EDUCATIE
Clujean, revoltat că la Grădinița Mămăruța s-au înscris copii care nu îndeplinesc criteriul de vârstă. Reacția conducerii
Un clujean a reclamat că în cadrul procesului de înscriere pentru anul școlar 2025–2026 la Grădinița ”Mămăruța” Cluj-Napoca nu s-a respectat criteriul de vârstă.
Potrivit acestuia, unul dintre criteriile esențiale de admitere a fost ca fiecare copil să fi împlinit vârsta de 3 ani până la data de 1 septembrie 2025.
”Cu toate acestea, pe lista copiilor admiși se regăsesc și copii care, conform informațiilor publice sau cunoscute în comunitate, nu îndeplinesc această condiție de vârstă”, a precizat clujeanul.
Directorul Grădiniței cu Program Prelungit ,,Mămăruța” Cluj-Napoca, Melania Palfi, a declarat că înțelege îngrijorarea părinților care nu au primit confirmarea înscrierii copilului în grupa mică pentru anul școlar viitor.
”Suntem singura grădiniță din cartierul Someșeni, iar numărul cererilor depuse în acest an a fost, din nou, mult mai mare decât numărul locurilor disponibile.
Procesul de selecție s-a făcut conform metodologiei naționale și a criteriilor generale stabilite de Ministerul Educației și Cercetării, respectând principiul transparenței și al echității.
Admiterea nu s-a bazat doar pe vârstă, ci și pe criterii cumulative, iar copiii care au fost admiși au îndeplinit un număr mai mare de astfel de criterii.
Ca în fiecare an, am inițiat demersurile pentru suplimentarea locurilor disponibile, tocmai pentru a răspunde nevoii reale a comunității. Părinții care locuiesc în cartierul Someșeni au fost deja contactați și informați că intenționăm să mărim capacitatea grupei mici, ca urmare a aprobării de suplimentare a Inspectoratului Școlar Județean Cluj. Avem convingerea că, până la toamnă, toți copiii din zonă vor avea un loc asigurat.
Le mulțumim părinților pentru înțelegere și pentru încrederea acordată. Ne dorim, ca întotdeauna, să fim aproape de comunitate și să oferim un mediu educațional sigur și de calitate pentru fiecare copil”, a spus Palfi.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






