Connect with us

ADMINISTRAȚIE

Cu cei care beau alcool și se droghează ce se întâmplă? Clujenii au alte probleme după interzicerea fumatului în spații publice

Publicat


Fumat interzis în stații de autobuz și parcuri

Clujenii vor să respire un aer cât mai sănătos. Astfel, mulți se arată mulțumiți de faptul că nu se mai poate fuma în stațiile de autobuz, iar în parcuri doar în locuri special amenajate.

Dar tocmai pentru că le pasă ce aer respiră, mulți au ridicat și alte probleme pe care le are orașul, inclusiv poluarea produsă de mașini.

“Se bea alcool în stațiile de autobuz”

Interzicerea fumatului în anumite spații publice, care a intrat în vigoare la Cluj-Napoca în data de 13 august, a împărțit fără doar și poate clujenii în tabere. Dar, în mare parte, cei care știu despre noua regulă, fie chiar și fumători, nu se arată împotriva măsurii luată de Primărie.

Doar că locuitorii ridică și alte probleme pe rețelele sociale.

„Dar de cei ce beau și se droghează în statii de autobuze și peste tot (în special zona garii), de ce nu va ocupați?”, este întrebarea unui clujean către Primărie. Alții s-au referit la inerzicerea circulației mașinilor în centrul orașului, dar și la mirosul imsuportabil care „lovește” Clujul tot mai des în zilele cu temperaturi ridicate.

Atenție! Amenzi de până la 500 de lei

Regulile noi pentru fumători, inclusiv pentru utilizatorii de țigări electonice sau tutun încălzit au intrat în vigoare miercuri, 13 august. Astfel, la Cluj-Napoca, fumatul este interzis în stațiile de transport public în comun, în toate parcurile publice și în bazele sportive aflate în proprietatea municipiului Cluj-Napoca.

Amenzile pentru nerespectarea acestor prevederi sunt între 100 și 500 de lei. Excepție de la hotărârea Consiliulul Local, fac evenimentele publice desfășurate în aer liber, aprobate oficial de autorități.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate