Connect with us

ADMINISTRAȚIE

Comuna clujeană Săcuieu, în competiția ”Destinația anului 2023” în România. Domeniu schiabil la Vlădeasa

Publicat


vladeasa

Comuna clujeană Săcuieu participă la competiția destinațiilor turistice din România „Destinația anului 2023”, anunță CJ Cluj.

„Inclusă la categoria “Stațiuni turistice”, comuna Săcuieu este singura participantă, din zonă, în cadrul acestei competiții.

Vă îndemnăm, deci, să votați și să susțineți comuna Săcuieu, gratuit, printr-un simplu vot, aici! E o șansă în plus pentru a spori vizibilitatea acestei stațiuni turistice din județul Cluj!

Reamintim, totodată, faptul că forul administrativ județean are intenția de a realiza în zona Săcuieu, în asociere cu Primăria Săcuieu, un proiect pentru amenajarea unui domeniu schiabil la Vlădeasa.

Conform studiilor, terenul și clima permit realizarea la Vlădeasa a unui domeniu schiabil în care șase luni pe an iubitorii sporturilor de iarnă să beneficieze de zăpadă naturală, iar cu zăpadă artificială se poate ajunge chiar până la nouă luni. Este vorba despre versantul estic al muntelui Vlădeasa, la o altitudine cuprinsă între 1100 și 1700 de metri”, informează CJ Cluj.

Foto: Salvamont Vlădeasa Cluj




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate