CRONICĂ DE FILM TIFF. Doru Pop: Blestemul pământul, blestemul iubirii, varianta daneză

După ce și-a încercat mâna la Hollywood cu un neo-western SF, adaptat după romanele lui Stephen King și intitulat The Dark Tower (2017), regizorului danez Nikolaj Arcel se reîntoarce la instrumentele cinematografice care l-au consacrat.

Cel mai recent film al său, cu titlul internațional The Promised Land (Ținutul făgăduit, 2023), a fost candidatura Danemarcei la premiile Oscar în 2024. Această povestire istorică, care are și o sub-temă romanțioasă, e amplasată vizual într-o stilistică de tip „western nordic”.

Poveste adevărată

Mads Mikkelsen joacă rolul principal, eroul fiind căpitanul Ludvig Kahlen, a cărui poveste adevărată a fost publicată inițial într-un roman scris de Ida Jessen – „Kaptajnen og Ann Barbara” (Căpitanul și Ann Barbara).

Autoarea, membră a Academiei daneze, a descoperit acest un personaj din istoria Danemarcei. Ludwig „von” Kahlen este un ofițer scăpătat, care a lucrat o vreme ca topograf și care a luptat alături de un regiment din Holstein în „războaiele sileziene”, se reîntoarce acasă, dorind să facă ceva cu banii din pensia militară.

Personajul istoric real a fost relativ necunoscut până la apariția romanului.

E relevantă și că el a trăit într-o perioadă apropiată de epoca în care se derulează celălat film important al lui Arcel, O afacere regală (2012), în care joacă tot Mads Mikkelsen în rolul principal.

Aici regizorul danez dezvolta povestea unui infam triunghi conjugal, între regina Carolina Matilda, soția regelui nebun Christian VII, și regentul regatului, contele Struensee.

Casă în mlaștină

Acum totul pornește de la regele Frederik V, tatăl regelui nebun, Christian VII, care a decretat că mlaștinile din Iutlanda trebuiau „cucerite”. Deși toate eforturile de cultivare a acestor vaste terenuri s-au dovedit inutile, regele a insistat, oferind recompense tot mai atrăgătoare.

Promisiunea lui Frederik V, care e mereu filmat „în amorsă”, astfel că rămâne o figură absconsă, aceea de a le oferi potențialilor fermieri titluri nobiliare, îl va atrage și pe Kahlen.

Fostul căpitan se prezintă în fața comisiei regale, cerând dreptul de a întemeia o fermă în mlaștinile necultivate, aflate chiar în centrul regatului Danemarcei.

Deși casa pe care a construit-o Ludvig von Kahlen în 1775 nu mai există, nici locul ei precis nu este cunoscut, azi în zonă a a fost creat un Parc Memorial al „Casei Regelui” (Kongenshus), într-o regiune care mai are doar câteva parcuri naturale ce mai conservă zona așa cum era în urmă cu câteva secole.

Vrea titlu nobiliar

Una dintre calitățile lui Arcel, care s-a remarcat când a redactat scenariul primei versiuni a romanului „Fata cu tatuajul de dragon” (The Girl with the Dragon Tattoo), este aceea de de scenarist.

Din primele minute ale filmului aflăm tot ceea ce trebuie pentru a putea urmări și a înțelege evoluția personajului principal. „Căpitanul” Johan Kahlen e un veteran de război, sărac și fără familie sau prieteni, care după 25 de ani de serviciu militar în Germania vrea să obțină un titlu nobiliar cu orice preț.

În urma unei petiții aprobată cu amuzament de membrii comisiei regale, convinși că Ludvig nu are nicio șansă să reușească, primește dreptul de a ocupa și de a cultiva terenurile rămase libere în mlaștinile din Iutlanda.

Imagini de o frumusețe stranie

De aici decurge o altă calitate a acestui film, imaginile realizate de Rasmus Videbæk (colaboratorul lui Arcel la filmele din 2012 și 2017) sunt, de o frumusețe stranie.

Directorul de imagine,  care a și câștigat premiul Academiei Europene în 2024 pentru acest film, are o viziune asemănătoare cu cea din Ut og stjæle hester, 2019, regizat de norvegianul Hans Petter Moland (premiat cu Ursul de Argint la Berlin).

Peisajele aride ne introduc într o atmosferă de pustiu nordic, cu ținuturi sălbatice și neîmblânzite, care  potrivesc de minune cu chipul lui Mikkelsen.

Figura actorului de origine daneză generează o mare parte din dramatismul filmului, printr-o combinație stranie de duritate și blândețe, amestec de brutalitate și liniște, umanitate și cruzime, acesta funcționează în tandem cu peisajele la fel de ciudate.

Conflict pe față

Și antagonistul filmului, introdus de regizorul-scenarist într-un mod direct, fără prea multe complicații, îl ajută pe Mikkelsen să construiască o tensiune dramatică palpabilă.

Dușmanul lui Kahlen, nobilul care controlează zona, Frederik de Schinkel (jucat de Simon Bennebjerg), a cărui brutalitate este imediat pusă în contrast cu duritatea onestă a căpitanului, e o oglindă negativă a eroului.

Micile diferențe dintre Kahlen și Schinkel, marcate vizual și narativ, inclusiv opoziția dintre proprietatea extravagantă a moșierului și peisajul auster de pe terenul căpitanului, fizionomia și comportamentele celor doi, toate sunt în opoziție. Schinkel e și el descendent al unui  colonist, tatăl său a creat moșia pe care o conduce începând cu un plug și cu o vacă, dar acum fiul și-a adăugat un „de” nobiliar în fața numelui.

Bastardul

Devine evident că Frederik e psihopat, un criminal violent, pentru care  încercarea căpitanului de a coloniza mlaștina e un atac personal, un afront la adresa puterii sale. Încă de la început, din prima întâlnire cu „de” Schinkel, Kahlen este pus în ipostaze umilitoare.

Nobilul îi spune căpitanului că știe că e doar un copil din flori al fostului stăpân al mamei sale, iar la balul nobililor locali îl pune să-și dea jos peruca, acuzându-l că are păduchi. Pentru că nu vrea să semneze un  contract prin care să acceptă dominația lui Schinkel, Kahlen devine ținta furiei acestuia.

Însă, printr-o răsturnare de situație mult prea melodramatică pentru gustul meu, logodnica lui Schinkel, Edel, care face parte dintr-o familie importantă, apropiată de casa regală, este atrasă de căpitan.

Acesta chiar îi propune să se căsătorească, după ce va obține titlul nobiliar. Evident, lucrurile se complică pentru că, hotărât să îl împiedice pe Kahlen să „cucerească” mlaștina,  Schinkel recurge la tot felul de tertipuri, care mai de care mai odioase.

Țara făgăduinței

Referința la „Țara făgăduinței” din Biblie, intenționată în titlul internațional, nu este la fel de sugestivă ca titlul original, Bastarden, care în daneză înseamnă Bastard.

În fond cine este „bastardul”, Kahlen care este fiul din flori al unui nobil, iar acum vrea să dobândească un titlu nobiliar prin muncă, sau „nobilul” cu care se confruntă și care este un criminal?

Deși are aspect de film istoric, Bastardul tratează o serie de probleme extrem de actuale, care deschid și mai mult discuțiile despre „bastarzi”.

Danemarca acelei epoci, ca întreaga societate europeană, era tarată de prejudecăți rasiale, consecințe ale exploatării și segregării, efect al unui sistem feudal care încă domina Europa. Deși sistemul de robie din Danemarca (numit Vornedskab) fusese abolit oficial în 1702, marii proprietari de terenuri și-au păstrat dreptul de a-i ține „legați de glie” pe iobagii de pe moșiile lor.

Povestea fugarilor

E impresionantă povestea celor doi fugari, care pleacă de pe proprietatea lui Schinkel și sunt adăpostiți de Kahlen la cererea preotului comunității.

E regretabil, dar aceasta era realitatea cumplită. Cei doi, Johannes Eriksen și soția lui, Ana Barbara, de care proprietarul „dispunea” când dorea, sunt victimele unui sistem de exploatare economică ce permitea abuzuri incredibile.

Abuzurile aveau loc în același timp în care regii Danemarcei, ca și alți monarhi europeni „creștini”, erau implicați în traficul mondial cu sclavi.

Una dintre secvențele cele mai impresionante este aceea în care Eriksen e capturat de Schinkel, care îl torturează de față cu alți nobili și îl ucide într-o manieră de o cruzime medievală.

Tratamentul țiganilor

Arcel preia din romanul lui Jessen intriga romanțioasă a relației dintre Ann Barbara (jucată de Amanda Collin, care a făcut un rol extraordinar în serialul Raised by Wolves, produs de Ridley Scott), văduva iobagului ucis și căpitanul Kahlen.

La un moment dat acesta, abandonat de toți servitorii (cumpărați de către vecinul său criminal), este ajutat doar de către văduvă și o mică țigăncușă, numită Anmai Mus.

Și acesta este un prilej pentru a introduce un alt subiect controversat, acela al tratamentului țiganilor în țările nordice.

Primul contact al căpitanului cu țiganii are loc când se întâlnește în toiul nopții cu o fetiță care cerșește în mijlocul pustietății, ceea ce ar fi trebuit să-i dea de bănuit, pentru că e atacat pe la spate de un bărbat, pe care Kahlen îl împușcă. După ce o vreme se mai aud voci, acestea se sting în noapte.

Mica țigăncușă revine, când este prinsă la furat de găini din ferma căpitanului.

Reacția oamenilor față de această fetiță cu tenul închis la culoare, pe care coloniștii o consideră „fiica diavolului” și despre care cred că aduce blesteme, e sugestivă pentru atitudinea față de comunitatea țiganilor.

Legea săracilor

Numiți Romanisael în țările nordice, acești vorbitori ai unui dialect scandinav al limbii romani, au ajuns în Danemarca în jurul anului 1500, venind cel mai probabil din Scoția și făcând parte din grupul Romanichal (dialectul nordic e numit Scandoromani).

Numiți uneori și „Tatere” (adică tătari), acești oameni (statisticile arată că descendenții lor sunt aproximativ 5000 de oameni în Danemarca) au ajuns în Iutlanda în căutarea unei vieți mai bune, dar au fost supuși unor legi draconice.

Christian III a dat chiar un ordin care le  permitea danezilor să îi ucidă pe țiganii nomazi fără drept de apel, iar Christian VI a dat în 1736 o „ Lege a Săracilor”, abrogată abia în anii ’50, prin care toți romii prinși putea fi arestați și deportați imediat.

Țara cartofului

În mod real desțelenirea mlaștinilor Danemarcei a fost și ea un proces treptat, un rol major având așa-numiții „Kartoffeltyskere” (coloniști ai cartofului) sau „Kartoffeldeutschen” (nemții cartofului) care au adus în Iutlanda această plantă aparent neînsemnată, pe care localnicii chiar o disprețuiau.

Și „secretul” lui Ludvig Kahlen sunt cartofii, adunați în câțiva saci pe care ofițerul i-a adus din Germania, unde a luptat în „Războiul de șapte ani”, pe care îi plantează pe câteva parcele.

Unele scene sunt impresionante și redau vizual greutățile cu care s-au confruntat acești coloniști.

Într-o noapte de vară, cade grindina, iar căpitanul încearcă să protejează rândurile de cartofi, sfârșind întins cu propriul corp culcat direct pe țărână până dimineața. În cele din urmă, câmpurile înverzite cu frunzele de cartof devin un semn al reușitei.

Istoria adevărată

Numai că istoria reală a lui Ludvig Kahlen, care a chemat chiar el primii coloniști germani în zonă, e însoțită de eșecuri și se încheie trist.

După ce primii coloniști au dat bir cu fugiții încă din prima iarnă, unii fiind băgați la închisoare chiar de către „bunul căpitan”, eforturile acestuia, care au durat aproape un deceniu, s-au încheiat fără reușită.

În mod real căpitanul Kahlen nu a eșuat pentru că a vrut să-și elibereze iubita de la închisoare, ci pentru că eforturile sale de a coloniza mlaștinile s-au dovedit zadarnice, titlul nobiliar fiind anulat, iar el s-a reîntors la meseria sa, devenind comandantul unui detașament din nordul Danemarcei, unde a și murit în 1774.

Western nordic

La nivel vizual filmul are o atmosferă tipică pentru westernul „nordic”.

Imaginile cu căpitanul care trece singur peste câmpuri înghețate, panoramări aeriane care amplifică singurătatea și disperarea personajelor, planuri impresionante în care oameni ce scobesc pământul, încercând să găsească cultive ceva mlaștinile Iutlandei, seamănă cu cele din filmele despre pionierii care au „civilizat” Vestul Americii.

De altfel filmul se și încheie ca un western, cu personajul lui Mads Mikkelsen călărind în zare, după ce o eliberează pe Ana Barbara din captivitate.

Chiar dacă actorul principal a primit mai multe premii această co-producție internațională, care a avut un buget de aproximativ 8,5 milioane de dolari, din păcate nu a reușit să atragă spectatorii, încasările sale totale ajungând la puțin peste 2 milioane de dolari.