. este împărțit în 40 județe, 265 municipii și orașe, respectiv 2.359 de comune.

După schimbarea de regim politic, Consiliul Frontului Salvării Naționale condus de Ion Iliescu a considerat că prin legea nr. 2/1989„au fost desfiinţate în mod nejustificat şi abuziv, ignorându-se voinţa cetăţenilor, peste 300 comune şi un mare număr de sate cu adâncă tradiţie în istoria țării”. În consecință, până la elaborarea unei noi legi de organizare administrativă a teritoriului României, C.F.S.N.a abrogat prevederile legii 2/1989 și a repus în vigoare,în integralitate,legea 2/1968.

Tovarășul Stalin a spus

În 15-17 mai 1950, Comitetul Central al Partidului Muncitoresc Român condus de Gheorghe Gheorghiu-Dej constata că „vechea organizare a teritoriului nu mai corespunde condițiilor politice, economice și administrative actuale” și aproba raionarea teritoriului, corespunzător „organizării statului de tip nou”. Hotărârea a fost una simplă deoarece însuși „tovarășul Stalin a spus că scopul raionării este de a apropia aparatul de partid de raion și stat”.

Așadar, județele și plășile înființate prin legea administrativă din anul 1925 trebuiau desființate deoarece au corespuns doar „intereselor burgheziei și moșierimii, politicii de aservire a țării față de imperialișții englezi, francezi și americani”. Astfel, potrivit legii pentru raionarea administrativ-economică a teritoriului din 6 septembrie 1950, Republica Populară Română se împarte în 28 de regiuni, 177 de raioane și 4.052 de comune. Constituția R.P.R., adoptată în 24 septembrie 1952, consacră, la rândul ei, organizarea teritoriului în regiuni și raioane.

În 22 martie 1965,la numai trei zile de la decesul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, Nicolae Ceaușescu devine noul prim-secretar al C.C. al P.M.R, iar în 18 iunie 1965, preşedinte al Comisiei pentru elaborarea unei noi Constituţii. După „consultarea largă și participarea activă a unui mare număr de cadre de partid și de stat, juriști, economiști și istorici”, în 21 august 1965 este adoptată noua Constituție a Republicii Socialiste România, fiind menținută organizarea teritoriului în regiuni, raioane, orașe și comune.

Congresul al IX-lea al Partidului Comunist Român. Nicolae Ceaușescu împreună cu Deng Xiaoping și Leonid Brejnev. Sursa: Fototeca on-line a comunismului românesc.

Între timp, are loc și Congresul al IX-lea al P.C.R. din 19-24 iulie 1965. Rezoluția Congresului nu face nici o referire la reorganizarea administrativ-teritorială a țării, doar succint la o viitoare sistematizare rurală: „este necesar să se treacă la întocmirea studiilor de sistematizare a satelor, pentru a se crea posibilitatea folosirii în condiţii cât mai bune a unităţilor comerciale, şcolii, dispensarului, căminului cultural, electrificării, alimentării cu apă, în vederea economisirii terenurilor şi îmbunătăţirii în general a condiţiilor de viaţă în satele patriei noastre”.

Propuneri anonime

După ce timp de doi ani conducerea de partid și de stat nu a fost interesată de reorganizarea administrativ-teritorială a țării, în 3 august 1967, este înregistrat la Cancelaria C.C. al P.C.R. un document anonim, redactat în 14 iulie 1967, intitulat „Propuneri pentru sistematizarea rurală și administrativă a României”.

Încă din introducere, autorii precizează că „sporirea eficienței activității economice și valorificarea la un înalt nivel a resurselor naturale și de muncă ale țării cer organizarea complexă, științifică a întregului teritoriu al țării, pe baza unor studii de sistematizare teritorială a localităților, care să asigure o judicioasă repartizare a forțelor de producție în cadrul unor rețele raționale de localități urbane și rurale”.

Aceștia adaugă că datorită legăturii organice dintre sistematizarea teritoriului și a localităților și îmbunătățirea împărțirii administrative, ele „trebuie să se desfășoare pe baza unei concepții unitare”, însă din cauza problemelor specifice pe care le ridică fiecare în parte „se impune examinarea și eșalonarea lor în timp, în mod diferențiat”.

Experții susțin că sistematizarea rurală se poate înfăptui „numai în mod trepat, pe parcursul mai multor decenii, în cadrul unui program național de ansamblu” iar „îmbunătățirea împărțirii administrative a țării se poate realiza, pe baza unor studii corespunzătoare, în decurs de 2-3 ani”. Potrivit documentului, deoarece actuala structură administrativă compusă din 16 regiuni, 150 de raioane, 184 de orașe, 4.259 de comune și 14.203 de sate „nu mai corespunde stadiului actual de dezvoltare a forțelor de producție și îngreunează conducerea operativă a întregii activități politice, economice și social-culturale a țării, este necesară trecerea la organizarea administrativă a țării pe județe”.

Autorii consideră „indicat” ca numărul comunelor să fie redus la aproximativ 2.000-2.500, având în medie 4.500-5.00 de locuitori, un județ să cuprindă aproximativ 45-50 de comune, ceea ce ar determina împărțirea teritoriului în 50-55 de județe iar „în decurs de câteva decenii” să se reducă numărul satelor la aproximativ 4.000-4.500. Având în vedere caracterul complex al acestor acțiuni, autorii documentului propun constituirea unei Comisii centrale de partid și de stat pentru reorganizarea administrativ-teritorială și sistematizarea rurală. Apoi, după definitivarea propunerilor și aprobarea lor de către conducerea de partid și de stat, noua împărțire administrativă „să poată fi pusă în aplicare începând cu anul 1970”.

Alegerile înainte de toate

În ședința din 5 septembrie 1967, C. Ex. al C.C. al P.C.R. condus de Nicolae Ceaușescu aprobă „Propunerile pentru sistematizarea rurală și administrativă a României”, cu „indicația ca după ce vor fi îmbunătățite pe baza observațiilor făcute în ședință, să se treacă la pregătirea măsurilor organizatorice iar propunerile să fie supuse aprobării Plenarei C.C. al P.C.R.”.

Dezbaterile asupra propunerilor specialiștilor au durat doar câteva minute, fără observații pe fond. Ion Gheorghe Maurer, Chivu Stoica, Leonte Răutu și Vasile Vîlcu au fost „de acord cu materialul”. Petre Lupua fost și el de acord, însă a considerat că „termenul de 2-3 ani pentru împărțirea administrativă este prea lung”. Nicolae Ceaușescu subscrie imediat la această opinie și conchide: „în 1969 vom avea alegeri și ar fi bine dacă am avea făcută această nouă împărțire teritorială”.

În 5-6 octombrie 1967, Plenara C.C. al P.C.R. adoptă la rândul ei documentul sub forma unor „Principii de bază ale îmbunătățirii organizării administrativ-teritoriale a României și sistematizării localităților rurale”, cu un singur amendament important: elaborarea proiectului legii de organizare şi funcţionare a organelor locale ale puterii de stat și propunerile concrete privind delimitarea viitoarelor judeţe, oraşe şi comune „să fie definitivate până la sfârşitul anului 1968”.

Soluții originale susținute unanim

La scurt timp după aprobarea „Princiilor de bază”, apar și primele susțineri publice ale „soluțiilor originale și știintifice, ce corespund deplin realităților”. Prodecanul Facultății de drept din București salută faptul că se urmărește și „perfecționarea aparatului de stat prin simplificarea lui, ieftinirea lui prin înlăturarea unor verigi intermediare”.

Apoi, sociologul Henri Stahl își „mărturisește bucuria deosebită” pentru viitoarea sistematizarea satelor, deoarece oricum „agricultura se face mecanizat și în forma socială a cooperativelor agricole, micile așezări sătești  au ajuns a fi anacronice”. Acesta se bucură și pentru că „în această muncă imensă sociologii își vor putea aduce o contribuție utilă”, astfel încât soluțiile propuse „să asigure premisele necesare dezvoltării necontenite a țării pe drumul socialismului și a comunismului”.

„Princiile de bază” sunt supuse apoi unei „largi dezbateri publice”. Academicianul Constantin Daicoviciu, rectorul Universităţii „Babeş-Bolyai“ din Cluj, propune revizuirea denumirii localităţilor deoarece „multe din vechile denumiri au fost înlocuite, fără justificări cu altele, care nu au nimic nici cu istoria, nici cu tradiţia şi nici cu realitatea prezentului”.

Géza Vida, artist al poporului, crede că „în fiecare sat s-ar putea amenaja o casă-muzeu, în care să se adune tot ce este mai valoros din punct de vedere istoric, etnografic şi artistic”. Miron Constantinescu, adjunct al ministrului învățământului, înaintează conducerii de partid și de stat o „Notă privitoare la originea denumirilor noilor județe: dacice, slave, romanice, grecești, cumane sau maghiare”. Deoarece numai trei erau „romano-dacice” iar „România este romanică, cu toată influența sa slavă care a existat”, Constantinescu propune reexaminarea unor denumiri, precum cea a județului Ilfov. Nicolae Ceaușescu se opune acestor propuneri, motivând că „nu putem merge cu orice preț la aceste denumiri, denumirea de «Brașov» nu vine de la romani sau daci, dar este cunoscută în toată lumea”.

Reorganizare administrativă urgent, sistematizare rurală altă dată

Conferința Națională a P.C.R. din 6-8 decembrie 1967 aprobă „Principiile de bază” și decide „urgentarea lucrărilor”. În 15 decembrie 1967, conducerea de partid îi convoacă într-o ședință de lucru pe membrii subcomisiei centrale pentru sistematizare rurală și împărțirea teritorial-administrativă a țării. Virgil Trofin, secretar al C.C. al P.C.R., le solicită acestora să întocmească, în câteva zile, o hartă de bază cu 35 de județe.

După o săptămână, subcomisia redactează o „Notă privind delimitarea administrativ-teritorială a țării pe județe” prin care propune organizarea teritoriului în 35 de județe, 30 de municipii și 2.250 de comune. În 26 decembrie 1967, Prezidiul Permanent al C.C. al P.C.R. aprobă propunerile subcomisiei. Doar Alexandru Drăghici s-a opus solicitând mai multe județe, dar Nicolae Ceaușescu ordonă: „să se tipărească și să se difuzeze materialul”.

În 27 decembrie 1967, Nicolae Ceaușescu organizează la sediul C.C. o întâlnire de lucru cu conducerea de partid și de stat, deputați din M.A.N., cu oameni de știință și cultură. Toți cei prezenți „au subliniat faptul că propunerile au o fundamentare știintifică din punct de vedere fizic, geografic, economic, social-cultural, tradițional, istoric”. În aceeași zi, Ceaușescu face marele anunț: „problema sistematizării orașelor și a satelor este o problemă care urmează să fie făcută ulerior”.

În ședința din 30 decembrie 1967 și C. Ex. al C.C. al P.C.R. aprobă propunerile subcomisiei, urmând ca ele să fie suspuse dezbaterii publice și prezentate spre legiferare Marii Adunări Naționale. Singurul care s-a opus, a fost din nou Alexandru Drăghici. Vicepreședintele Consiliului de Miniștri a cerut, printre altele, să se păstreze decizia referitoare la înființarea a aproximativ 2.000 de comune și ca în locul Regiunii Mureș Autonome Maghiare să se revină la vechile județe Trei Scaune, Ciuc, Mureș și Odorhei.

Membrii C.Ex. au reacționat imediat in corpore, acuzând că opiniile sale reprezintă „o încercare de revizuire a Principiilor, aprobate deja de Conferința Națională a Partidului Comunist Român”. Și János Fazekasa fost de părere că principiile sunt „judicios gândite” și a propus ca „încă în primul trimestru al anului 1968 să fie și înfăptuite”. Nicolae Ceaușescueste cel care decide și de această dată: „până în 15 ianuarie publicăm propunerile, pentru ca în a doua parte a lunii februarie să le putem prezenta M.A.N., ca până la sfârșitul lunii februarie să creăm noile județe și să instalăm noile conduceri”.

 Zis și făcut

În 14 ianuarie 1968, sunt publicate în Buletinul Oficial „Propunerile Comisiei centrale de partid și de stat cu privire la organizarea județelor și a municipiilor”. Teritoriul urmează să fie împărțit în 35 de județe și 187 de orașe, din care 31 municipii. Municipiul Bucureşti va fi organizat — din punct de vedere administrativ — pe sectoare, menţinându-se limitele actualelor raioane.

Sursa: Scînteia. Organ al Comitetului Central al P.C.R., 14 ianuarie 1969

În 15 februarie 1968, Marea Adunare Națională se întrunește în sesiune extraordinară convocată pentru dezbatarea generală a proiectului de lege pentru modificarea unor articole din Constituția R.S.R., a proiectului de lege privind organizarea administrativă a teritoriului R.S.R. și a proiectului de lege pentru asigurarea conducerii locale de stat în unitățile administrativ-teritoriale până la alegerea consiliilor populare.

Pe fundalul sălii „este reprezentată harta Republicii Socialiste România, care, printr-un sistem electronic, marchează propunerile privind organizarea administrativ-teritorială a României”. „Primit cu aplauze vii și însuflețite” Nicolae Ceaușescu prezintă, timp de două ore, Expunerea de motive la îmbunătățirea organizării administrative a teritoriului. Secretarul general al P.C.R. anunță că, în urma consultărilor, Comisia centrală a ajuns la concluzia că este necesar să se înființeze încă patru județe: Mehedinți, Sălaj, Covasna și Brăila.

La dezbaterea generală asupra celor trei proiecte de acte normative, iau cuvântul mai mulți deputați. Lina Ciobanu salută împărțirea municipiului București impusă de „necesitatea evitării aglomerării la diversele servicii de larg interes public”. Deputatul Mihály Uborny dă asigurări că în nou înființatul județ Covasna „oamenii muncii – români și secui – care veacuri de-a rândul au luptat umăr la umăr împotriva jugului străin, muncesc astăzi împreună ca frații”. Constantin Daicoviciu aduce „glasul autorizat al urbei Cluj” și salută inițierea acestor „legi înnoitoare a statului nostru”, având în vedere că județele create în trecut „corespundeau intereselor proprietarilor de moșii și burgheziei”.

Deputatul Gheorghe Tătaru anunță că județul Galați „formează de acum o unitate perfect echilibrată, atât din punct de vedere al suprafeței, populației, cât și potențialului economic și cultural”. Deputatul Victor Mesaroș propune ca orașul Alba Iulia să devină municipiu, deoarece aici a avut loc Adunarea de la 1 decembrie 1918 și tot aici Mihai Viteazu a încercat să unifice într-un singur stat centralizat Transilvania, Țara Românească și Moldova.

Deputatul Avram Bunaciu propune ca unele comune vechi să nu devină sate arondate altor comune, deoarece „locuitorii acestora sunt mândri de trecutul lor și nu știu cum ar înțelege faptul de a le vedea transformate într-un sat sau o anexă la o altă comună”. Deputatul și profesorul de drept Tudor Drăganu salută „ideea apropierii aparatului de stat de mase” și dă asigurări că în unitățile administrativ-teritoriale nou înființate „sub îndrumarea partidului, au fost luate măsuri pentru repartizarea în funcții a a cadrelor în raport cu pregătirea și capacitatea lor”.

„Un ţăran din Poiana Mărului, întrebat odată dacă acest sat ţine de Făgăraş sau de Braşov, a răspuns: «noi către Bran cătăm» şi a ridicat mâna în sus către drumul Branului. Acest răspuns vorbeşte mai mult decât oricare hotărâre politică sau administrativă. Prin acest ţăran vorbise legea vieţii care e cea mai dreaptă şi mai îndreptăţită”. (Ernest Bernea, Civilizația română sătească. Ipoteze și precizări)

A doua zi, Marea Adunare Națională supune la vot proiectul de lege privind organizarea administrativă a teritoriului Republicii Socialiste România și îl adoptă cu 415 voturi pentru și 1 vot împotrivă. De asemenea, este adoptată și legea nr. 3 din 16 februarie 1968 privind asigurarea conducerii locale de stat în unitățiile administrativ-teritoriale până la alegerea consiliilor populare. Potrivit acesteia, comitetele executive ale consiliilor populare județene provizorii sunt însărcinate să facă propuneri Consiliului de Miniștri privind stabilirea limitelor teritoriale ale municipiilor, orașelor și comunelor.

În 17 februarie 1968, în toate cele 39 de județe ale țării, Adunările generale ale activului de partid alegprim-secretarii organizațiilor județene ale P.C.R.,care erau de drept și președinții consiliilor populare județene provizorii: George Homoșteanu – județul Alba, Teodor Haș – județul Arad, Petre Duminică – județul Argeș, Ion Ichim – județul Bacău, Victor Bolojan – județul Bihor, Adalbert Crișan – județul Bistrița-Năsăud, Gheorghe Ghinea – județul Botoșani, Gheorghe Pană – județul Brașov, Nicolae Mihai – județul Brăila, Ion Sîrbu – județul Buzău, Ilie Făsui – județul Caraș-Severin, Aurel Duca – județul Cluj, Petre Ionescu – județul Constanța, Carol Király – județul Covasna, Nicolae Tăbîrcă – județul Dîmbovița, Gheorghe Petrescu – județul Dolj, Constantin Dăscălescu – județul Galați,  Gheorghe Paloș – judetul Gorj, Ladislau Braniș – județul Harghita, Ioachim Moga – județul Hunedoara, Vasile Marin – județul Ialomița, Miu Dobrescu – județul Iași, Gheorghe Necula – județul Ilfov, Gheorghe Blaj – județul Maramureș, Constantin Drăgoescu – județul Mehedinți, Nicolae Vereș – județul Mureș, Ștefan Boboș – județul Neamț, Constantin Sandu – județul Olt, Dumitru Balalia – județul Prahova, IosifUglar – județul Satu Mare, Laurian Tulai – județul Sălaj, Nicolae Gavrilescu – județul Sibiu, Emil Bobu – județul Suceava, Marin Drăgan – județul Teleorman, Mihai Telescu – județul Timiș, Teodor Coman – județul Tulcea, Ion Savin – județul Vaslui, Petre Dănică – județul Vîlcea, Simion Dobrovici – judetul Vrancea.

Nicolae Ceauşescu expune Raportul cu privire la noua împărţire administrativ-teritorială în faţa activului de partid din județul Prahova, 19 februarie 1968. Sursa: Fototeca online a comunismului românesc.

Fără a lua în considerare propunerile specialiștilor referitoare la numărul mediu al populației unei comune, prim-secretarii organizațiilor județene de partid au propus desființarea a 1.977de sate, prin contopirea unor comune. Gheorghe Blaj, prim-secretarul P.C.R. Maramureș, a propus desființarea a 2 sate, Victor Bolojan, prim-secretarul P.C.R. Bihor – 3 sate iar prim-secretatul P.C.R.Prahova – 4 sate.

În același timp, Gheorghe Necula, prim-secretarul P.C.R. Ilfov a propus ca 123 de sate să fie desființate, Gheorghe Paloș, prim-secretarul P.C.R.Gorj – 135 de sate, iar Ion Ichim, prim-secretarul P.C.R.Bacău, 189 de sate. De asemenea, denumirea a 333 de sate a fost schimbată la propunerea acestora. În județul Timiș și Brăila, câte un sat a primit denumire nouă, în schimb, în județul Gorj 30 de sate au fost rebotezate, iar în județul Bacău 36 de sate.

Aceste propuneri, împreună cu cele referitoare la delimitarea municipiilor, orașelor și comunelor au fost transmise Consiliului de Miniștri spre aprobare. În 19 decembrie 1968, M.A.N. s-a întrunit pentru adoptarea proiectului de lege de modificare a legii 2/1968, în sensul cuprinderii noii organizări administrativ-teritoriale în anexa legii. Așadar, de la acea dată, teritoriul Republicii Scolialiste România este organizat în 39 de județe, 47 de municipii, 189 de orașe, 2.706 comune și 13.149 de sate.

În 28 decembrie 1968, președintele Consiliului de Stat Nicolae Ceaușescu semnează Decretul prin care stabilește data de 2 martie 1969 pentru alegerea Marii Adunări Naționale și a consiliilor populare. În ziua alegerilor s-au prezentat la urne 99,96 % din numărul total al alegătorilor înscriși în liste electorale, din care 99,75%au votat pentru candidații Frontului Unității Socialiste, un organism politic aflat în subordinea Partidului Comunist Român. Cu excepția prim-secretarilor organizațiilor județene ale P.C.R. Argeș, Harghita, Sibiu și Vaslui care nu au candidat, toți ceilalți prim-secretari au fost aleși în funcțiile de deputați ai Marii Adunări Naționale.