Connect with us

EVENIMENT

Cristi Manea, fundașul dreapta de la CFR Cluj și stânga de la Națională, nu e decis să-și PRELUNGEASCĂ contractul

Publicat


Cristi Manea, fundașul dreapta de la CFR Cluj și stânga de la Națională, nu e decis să-și prelungească contractul. El nu mai dă randament la niciuna dintre echipe. Patronul Nelu Varga anunță că i-a făcut acestuia o ofertă, având în vedere că îi expiră contractul în vară.

„El trebuie să se gândească. Vrea bani mulţi, dar în ultimele meciuri nu a arătat ce arăta el în trecut. Are o formă mai slabă. Noi putem găsi şi alte variante, dar pentru faptul că a fost alături de noi atâţia ani i-am făcut o ofertă bună şi are timp să se gândească”, a declarat Neluţu Varga, conform ProSport.

Cristi Manea, fundașul dreapta de la CFR Cluj și stânga de la Națională, nu mai dă RANDAMENT la niciuna dintre echipe

Potrivit sursei amintite, Varga i-ar fi oferit lui Manea un salariu de 15.000 de euro lunar ca să prelungească. Fundașul care poate evolua pe ambele flancuri ale apărării n-a dat satisfacție nici la națională, în amicalul cu Irlanda de Nord (1-1).

Trecut de Edi Iordănescu în stânga, el a fost depășit de adversari în mai multe rânduri, prima oară chiar la golul înscris de Reid, în minutul 7. Pe de altă parte însă, Manea chiar este unul dintre jucătorii merituoși ai CFR-ului.

Opt trofee cu CFR Cluj, între care 5 titluri în Superliga

Adus în 2017, sub formă de împrumutat, apoi transferat definitiv, trei ani mai târziu, internaționalul în vârstă de 26 de ani a câștigat cu feroviarii clujeni nu mai puțin de 8 trofee.

E vorba despre 5 titluri de campion al României (2018, 2019, 2020, 2021, 2022), Cupa României (2020) și două Supercupe ale României (2019, 2021).




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate