Connect with us

EVENIMENT

Coronavirus în România: 184 de cazuri de persoane infectate, confirmate. Situația oficială comunicată de autorități marți 17 martie

Publicat


Până astăzi, 17 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 184 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus).

Au fost înregistrate alte 16 noi cazuri de îmbolnăvire, după cum urmează: 7 în Iași, 2 în Suceava, 2 în Neamț și câte unul în Ialomița, Mureș, Botoșani, Bistrița Năsăud și Vrancea. Persoanele confirmate pozitiv au vârste cuprinse între 21 și 65 de ani.
De asemenea, din cele 184 de persoane confirmate pozitiv 16 au fost declarate vindecate și externate (15 din spitalul din Timișoara și unul de la București).
În cursul acestei zile vor mai fi externate alte trei persoane de la Institutul Național de Boli Infecțioase Matei Balș.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 3282 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 16610 persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până în prezent, au fost înregistrate 36 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.

În perioada 16 martie, ora 08.00 – 17 martie, ora 08.00, au fost înregistrate 1349 apeluri la numărul unic de urgență 112 și 6187 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Începând de ieri, odată cu declararea stării de urgență, la nivel național au acționat aproximativ 28.000 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne – polițiști, pompieri, jandarmi și polițiști de frontieră.

Astfel, doar în ultimele 24 de ore, pompierii și personalul SMURD au efectuat 42 misiuni de transport pentru 153 persoane către diverse unități spitalicești, precum și la centrele de carantină existente în mai multe județe din țară.
Pentru răspunsul la celelalte urgențe medicale sunt asigurate în medie de aproximativ 390 echipaje SMURD, însumând 42 autospeciale pentru transport victime multiple, 340 ambulanțe de prim-ajutor și  terapie intensivă mobilă, respectiv 7 autospeciale neonatologie. În total, în misiunile curente au fost angrenați peste 5000 de pompieri.
De asemenea, au fost angrenați în misiuni specifice, ordonate de conducerea Ministerului Afacerilor Interne, peste 10.000 de polițiști, 4.500 de polițiști de frontieră și peste 7.000 de jandarmi.

La acest moment, pentru eficientizarea activităților de combatere a efectelor COVID-19 (coronavirus), au fost instalate 162 de corturi. Acestea sunt  destinate triajului medical, fluidizării traficului la punctele de trecere a frontierei, respectiv asigurării solicitărilor pentru suplimentarea spațiilor de carantină.

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor +4021.320.20.20.
Alte decizii, precum și alte date de interes, vor fi aduse la cunoștința publicului în cel mai scurt timp.

Cazuri confirmate la nivel de județ:

43 Bucureşti

21 Hunedoara

17 Timiş

13 Iaşi

12 Constanţa

8 Arad

6 Braşov

6 Ilfov

5 Caraş Severin

5 Neamţ

4 Mureş

4 Suceava

4 Cluj

4 Covasna

3 Dolj

2 Buzău

2 Galaţi

2 Mehedinţi

2 Vâlcea

2 Gorj

2 Brăila

2 Ialomiţa

2 Olt

2 Teleorman

2 Vrancea

1 Bacău

1 Bihor

1 Botoşani

1 Maramureş

1 Prahova

1 Satu Mare

1 Bistriţa Năsăud

1 Vaslui

1 Sălaj

0 Sibiu

0 Dâmboviţa

0 Alba

0 Călăraşi

0 Argeş

0 Harghita

0 Tulcea

0 Giurgiu

Grupul de Comunicare Strategică



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ACTUALITATE

Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

Publicat

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii. 

Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.

Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.

Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.

Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.

Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.

”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.

Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.

De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.

Dosar retrimis procurorului

Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca  în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.

S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.

Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

FOTO. Premieră națională la Cluj: Jazz in the Park aduce în fața cinefililor “The Story of Cymande: Getting it Back” (2024)

Publicat

Jazz in the Park

Jazz in the Park anunță premiera națională a documentarului „The Story of Cymande: Getting it Back” la Cluj-Napoca. Filmul explorează traiectoria uneia dintre cele mai samplate trupe din istorie, Cymande, aducând în fața publicului român povestea emoționantă a grupului britanic legendar care va cânta la ediția din acest an a Jazz in the Park Festival.

Înființată în anii ’70, trupa a fost pionieră în combinarea ritmurilor de funk, jazz și grooves, răspândind mesaje de pace și unitate. Evenimentul va avea loc la Cinema Victoria din Cluj-Napoca pe data de 17 mai 2024, începând cu ora 19:30.

Înainte de a-i vedea live în Parcul Etnografic pe 31 august, publicul este invitat să descopere în cinema povestea impresionantă a trupei.

Traseul lor nu a fost unul ușor, dar rezultatele lor muzicale și impactul cultural sunt incontestabile. Organizatorii pregătesc o serie de surprize pentru spectatori, iar după proiecție aceștia sunt așteptați la o petrecere specială în foaierul cinematografului.

Traseul muzical al trupei

Jazz in the Park

Denisa Dan, manager Jazz in the Park Festival: ”Un festival de muzică lansează un film documentar în România despre propriul headliner. Poate e atipic, dar e o provocare pe care suntem chiar entuziasmați să ne-o asumăm și ne bucurăm foarte tare să mergem pe acest drum multidisciplinar.

Nu știm niciun alt festival de muzică în țară care să se poată mândri cu asta. The Story of Cymande: Getting it Back este pe deopotrivă o lecție de istorie, cât și o poveste de suflet.

Vom explora traseul muzical al trupei, de la influența lor asupra primelor zile ale hip-hop-ului, când au fost samplați în multe piese celebre, până la momentul în care vom avea ocazia să-i ascultăm live în Parcul Etnografic la Jazz in the Park.”

Cymande (UK) sunt cap de afiș la ediția din acest an a Jazz in the Park Festival. Alături de ei, alți mari artiști au confirmat prezența: Scott Bradlee’s Postmodern Jukebox (SUA), Avishai Cohen Trio (IL), Manu Katche (FR), Tigran Hamasyan Trio (AM), Jazzanova Live (DE), Kinga Glyk (POL), KRiSPER (RO), Amphitrio (RO), Oreglo (UK) și Wasted Generation (IT)!

Biletele pentru vizionarea documentarului „The Story of Cymande: Getting it Back” pot fi achiziționate de pe cinemavictoria.ro. Abonamente pentru Jazz in the Park sunt disponibile la: https://jazzinthepark.iabilet.ro.

Despre ”The Story of Cymande: Getting it Back”

„The Story of Cymande: Getting it Back” spune povestea trupei Cymande, ale cărei piese cântece au fost interpretate și resimțite la nivel global. Formată în anii ’70, trupa a fost prima din Marea Britanie care a cântat pe scena legendarului Apollo Theater din NYC și a intrat în top 20 în SUA.

Cu toate acestea, membrii trupei s-au confruntat cu provocări semnificative, inclusiv rasismul, determinându-i să se retragă temporar din muzică. După o pauză de 40 de ani și în urma cererii publicului, trupa s-a reunit în 2014, marcând începutul unui nou capitol în cariera lor muzicală.

”Am început filmările în octombrie 2017, inițial doar pentru un scurt clip de prezentare. Dar materialul pe care l-am obținut în primele noastre filmări a fost atât de impresionant încât ne-am dat seama că trebuie să continuăm.

(…) Membrii trupei erau atât de captivanți, amuzanți și pasionați, încât nu am vrut să ne oprim.

Muzica Cymande

Pas cu pas, etapă cu etapă, am adunat tot mai mult material incredibil cu membrii trupei și mulți contributori care au fost încântați să facă parte din această poveste.

Ceea ce transpare este o dragoste autentică pentru muzica acestei trupe. A cunoaște muzica Cymande înseamnă să o iubești.

Și pentru noi proiectul a evoluat de la dorința de a spune o poveste muzicală grozavă la disperarea de a face dreptate oamenilor incredibili care au creat acea muzică. Putem învăța cu toții din experiențele lor. Ei și-au urmat propriul drum, au crezut în ei înșiși și nu au făcut compromisuri.

Mark Ronson spune în film: arcul istoriei se îndoaie spre dreptate. A durat aproape 50 de ani, dar mai bine târziu decât niciodată”, a spus Tim MacKenzie-Smith, regizor și producător al documentarului.

Premieră în Texas

Documentarul și-a început călătoria globală cu o premieră de succes la renumitul festival din Texas, South by Southwest, urmată de un turneu premiat care a captivat audiențe din întreaga lume.

A primit premiul pentru Documentarul Anului la Festivalul Doc ‘n’ Roll în 2022 și a fost proiectat la Doclisboa. Continuând să câștige teren, filmul a debutat în Marea Britanie la cea de-a 66-a ediție a Festivalului de Film BFI Londra, pregătind scena pentru lansarea sa anticipată în cinematografele din SUA.

Evenimentul este susținut de BRD Groupe Société Générale și organizat cu sprijinul Cinema Victoria.

Despre Jazz in the Park

Jazz in the Park este un festival manifest care combină muzica bună cu promovarea de valori pozitive în comunitate. Festivalul a găzduit până acum peste 450 de concerte de jazz cu artiști internaționali și este astăzi unul dintre cele mai importante festivaluri europene de gen.

În 2019, Jazz in the Park a câștigat trofeul categoriei „Best Small European Festival”, la cea de-a XI-a ediție a prestigioasei competiții European Festival Awards. A devenit, astfel, primul festival de jazz din Europa (și implicit din România) care a obținut o distincție la acest eveniment. De asemenea, festivalul a fost finalist de 5 ori la aceeași categorie, ultima nominalizare fiind chiar pentru ediția de anul trecut.

Calendar 2024

Evenimentele marca Jazz in the Park sunt organizate de Fapte, asociație care dezvoltă oameni și comunități prin evenimente culturale. Calendarul din 2024 include:

●       Jazz in the Park Competition | Parcul Central „Simion Bărnuțiu” | 5 – 7 iulie

●       Jazz in the Park Festival | Parcul Etnografic „Romulus Vuia” | 30 august- 1 septembrie

●       Music Gallery | Muzeul de Artă din Cluj-Napoca |4 – 25 octombrie

Citește mai departe

EDUCATIE

FOTO. Directorul Școlii Gimnaziale Vad, acuzat că a bătut doi elevi și pe mama unuia dintre ei. Anchete ale IPJ și ISJ

Publicat

Vad

Anchete la Școala Gimnazială Vad au fost declanșate de Poliție și de Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Cluj după ce directorul unității, Mircea Boian, a fost reclamat că a bătut doi elevi și pe mama unuia dintre ei.

”Poliția municipiului Dej a fost sesizată prin intermediul unui apel la 112, de către părintele unui elev din cadrul unei unități de învățământ din localitatea Vad, despre faptul că un cadru didactic i-ar fi luat telefonul copilului și refuză să îl înapoieze.

În baza sesizării un echipaj de poliție s-a deplasat la unitatea școlară.

De la un telefon mobil

Vad

Din primele verificări a rezultat că în data de 10 aprilie a.c., în timpul orelor de curs, respectivul elev, în vârstă de 11 ani, ar fi utilizat telefonul mobil, motiv pentru care cadrul didactic i-ar fi indisponibilizat dispozitivul, cu scopul de a-l înapoia părintelui acestuia la finalul orelor.

De asemenea, în urma activităților derulate cu ocazia deplasării echipajului la unitatea școlară a rezultat faptul că, la aceeași dată, în contextul unei stări conflictuale spontane care s-ar fi desfășurat între cadrul didactic, bărbat de 54 de ani, elevul de 11 ani, un alt elev de 12 ani și mama acestuia din urmă, ar fi rezultat vătămarea corporală a celor trei”, arată IPJ Cluj.

În cadrul anchetei vor fi stabilite împrejurările în care s-ar fi desfășurat aspectele sesizate, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de purtare abuzivă.

Comportament incompatibil cu funcția de director

De asemenea, ISJ Cluj a atransmis că directorul Școlii Gimnaziale Vad a informat inspectoratul cu privire la incidentul petrecut în spațiul școlii, în data de 10 aprilie.

”Având în vedere circumstanțele evenimentului deosebit, conducerea IȘJ Cluj s-a autosesizat și a dispus verificarea contextuală a incidentului, prin inspectorii școlari desemnați să analizeze întrega stare de fapt și să întocmească un raport edificator asupra situației constatate.

Raportul urmează să fie prezentat în următorul consiliu de administrație al IȘJ Cluj, în vederea stabilirii eventualelor sancțiuni disciplinare, corelate cu gravitatea faptelor constatate”, au spus reprezentanții ISJ Cluj.

Aceștia și-au exprimat regretul pentru cele întâmplate și consideră că ”astfel de comportamente sunt incompatibile cu funcția de director și cu statutul de cadru didactic”.

Cum a izbucnit bătaia

Potrivit informațiilor Cluj24, bătaia ar fi pornit după ce un elev de clasa a V-a a vrut să intre în biroul directorului Mircea Boian și l-ar fi deranjat.

Directorul i-ar fi tras elevului o plamă peste față și l-a înjurat, iar un coleg al elevului lovit a sunat-o de pe telefonul mobil pe mama acestuia pentru a-i relata incidentul, moment în care Boian i-a smuls telefonul, l-a lovit și l-a strâns de gât.

Scandalul a continuat și a doua zi când părinții celor doi elevi s-au prezentat la școală, iar Mircea Boian ar fi bruscat-o și pe una dintre mămici.

Cei doi elevi bătuți s-au prezentat și la IML Cluj pentru a-și scoate certificate medico-legale care să ateste agresiunea directorului.

Cluj24 a încercat să ia legătura cu Mircea Boian, dar acesta nu a răspuns la telefon.

 

Citește mai departe

ECONOMIE

Colaborare Cluj-Eindhoven în domeniul inovării și IT. Boc: Putem să ne conectăm cu Europa prin soluții inteligente de mobilitate

Publicat

De

Cplaborare IT Cluj-Eindhoven

Colaborarea între Cluj și orașul olandez Eindhoven în domeniu inovării și IT. O delegație din regiunea Brabant a fost astăzi la Primăria Cluj-Napoca pentru a discuta cu universitățile clujene despre colaborări pe verticale comune legate de conceptul Smart Cities și dezvoltarea de orașe reziliente.

Delegația din Țările de Jos, de la Universitatea Tehnică Eindhoven, regiunea Brabant, parte a consorțiului european Cities 4.0, a fost primită marți la Primărie de Emil Boc.

Colaborare Cluj-Eindhoven în domeniul inovării și IT. Boc: Putem să ne conectăm cu Europa prin soluții inteligente de mobilitate

Delegația a fost condusă de Lambert van Nistelrooij, fost membru al Parlamentului European, care a reprezentat Țările de Jos în calitate de europarlamentar și viceguvernator al Consiliului de Administrație a regiunii Brabant.

„Fiecare oraș dorește să își consolideze avantaje competitive de neîntrecut, iar în cazul nostru, un avantaj de necontestat este reprezentat de universități.

Un exemplu în acest sens este Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca care a deschis recent un hub digital și pregătește demersurile pentru a-și construi propriul centru de Inteligență Artificială”, a transmis primarul Emil Boc.

Proiecte internaționale, testate în hubul urban-rural de lângă Cluj

Brainport Eindhoven, o agenție de dezvoltare a zonei Eindhoven, este un hub ecosistemic ale cărui verticale se axează pe sprijinirea firmelor din domenii precum: viitorul mobilității, social connection & networking, dar și atragerea de noi talente, a transmis primarul Clujului.

„În aceeași manieră, putem conecta Clujul de Europa prin soluții inteligente de mobilitate metropolitană și proiecte internaționale testate în hubul urban-rural de lângă Cluj”, a mai precizat Emil Boc.

Cluj-Napoca, parte din Consorțiul Cities 4.0 din anul 2022

Municipiul Cluj-Napoca a fost invitat în anul 2022 în Consorțiul Cities 4.0, coordonat de Universitatea Tehnică din Eindhoven, în cadrul căruia se află și Espoo, Eindhoven, Bologna, Leuven și Tartu.

Consorțiul Cities 4.0 face parte din PRI – Partnerships for Regional Innovation – un proiect pilot care sprijină teritoriile Europei cu strategii de inovare pentru schimbări locale (a pilot project to accompany European territories towards innovation strategies for place-based transformations).

Citește mai departe

EVENIMENT

FOTO. Din ciclul „Clujeanul și PALMIERUL”: Palmierii-morișcă de la Grădina Botanică au trecut cu bine iarna

Publicat

palmier

E de notorietate faptul că românul post-decembrist își satisface nevoia de palmier, de care a fost frustrat atâta și atâta vreme, prin excursii în zone tropicale și mediteraneene. E de ajuns să urmărești paginile de socializare ca să dai peste coloanele nesfârșite de poze ale conaționalilor cu palmierii.

palmier

Noi, clujenii, suntem favorizați, pentru că avem Grădina Botanică. Aici, palmierii se simt ca acasă. Și clujenii ca la tropice…

FOTO. Din ciclul „Clujeanul și PALMIERUL”: Palmierii-morișcă de la Grădina Botanică au trecut cu bine iarna

„Primii palmieri menținuți în exterior au trecut cu bine iarna în Grădina Botanică „A. Borza”!

palmier

Este vorba despre Trachycarpus fortunei, denumit palmier morișcă, care se găsește nativ în regiunile din centrul Chinei de Sud până în nordul Myanmar-ului (Asia de Sud-Est). La noi, indivizii cultivați pot fi admirați lângă turnul de apă, în cadrul „Sectorului Sistematic”, scrie pe pagina de Facebook a Grădinii Botanice.

palmier

Foto: Facebook Grădina Botanică

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Parteneri Alba24.ro , România24.ro, Ardeal24.ro, Botosani24.ro Copyright © 2022 Cluj24.ro powered by MEDIA CLUJ24 SRL Cluj Napoca & INDEPENDENT MEDIA Alba Iulia. Cluj24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax