ACTUALITATE
Conducerea ”U” Cluj: Numărul erorilor de arbitraj împotriva clubului nostru a depășit de mult pragul suportabilității
Conducerea clubului de fotbal ”U” Cluj a transmis că echipa a revenit în Liga 1 cu gândul de a aduce un suflu nou într-o competiție care are nevoie, mai multe decât oricând, de onestitate, transparență și corectitudine.
”Am revenit în Liga 1 cu un nou mod de ne raporta la fotbal, la competiție și la adversari. Am fost convinși că e bine să ne uităm mereu în curtea noastră și să încercăm să devenim mai buni cu fiecare meci.
Dar numărul erorilor de arbitraj împotriva clubului nostru a depășit de mult pragul suportabilității. Înțelegem faptul că, în unele momente, centralul poate greși. Dar tocmai pentru aceste situații există VAR, care, însă, a fost cvasi-inexistent la meciurile Universității Cluj.
Nu putem să nu constatăm ceea ce a observat o lume întreagă, de la suporteri la analiști, de la fotbaliști la conducători, de la sponsori la jurnaliști: există o ritmicitate a greșelilor de arbitraj făcute împotriva clubului nostru care indică un anumit grad de rea intenție, dacă nu chiar premeditare.
Știm și acceptăm că a greși este omenește, face parte din regulile jocului, dar a persista în greșeală e diabolic.
Pentru binele fotbalului românesc, pentru viitorul fotbalului românesc, avem nevoie de o competiție corectă, cu meciuri care să fie decise de către jucătorii celor două echipe, nu de greșelile arbitrilor.
6 mari erori de arbitraj
În acest sezon, FC Universitatea Cluj a fost victima a cel puțin 6 erori majore de arbitraj, care au influențat deciziv rezultatele echipei noastre:
Acestor erori se adaugă și alte decizii “la limită”:
Pentru corectitudine, trebuie să menționăm și că FC Universitatea Cluj a beneficiat de o eroare de arbitraj care i-a defavorizat pe adversari:
Speranța nostră într-un fotbal corect nu a murit, dar e pusă la grea încercare”, arată clubul.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






