EVENIMENT
Clujenii se plâng că nu găsesc locuri de muncă. „Te sunăm noi” a devenit replica standard a angajatorilor. Care este realitatea
Tot mai mulți locuitori din Cluj-Napoca afirmă că întâmpină dificultăți majore în găsirea unui loc de muncă, chiar și în domenii considerate accesibile, precum retailul sau HoReCa.
Pe grupurile online dedicate joburilor apar zilnic mesaje de frustrare din partea candidaților care spun că participă la interviuri, primesc feedback pozitiv, dar sunt refuzați ulterior sau nu mai sunt contactați.
În același timp, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Cluj (AJOFM Cluj) arată că, cel puțin pe hârtie, piața muncii din județ oferă mii de oportunități.
Nemulțumirile candidaților: „Chiar așa am ajuns?”
Pe grupul „Locuri de muncă Cluj-Napoca”, mai mulți utilizatori au povestit experiențe similare în procesul de recrutare. Un candidat spune că a aplicat inclusiv la joburi entry-level și că a primit feedback pozitiv la interviuri, fără rezultat final.
„Oare totuși ce se întâmplă cu job-urile acestea din Cluj? Totul bine și frumos la interviu, îmi spun că mai este un candidat dar mă vor suna, că sunt multumiți de mine. A doua zi mă sună: ‘Bună ziua, doresc să vă anunț că nu sunteți ceea ce căutăm’”, a scris acesta.
Același utilizator povestește că a trecut printr-o experiență similară și la un alt interviu, unde i s-a promis că va fi contactat în aceeași zi, însă răspunsul nu a mai venit.
„Exact acum 7 zile, aproximativ pe la ora aceasta am avut interviu. Niciun telefon, nimic. Mă oameni buni, chiar așa am ajuns?”, spune candidatul.
Frustrarea este amplificată, spune acesta, de faptul că are studii superioare și experiență profesională, dar nu reușește să obțină un job stabil: „Văd ca diploma mea de Facultate și experiența de 15 ani de lucru în mai multe domenii nu-s ok”.
„Te sunăm noi”, răspunsul care enervează clujenii
Experiențele similare sunt confirmate și de alți membri ai grupului. Un utilizator afirmă că este în căutarea unui loc de muncă încă din toamnă și că interviurile nu duc la rezultate concrete.
„Caut loc de muncă din octombrie, nu găsesc. Merg la interviuri, întrebări stupide.....bani de creta....trăiască nepalezii.....pentru ce mai există aceste platforme????”, transmite revoltat clujeanul.
Un alt candidat, cu experiență în HoReCa, susține că a participat la numeroase interviuri, dar a primit de fiecare dată același răspuns.
„Caut loc de muncă cu experiență în HoReCa de 4 ani. Nimeni nu angajează ... am fost la nenumărate interviuri majoritate răspund cu ‘te sunăm noi’”, explică clujeanul.
Ce spun datele oficiale despre piața muncii
În contrast cu aceste experiențe, cifrele publicate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Cluj la începutul anului arată că există un număr semnificativ de locuri de muncă disponibile.
Conform listei din luna februarie, în județ sunt raportate 2.439 de posturi vacante, în domenii variate, de la muncă necalificată și retail până la poziții tehnice sau specializate.
Pe hârtie, piața muncii pare activă și ofertantă, însă relatările candidaților sugerează o discrepanță între statisticile oficiale și experiența reală din procesul de angajare.
Aceste cifre ridică o întrebare importantă: dacă joburile există oficial, de ce atât de mulți candidați spun că nu reușesc să se angajeze?
Pretenții mari sau piață blocată?
Situația ridică întrebări despre modul în care funcționează procesul de recrutare și despre compatibilitatea dintre cerințele angajatorilor și așteptările candidaților.
Printre comentarii apare frecvent ideea că angajatorii ar avea cerințe exagerate chiar și pentru poziții considerate de bază.
Unii candidați se întreabă dacă nu cumva competiția este prea mare sau dacă angajatorii preferă anumite categorii de muncitori, în timp ce alții vorbesc despre salarii prea mici raportate la costul ridicat al vieții în Cluj.
Lipsa feedbackului, procesele lente și refuzurile fără explicații contribuie la sentimentul general că, deși joburile există, accesul la ele rămâne dificil.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger





