EVENIMENT
CSM Târgu Mureș – U-BT Cluj, 102-104. Silvășan: A fost un meci extrem de DIFICIL
U-BT Cluj-Napoca a avut din nou parte de un meci greu pe teren străin, de această dată la Târgu Mureș, unde gazdele de la CSM au fost la conducere în cea mai mare parte a jocului. Totuși, partida din etapa cu numărul 25 a Ligii Naționale de Baschet Masculin s-a încheiat cu scorul de 104-102 pentru campioana en-titre.
Mihai Silvășan și-a avertizat jucătorii cu privire la faptul că va fi un meci greu. CSM a mizat pe câțiva dintre cei mai importanți veterani ai Ligii Naționale, și anume Goran Martinic, Goran Gajovic, Mladen Jeremic, respectiv Szabolcs Santa.
CSM Târgu Mureș – U-BT Cluj, 102-104. Silvășan: A fost un meci extrem de DIFICIL
Clujenii au condus doar de două ori în debutul meciului, apoi Mureșul s-a desprins pentru prima dată periculos la scorul de 19-10, în urma unui coș al lui Gajovic. Zavier Simpson a venit cu răspunsul, reușind să depășească defensiva adversarilor noștri. Totuși, CSM a evoluat cu mult curaj și a beneficiat de prestații individuale de excepție, astfel că tabela indica la pauză 47-41.
După pauză, CSM Târgu Mureș a rămas echipa precisă, care a reușit să profite de inexactitățile clujenilor. Trupa lui Peter Farago a inaugurat partea secundă cu un run de 5-0, până la slam-dunk-ul lui Deshawn Stephens. Goran Martinic a adăugat puncte pe bandă rulantă, în vreme ce Mladen Jeremic a înscris adesea din poziții imposibile, cu toată opoziția jucătorilor noștri.
„A fost un meci extrem de dificil”
La începutul actului patru, Mureșul s-a distanțat inclusiv la 18 puncte, 82-64, dar U-BT a demonstrat că se poate descurca în cele mai grele situații. Zavier Simpson și D.J. Seeley au apăsat piciorul pe pedala de accelerație și echipa a revenit în joc, iar Salin a contribuit prin coșuri de trei puncte vitale. CSM nu a putut să reacționeze, Stephens zguduind panoul după un alley-oop, 100-99. Același Stephens a marcat ultimele puncte ale duelului, din care U-Banca Transilvania a ieșit învingătoare.
„A fost un meci extrem de dificil, am întâlnit o echipă a Mureșului care a marcat din absolut orice poziție. Și apărarea noastră a fost de foarte multe ori de vină, evident că acolo nu am evoluat la modul în care trebuia. Pe de altă parte, trebuie să ne așteptăm la aceste lucruri, să știm că echipele împotriva cărora jucăm sunt extrem de motivate. Prin urmare, există șanse mari ca ei să evolueze în fața noastră mai bine decât o fac de obicei. Acceptăm lucrul acesta, ne bucură, dar trebuie să fim realiști și să ne pregătim mai bine.
Îi felicit pe jucători pentru felul cum s-au luptat, mai ales în sfertul patru, în apărare. Faptul că am reușit coșuri de trei puncte în atac a fost un mare plus. Cu siguranță alcătuim o echipă în adevăratul sens al cuvântului și sunt niște băieți cu care aș merge oricând la război. Nu au cedat, au stat împreună și asta fac echipele mari, învingătoare, caută să câștige în orice situație”, a spus Mihai Silvășan, antrenor U-Banca Transilvania.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






