Connect with us

EVENIMENT

Cod GALBEN de furtună în Cluj și în alte 15 județe

Publicat

Publicitate
furtuna

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică pentru Cluj și alte 15 judeţe, valabilă vineri, între orele 12:00 şi 21:00.

Potrivit meteorologilor, în intervalul menţionat, în cea mai mare parte a Moldovei, vestul şi sud-vestul Transilvaniei şi local la munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii, cu rafale de 60-70 km/h şi pe arii restrânse grindină. Cantităţile de apă vor fi de 15-25 l/mp şi izolat de peste 30-40 l/mp.

Cod GALBEN de furtună în Cluj și în alte 15 județe

Sunt vizate de această atenţionare judeţele Suceava, Botoşani, Neamţ, Iaşi, Bacău, Sălaj, Cluj, Alba şi Sibiu, integral, şi, parţial, Vâlcea, Argeş, Braşov, Dâmboviţa, Prahova, Buzău şi Vrancea.

harta

ANM semnalează, totodată, că astfel de fenomene vor fi pe arii restrânse şi în restul teritoriului.

 

Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate