Connect with us

EVENIMENT

CJ Cluj aprobat indicatorii tehnico-economici ai spitalului MONOBLOC. Investiția se ridică la 400 de milioane de euro

Publicat


Consiliul Județean Cluj a aprobat indicatorii de construire ai Spitalului Pediatric Monobloc de la Cluj, prima unitate medicală pentru copii în sistem integrat construită de la zero, după 1989 de către o autoritate publică.

Consilierii județeni au aprobat, în cadrul ședinței de miercuri, indicatorii tehnico-economici ai Spitalului Pediatric Monobloc de la Cluj.

„Această prioritate absolută a forului administrativ județean avansează în ritm susținut, dorința noastră fiind aceea de a demara, într-un timp cât mai scurt, licitația de execuție a lucrărilor. Spitalul Monobloc de Copii este cel mai important proiect al Clujului, în domeniul sănătății, deservind pacienți din întreaga țară”, a spus Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

Acesta a mai precizat că 60% dintre beneficiarii Spitalului de Copii nu sunt din Cluj, ci din alte județe. Mai mult, a spus președintele CJ Cluj, spitalul își desfășoară acum activitatea în 14 locații și că acest lucru e imporpriu.

Investiție de peste 400 de milioane de euro

Spitalul Monobloc va fi consturit în cartierul Borhanci pe un teren de aproximativ 17 hectare pe care CJ l-a obținut la schimb de la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară.

Unitatea sanitară va avea 515 paturi pentru spitalizare continuă, 30 de paturi la ATI și 51 de paturi pentru spitalizarea de zi.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate