ACTUALITATE
UPDATE/ Clujul este „în beznă” din cauza unei avarii în rețeaua de alimentare cu energie electrică
O avarie în rețeaua de alimentare cu energie electrică a avut loc cu puțin timp în urmă. Tensiunea scăzută în sistemul energetic a fost resimțită în mai multe județe, printre care și Cluj.
Din primele informații ar fi vorba despre o problemă la Transelectrica.
,,Avem biroul pe Calea Dorobanților, au început să pâlpâie becurile, apoi s-au stins. A căzut curentul la prize, nu am mai avut internet. A durat cam 15 minute, nu știam ce să facem”, a spus un clujean.
Un altul a reclamat că în cartierul Grigorescu căderea de tensiune a stricat liftul de la bloc, dar și un aparat de aer condiționat de la un apartament.
UPDATE 16,19
,,A fost o problemă la Transelectrica, la nivel național. A scăzut tensiunea în sistemul energetic în zona nord-vest, dar s-a remediat”, a spus prefectul de Cluj Mircea Abrudean.
UPDATE 17,21
Au fost afectate județele Cluj, Satu Mare, Maramureș, Mureș, Sibiu, Bistrița Năsăud.
,,Este vorba despre o avarie de sistem pe interconexiuni. Deocamdată nu ştim exact cauzele, dar le vom analiza. Este o problemă zonală, în nord-vestul ţării. Alimentarea cu energie electrică a fost restabilită aproape în totalitate în acest moment (la ora 16:20)”, au spus oficialii Transelectrica pentru Agerpres.
UPDATE 19,24
Se știe motivul pentru care clujenii au rămas fără curent electric.
,,Vineri, 8 ianuarie 2021, la ora 15.05, s-a produs un incident la nivelul rețelei electrice de transport europene interconectate, care a condus la declanșarea mai multor echipamente din rețelele electrice de transport atât din România, cât și din alte țări. La nivelul României a fost afectată zona de nord-vest a țării.
Rețeaua Electrică de Transport din România a fost readusă la condițiile normale de funcționare în jurul orei 16.00, toți consumatorii afectați fiind realimentați în jurul orei 16.45.
Cauzele și condițiile în care s-a produs acest incident urmează să fie analizate și identificate la nivelul Asociației Operatorilor de Transport și Sistem din Europa – ENTSO-E”, potrivit Transelectrica.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






