EVENIMENT
Cod galben de CEAȚĂ densă și ghețuș, pe drumurile din județul Cluj
Meteorologii au emis o avertizare meteo cod galben de ceață, valabilă miercuri dimineață, în mai multe localități din județul Cluj. Șoferii sunt sfătuiți să circule cu prudență.
O avertizare meteo de ceață densă și chiciură a fost emisă miercuri dimineață și este în vigoare până la ora 11. Sunt vizate mai multe localități din județul Cluj: Turda, Câmpia Turzii, Huedin, Poieni, Viișoara, Mihai Viteazu, Tritenii de Jos, Frata, Cojocna, Ceanu Mare, Luna, Căpușu Mare, Mociu, Călărași, Mănăstireni, Suatu, Sâncraiu, Izvoru Crișului, Săndulești, Ploscoș.
În intervalul menționat se vor semnal, local, ceață ce determină vizibilitate redusă sub 200 m și izolat sub 50 m ce va favoriza formarea ghețușului sau chiciurei.
Ceață pe drumurile din țară
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române a informat, miercuri dimineață, că ceața reduce vizibilitatea în trafic sub 200 metri și izolat sub 50 metri pe mai multe drumuri din județele Alba, Arad, Bacău, Bihor, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Ialomița, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Sibiu, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea și Vrancea, precum și în mun. București. În funcție de condițiile locale, se poate forma polei.
Tot în condiții de ceață se circulă și pe autostrăzile A1 București-Pitești, A2 București-Constanța, A3 București-Brașov și A0 Centura București, vizibilitatea fiind redusă pe anumite segmente de drum chiar sub 50 de metri. Carosabilul este preponderent uscat, iar valorile de trafic sunt reduse.
Pe celelalte artere rutiere principale, respectiv DN 1 Ploiești-Brașov și DN 7 Râmnicu Vâlcea – Sibiu, se circulă pe un carosabil parțial umed, cu valori de trafic scăzute.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






