Connect with us

ACTUALITATE

CLUJUL DE ALTĂDATĂ. Un sat întreg sub vrajă: Cazul de la Huedin

Publicat


huedin

Cluj24 prezintă fragmente din Clujul de altădată, surprinse de ziariștii din perioada interbelică și culese din gazetele vremii de Felix Ostrovschi de la Biblioteca Centrală Universitară (BCU) Cluj-Napoca.

„În Huedin, sat aşezat cam la jumătatea drumului între Cluj şi Oradea, populaţia este preocupată de câteva zile de un caz cu adevărat senzaţional. Soldatul Ioan Hosu, de 21 de ani, s-a certat de scurtă vreme cu ibovnica sa. Fire nervoasă, suferind de epilepsie şi isterie, s-a sugestionat că ibovnica l-a fermecat.

El pretinde că în fiecare seară între 11 şi 12 noaptea el se ridică de la pământ, pierde conştiinţa şi ibovnnicia îl aduce la ea pe căi fermecate.

Duminică seară cuprins de groaza faptului ce avea să se petreacă iar, Ioan Hosu a rugat câţiva săteni să vie să-l apere de necuratul. Vreo 8 sau 10 inşi s-au adunat în casa celui vrăjit. Probabil că şi aceştia au căzut sub o aceiaşi influenţă de autosugestie, ca şi Ion Hosu, de vreme ce pretind cu toţii că luni seara, la orele 12, de abia au putut reţinea pe consăteanul lor, care se ridicase de la pământ, vreo jumătate de metru.

Câţiva ziarişti şi câţiva medici din Cluj au plecat ieri la Huedin.

S-au putut convinge că sătenii, ispitiţi să creadă toate povestirile supranaturale, vor cădea uşor victimă boalei de care e cuprins Ioan Hosu. Cei vreo 30 de săteni care în momentul când marţi seara, tânărul pacient era apucat de criză, se aflau de faţă, pretind că numai datorită faptului că au tăbărât şi reţinut pe Ioan Hosu cu forţa, acesta nu s-a ridicat de la pământ spre a pleca pe sus la ibovnică.

Drăguţa lui Ioan, o fată cu privirea turburătoare, neagă că ar şti ceva despre întreaga afacere.

Nu e mai puţin adevărat că a mâncat duminică o sfântă de bătaie din mâna drăguţului ei, că fără îndoială şi pe sus de ar mai veni acesta spre dânsa şi tot l-ar înconjura.

Pentru liniştirea spiritelor din Huedin, e absolut necesar, ca Ioan Hosu să fie internat la o clinică psihiatrică”. [„Universul”, Bucureşti, 2 august, 1924].

Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News.

felix carte



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

EVENIMENT

Un antrenor clujean în fruntea Federației Române de Judo. Îl va înlocui pe Cozmin Gușă

Publicat

De

Florin Bercean

Florin Bercean a fost ales, joi, în funcția de președinte al Federației Române de Judo.

Clujeanul a fost votat de 106 membri, în timp ce contracandidatul său, George Teșeleanu, a primit 71 de voturi. Un vot a fost anulat.

Florin Bercean va conduce Federațiia Română de Judo

La Adunarea Generală de alegeri, care a avut loc la Râmnicu Vâlcea, au participat 180 de reprezentanți ai cluburilor afiliate la FRG, 178 având drept de vot. Florin Bercean, care ocupa până în acest moment funcția de vicepreședinte al FRJ, îl înlocuiește astfel în funcția de președinte pe Cozmin Gușă, care a condus federația timp de două mandate, din 20 februarie 2017. Acesta nu a mai dorit să candideze, potrivit Agerpres.

În vârstă de 62 de ani, Florin Bercean a coordonat activitatea lotului olimpic de judo al României în perioada 1997-2021, cea mai importantă realizare a sa fiind medalia de aur câștigată de Alina Dumitru, la Jocurile Olimpice din 2008.

Florin Bercean s-a născut la 13 februarie 1963, în Cluj-Napoca. Este Cetățean de onoare al Municipiului Cluj-Napoca, titlu primit în anul 2012. Este antrenor emerit, iar în 2008 și 2012 a primit titlul de Antrenorul anului în Europa. În 2024 a fost distins cu Ordinul „Excelența Olimpică”, acordat de Comitetul Olimpic și Sportiv în cadrul Galei „110 ani de olimpism în România”.

Foto: Florin Bercean/ Facebook

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

Echipamente pentru prevenirea infecțiilor la Spitalul de Urgență pentru Copii din Cluj. Investiție de 3,6 milioane de lei

Publicat

De

Spitalul de Urgență pentru Copii Cluj

Spitalul de Urgență pentru Copii din Cluj-Napoca a fost dotat cu echipamente și produse medicale de ultimă generație, menite să reducă riscul de infecții nosocomiale.

Au fost achiziționate 12 tipuri de echipamente și produse medicale moderne, care vor contribui semnificativ la siguranța pacienților și a personalului medical.

Spitalul de Urgență pentru Copii din Cluj are echipamente pentru limitarea infecțiilor nosocomiale

Investiția a fost realizată de Consiliul Județean Cluj printr-un proiect cu finanțare europeană, în valoare totală de peste 3,6 milioane de lei, derulat prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

„Este o nouă reușită care ne bucura și care dovedește, o data în plus, faptul ca domeniul sanitar este o prioritate a forului administrativ județean. Am utilizat fondurile europene atrase pentru a dota Spitalul nostru de Copii cu numeroase aparaturi, în beneficiul direct al micilor pacienți și în sprijinul echipei medicale. Investițiile noastre în sănătate continuă”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

Printre echipamentele cu care a fost dotat spitalul se numără:

  • un sistem performant de spectrometrie de masă MALDI-TOF pentru identificarea microorganismelor și a fenotipurilor de rezistență,
  • un autoclav cu abur sub presiune pentru sterilizarea instrumentarului chirurgical,
  • o mașină de spălat instrumentar chirurgical,
  • un sterilizator pentru biberoane și tetine,
  • cinci sisteme de spălare și dezinfecție a biberoanelor și tetinelor,
  • 50 de sisteme de decontaminare a aerului din saloane,
  • 50 de cărucioare multifuncționale pentru curățenie,
  • două mașini pentru spălarea și dezinfectarea ploștilor și olițelor,
  • un echipament pentru depozitarea endoscoapelor,
  • patru sisteme cu abur pentru dezinfectarea rapidă a suprafețelor în prezența personalului,
  • echipamente de evidențiere a încărcăturii microbiologice de pe suprafețe și din aer.

 

Citește mai departe

EDUCATIE

Daniel David: Refuzul de a INTEGRA tehnologia în educație echivalează cu o „condamnare” a copiilor. Vor PIERDE avantaje

Publicat

Daniel David, ministrul Educației

Ministrul Educației, Daniel David, a declarat recent la „Conferința națională pentru profesori NextEd Teach: Learn | Create | Display”, organizată de Edupedu, că refuzul de a integra tehnologia în educație echivalează cu o „condamnare” a copiilor, „fiindcă vor pierde avantaje competitive”. El a adăugat că tehnologia trebuie folosită pe baze științifice, „în contexte etico-morale și într-o zonă de siguranță”.

Ministrul a afirmat că deciziile legate de integrarea digitalului în procesul educațional trebuie fundamentate științific: „Tehnologia în sine nu este nici bună, nici rea. Devine bună sau rea în funcție de cum o folosim. Hai să o folosim bine”, a spus el.

Daniel David: Refuzul de a INTEGRA tehnologia în educație echivalează cu o „condamnare” a copiilor. Vor PIERDE avantaje

Ministrul Educației a vorbit și despre faptul că timpul optim de expunere a copiilor la ecrane, stabilit de anumite studii, este de 2-4 ore, interval pe care îl consideră „o expunere relativ normală în societatea în care trăim”.

„Nouă, celor care nu suntem nativi digitali, ni se pare grav. Dar și bunicii noștri li se părea grav că noi citeam prea multe cărți și nu ne jucam afară, de exemplu, că o să ne stricăm ochii, că o să înnebunim și că nu suntem cum erau ei în copilăria lor. Repet, lumea se schimbă, tehnologia este aici”, a adăugat ministrul.

Citește mai departe

EVENIMENT

Scandal la Huedin. Tânăr de 18 ani dat afară dintr-o locuință ANL de propria lui mamă. Primăria intervine

Publicat

Scandal la Huedin

Situație delicată la Huedin. Un tânăr a fost dat afară din locuință de mama sa.

Cei doi locuiesc într-un apartament ANL, iar ambii sunt incluși în contract.

Scandal la Huedin. Tânăr de 18 ani dat afară dintr-o locuință ANL de propria lui mamă

Potrivit unor informații Cluj24.ro, tânărul â;i amenința mama, iar femeia ar fi făcut mai multe plăngeri la poliție.

De câteva zile, tânărul a ajuns să locuiască de la un vecin, iar reprezentanții Primăriei, prin intermediul căreia a fost închiriat apartamentul încearcă să găsească o rezolvare.

„Situația în familie este una delicată, cu un istoric de conflicte între cei doi. Atât mama, cât și fiul sunt incluși în contractul de închiriere al locuinței de tip ANL”, spune Dan Cozea, secretar general al Primăriei Huedin.

Reprezentanții Primăriei Huedin au intervenit deja și încearcă de câteva zile să medieze acestă situație.

„Am discutat personal cu tânărul și am inițiat demersuri pentru a-l sprijini să își găsească un loc de muncă, în colaborare cu AJOFM și un angajator local. Urmează o întâlnire comună cu mama și fiul, în vederea reintegrării acestuia în locuință. Între timp, tânărul locuiește temporar la un vecin, care și-a oferit sprijinul”, a spus Dan Cozea, care a mai precizat că Primăria va continua să monitorizeze cazul și să căute o soluție umană și echilibrată.

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate