ADMINISTRAȚIE
Clujenii nu mai trebuie să se înghesuie la ghișee pentru locurile de parcare. Noile reguli simplifică procesul
Clujenii care își doresc un loc de parcare nu mai trebuie să se înghesuie la ghișeele Primăriei în prima zi din an. Autoritățile locale au introdus modificări importante în regulamentul de acordare a abonamentelor de parcare, care vor face procesul mult mai simplu și mai convenabil.
Primăria Cluj-Napoca anunță că, de acum înainte, solicitările pentru locurile de parcare se pot depune pe tot parcursul anului, atât online, cât și fizic, fără a mai fi nevoie de o aglomerație la ghișee. Cererile depuse în 2024 care au primit răspuns că rămân în atenția Primăriei vor rămâne valabile până la soluționare, iar clujenii nu vor mai fi nevoiți să depună o nouă cerere.
„Reamintim clujenilor că s-a modificat regulamentul de acordare a abonamentelor de parcare, prin urmare nu mai e necesar să se grăbească pentru a depune cerere în prima zi din anul viitor pentru a aglomera ghișeele de relații cu publicul. Solicitările se pot depune oricând, pe tot parcursul anului atât online, cât și fizic și sunt valabile până la soluționare, nefiind necesară redepunerea anuală. Cererile depuse în anul 2024, care au primit răspuns că ramân în atenția Primăriei, rămân valabile până la soluționare, nemaifiind necesară depunerea unei noi cereri”, a transmis municipalitatea.
Prelungirea abonamentelor pentru riverani începe pe 8 ianuarie 2025
Pentru riverani, procesul de prelungire și achitare a abonamentelor va începe pe 8 ianuarie 2025 online, iar de pe 13 ianuarie 2025 va fi posibilă plata și la ghișeele Primăriei.
Modificările Regulamentului pentru închirierea locurilor de parcare, garaje și copertine sunt prevăzute în HCL nr. 778/2024, iar detaliile complete ale acestora pot fi consultate pe site-ul oficial al Primăriei Cluj-Napoca aici.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






