EVENIMENT
Conferința GOSPODĂRIA POPULAȚIEI: de la consumul familial la AFACEREA de familie, reunește producătorii locali din Cluj (PE)
Azi, 6 noiembrie, la Casa de Cultură din Chinteni a avut loc conferința: Gospodăria Populației: de la consumul familial la afacerea mică de familie! Gazdă și co-organizator, alături de Ioan Oleleu, vicepreședinte Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, a fost doamna primar Lucia Suciu din Chinteni, iar la prezidiu, alături de cei doi, au mai fost prezenți: doamna primar Anca Marcu- Cojocna, domnul Primar Paul Cecan -Vultureni și domnul profesor universitar Ivan Ilarie. Conferința a reunit reprezentanți ai producătorilor locali, punând în centrul discuțiilor nevoile și provocările acestora legate de legislația în vigoare și organizarea activităților de producție locală.
Susținerea tradițiilor locale și soluții legislative
Conferința a fost organizată cu scopul de a oferi o platformă de discuție între autoritățile locale și producătorii din județul Cluj, abordând atât provocările pe care aceștia le întâmpină, cât și soluțiile legislative necesare pentru sprijinirea activităților de producție și păstrarea tradițiilor locale.
Potrivit domnului vicepreședinte al ANSVSA, Ioan Oleleu: „Este nevoie să știm în fiecare comunitate care sunt oportunitățile și particularitățile de dezvoltare. Trebuie să oferim modele și soluții atât financiare, cât și tehnice. Putem să încurajăm asocierea- și foarte important- să sprijinim comercializarea produselor locale pentru crearea de piețe noi și introducerea produselor în rafturile marilor magazine.
Conferința GOSPODĂRIA POPULAȚIEI: de la consumul familial la AFACEREA de familie, reunește producătorii locali din Cluj (PE)
Simplificarea legislației care guvernează funcționarea unităților de capacitate mică este un pas important pentru a avea cât mai multe unități de producție. Îmi propun ca viitor parlamentar de a legifera colectarea produselor primare și procesate din gospodăria țărănească pentru ca acestea să poată fi comercializate fără restricții, inclusiv în supermarketurile de la nivel național.”
Tot în direcția acesta a fost și mesajul transmis de doamna primar Lucia Suciu, care a subliniat: ”Există în comuna noastră, o mulțime de oameni gospodari care doresc să comercializeze produsele realizate sau preparate în propriile lor gospodării. Așa s-a născut ideea unui proiect important, și anume, acela de a organiza o piaţă locală la care să aibă acces nu doar producătorii de pe raza comunei Chinteni, dar și cei din zonele învecinate. Scopul principal al acestui proiect este acela de a întări ideea necesității promovării producătorilor locali și de a încuraja achiziționarea produselor de la locuitorii din mediul rural. Implementând și susținând un astfel de proiect, produsele provenite direct din gospodăria localnicilor pot fi comercializate într-un cadru organizat, iar piața volantă din localitatea Chinteni să devină tot mai bogată!”
„Este nevoie de o strategie clară în folosul micului producător”
Domnul profesor universitar Ivan Ilarie a subliniat importanța păstrării tradițiilor prin inițiative de susținere concretă: ”România are potențialul de a hrăni 60-80 de milioane de oameni. Globalizarea piețelor, divizarea suprafețelor agricole, slaba capacitate de asociere a fermierilor noștri, dar și o rigiditate legislativă puțin permisivă pentru accesul micilor producători pe piață au făcut ca, din păcate, să importăm cantități mari de produse agroalimentare. Este nevoie de o strategie clară în folosul micului producător.
Practic, este necesar să se înceapă cu o inventariere a tuturor activităților și oportunităților care se pot desfășura într-o localitate în funcție de baza de materii prime și infrastructura existentă, puncte tari și puncte slabe. Urmează apoi o coagulare a celor care doresc să se implice în zonă, sat sau comună, pentru a dezvolta aceste activități economice și pentru obținerea sprijinului consiliilor județene și a serviciilor deconcentrate.
Menționăm că ANSVSA a emis acte normative care permit realizarea unității de prelucrare a produselor din carne, lapte și mai nou de legume de mică capacitate, așa cum există și-n celelalte țări din UE. Această idee de dezvoltarea a comunităților locale aparține domnului Ioan Oleleu, vicepreședinte al ANSVSA, originar din comuna Beliș, astfel de proiecte economice de dimensiuni mici putând dezvolta zona și preveni depopularea.”
Discuții și propuneri pentru viitorul producătorilor locali
În cadrul evenimentului, primarii și reprezentanții autorităților locale au împărtășit perspective asupra problemelor legislative actuale și asupra nevoii de îmbunătățire a reglementărilor pentru susținerea micilor producători. Primarii prezenți, au accentuat nevoia diminuării birocrației actuale și și-au declarat susținerea totală: ”Am făcut această solicitare acum doi ani, în urma discuției cu vicepreședintele și producătorii din comună, să se poată înregistra și să nu mai fie nevoie de a fi constituiți în formă juridică pentru a-și vinde produsele procesate acasă. Mă bucur că azi, această inițiativă a producătorilor, va duce la susținerea proiectelor mici, a gospodăriilor din localități. Voi susține proiectul în continuare!” a afirmat Paul Cecan, primar Vultureni.
Producătorii au avut ocazia să-și exprime îngrijorările și să propună măsuri care ar putea facilita activitatea lor.
”Mă bucur, am fost un inițiator al acestui proiect pentru a pune pe raft produsele care sunt procesate în gospodăriile proprii, îl voi susține în continuare, pentru că nu avem capacitatea astăzi de a ne face unități de capacitate mare în mediul rural. Este o gură de oxigen foarte importantă, la care nu ne-am așteptat, ne bucurăm că avem o astfel de oportunitate” a declarat Petru Nădășan, producător local din Vultureni.
Un alt producător local, Mircea Baciu, din Jucu de Mijloc a mărturisit: ”Zilele trecute am fost controlat de polițiști din piață care mi-au confiscat un borcan de zacuscă. Aștept cu nerăbdare să pot să vând din gospodăria mea! Nu mai vreau sa arunc cantități mari de produse deoarece nu le pot comercializa!”
Conferința de astăzi demonstrează angajamentul PSD față de valorile și tradițiile locale și sprijinul acordat producătorilor locali. Evenimentul a fost un succes, creând un dialog constructiv între autorități și producători și promovând inițiative care să contribuie concret la dezvoltarea sustenabilă a gospodăriilor locale.
CMF:11240017
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger
ACTUALITATE
Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni
În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii.
Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.
Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.
Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.
Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.
Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.
”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.
Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.
De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.
Dosar retrimis procurorului
Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.
S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.
Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.
Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.
EVENIMENT
Rezultate parțiale ale alegerilor parlamentare. PSD conduce clasamentul electoral, urmat de AUR și PNL
După centralizarea a peste 87% din secțiile de votare, PSD își menține poziția de lider în preferințele alegătorilor, atât la Senat, cât și la Camera Deputaților. În urma sa, AUR își consolidează locul doi, urmată de PNL și USR.
Situația la Senat arată că PSD râmâne partidul cu cele mai multe voturi, urmat de AUR, PNL și USR. De asemenea, PSD este în continuare pe primul loc la Camera Deputaților, urmat de AUR, PNL și USR.
După centralizarea datelor din peste 87% dintre secții de votare, clasamentul arată în felul următor:
Rezultate parțiale la nivel național – Camera Deputaților
- Partidul Social Democrat – 23,47%
- Alianța pentru Unirea Românilor – 17,51%
- Partidul Național Liberal – 14,02%
- Uniunea Salvați România – 10,98%
- Uniunea Democrată Maghiară din România – 7,15%
- Partidul S.O.S. România – 6,79%
- Partidul Oamenilor Tineri – 5,88%
Rezultate parțiale la nivel național – Senat
- Partidul Social Democrat – 23,94%
- Alianța pentru Unirea Românilor – 17,89%
- Partidul Național Liberal – 14,59%
- Uniunea Salvați România – 11,01%
- Partidul S.O.S. România – 7,22%
- Uniunea Democrată Maghiară din România – 7,21 %
- Partidul Oamenilor Tineri – 5,78%
La nivelul județului Cluj, la alegerile parlamentare din 1 decembrie, cei mai mulți alegători au votat cu Partidul Național Liberal, urmat de Alianța pentru Unirea Românilor, după procesarea a peste 75% din procesele verbale.
După procesarea a 75,52% din procesele verbale pentru Senat și a 75,82% din cele pentru Senat, în județul Cluj rămâne fruntaș PNL, urmat de AUR și de PSD.
Rezultate parțiale județul Cluj – Senat
- Partidul Național Liberal – 20,49%
- Alianța Pentru Unirea Românilor – 16,22%
- Partidul Social Democrat – 14,30%
- Uniunea Democrată Maghiară din România – 13,65%
- Uniunea Salvați România – 12,92%
- Partidul Oamenilor Tineri – 5,86%
Rezultate parțiale județul Cluj – Camera Deputaților
- Partidul Național Liberal – 19,11%
- Alianța Pentru Unirea Românilor – 16,31%
- Partidul Social Democrat – 14,66%
- Uniunea Democrată Maghiară din România – 13,46%
- Uniunea Salvați România -12,75%
- Partidul Oamenilor Tineri – 5,46%
Candidatul independent Sabin Sărmaș are, până acum, 2,54% din voturile pentru Camera Deputaților.
Procesele verbale din localitățile din zona metropolitană a Cluj și din municipiul Cluj-Napoca rămân în continuare sub nivelul de procesare a celorlalte procese verbale, până la această oră, față de localitățile din mediul urban mic și din mediul rural.
EVENIMENT
Alegeri parlamentare 2024. Rezultate PARȚIALE la nivel național după numărarea a 44% din voturi
Duminică, 1 decembrie, s-au desfășurat în România alegeri parlamentare. Prezența la vot la nivel național a fost de 52,49%, adică peste 10 milioane de alegători.
În urma procesării a 44% din voturi, rezultatele la nive național sunt următoarele:
Alegeri parlamentare 2024. Rezultate PARȚIALE la nivel național după numărarea a 44% din voturi
Senat
Partidul Social Democrat 24,1%
Alianța pentru Unirea Românilor 17,85%
Partidul Național Liberal 13,89%
Uniunea Democrată Maghiară din România 10,96%
Uniunea Salvați România 9,16%
Partidul S.O.S. România 7,11%
Partidul Oamenilor Tineri 5,4%
Camera Deputaților
Partidul Social Democrat 23,58 %
Alianța pentru Unirea Românilor 17,45 %
Partidul Național Liberal 13,58 %
Uniunea Democrată Maghiară din România 9,78 %
Uniunea Salvați România 9,46 %
Partidul S.O.S. România 6,71 %
Partidul Oamenilor Tineri 5,70 %
EVENIMENT
Alegeri parlamentare 2024. REZULTATE PARȚIALE pe județul Cluj, după numărarea a peste 40% din secții
Rezultatele parțiale după numărarea voturilor din peste 40% din secțiile din județul Cluj arată că Partidul Național Liberal conduce clasamentul atât la Senat, cât și la Camera Deputaților. PNL e urmat de AUR și de UDMR, la nivelul județului Cluj.
După numărarea voturilor din 41,10% de secții la Camera Deputaților și 40,65% de secții la Senat, clasamentul pe județul Cluj le arată în fruntea clasamentului pe PNL, AUR și UDMR.
Rezultate parțiale în județul Cluj – Senat
- Partidul Național Liberal – 19,87%
- Alianța Pentru Unirea Românilor – 18,20%
- Uniunea Democrată Maghiară din România – 17,77%
- Partidul Social Democrat – 15,96%
- Uniunea Salvați România – 7,72 %
- Partidul Oamenilor Tineri – 5,85 %
- Partidul S.O.S. România -5,51 %
Rezultate parțiale în județul Cluj – Camera Deputaților
- Partidul Național Liberal – 18,78%
- Alianța Pentru Unirea Românilor – 18,36%
- Uniunea Democrată Maghiară Din România – 17,57%
- Partidul Social Democrat – 16,44%
- Uniunea Salvați România – 7,62%
- Partidul Oamenilor Tineri – 5,52%
- Partidul S.O.S. România – 5,29%
Candidatul independent Sabin Sărmaș are, până acum, doar 1,41% din voturile exprimate pentru Camera Deputaților, în județul Cluj.
Menționăm că majoritatea secțiilor a căror voturi au fost procesate până în prezent sunt cele din mediul rural, cu un număr mai mic de alegători. Printre localitățile cu 100% din voturi numărate se numără Sânmărtin, Fizeșu Gherlii, Sic, Buza, Geaca sau Pălatca.
În municipiul Cluj-Napoca, voturile din doar 7 din cele 148 de secții de vot au fost procesate.