ADMINISTRAȚIE
CTP Cluj-Napoca anunță PROGRAMUL transportului în comun în zilele minivacanței de Mica Unire
Cu ocazia minivacanței de Mica Unire, Compania de Transport Public Cluj-Napoca S.A. informează publicul călător cu privire la programul mijloacelor de transport public din perioada 21 – 24 Ianuarie 2023.
„În zilele de 21 și 23 Ianuarie 2023, transportul public de călători se va desfăşura între orele 5:30 – 22:00, conform programului de transport pentru zilele de Sâmbătă.
În data de 23 Ianuarie 2023, liniile care fac legătura între cartiere și B-dul Muncii (26L, 36L, 48L, 50L, 52L) vor circula după programe speciale, care vor putea fi consultate atât pe site-ul companiei cât și în aplicația gratuită de mobil „TRANZY”.
În zilele de 22 și 24 Ianuarie, transportul public de călători se va desfăşura între orele 6:00 – 22:00, conform programului de transport pentru zilele de Duminică. În după masa zilei de 24 Ianuarie 2023, cu ocazia manifestărilor organizate de Primăria Municipiului Cluj-Napoca în Piața Unirii, vor fi suplimentate principalele linii de transport public ce asigură legătura dintre cartiere cu zona centrală a municipiului. Programele de circulație ale liniilor 6, 25, 9, 21, 24B, 30, 31, 35 și 39 suplimentate pentru acest eveniment vor putea fi consultate pe site-ul companiei și în aplicația gratuită de mobil „TRANZY”.
Cu ocazia zilei de 24 ianuarie 1859 – Unirea Principatelor Române – Mica Unire, Compania de Transport Public Cluj-Napoca S.A. urează tuturor cetățenilor: „LA MULŢI ANI!”, transmite CTP Cluj.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






