EVENIMENT
Circ da, handbal ba. Potaissa Turda, egal în derby-ul cu Dinamo București
Potaissa Turda a reușit o remiză cu Dinamo București, scor 27-27 (13-16), într-un meci din cadrul etapei cu numărul 19 a Ligii Zimbrilor.
Derby-ul dintre liderul Dinamo București (formație cu 17 victorii din 17 posibile înainte de acest duel) și Potaissa Turda (locul 2 înainte de acest duel) a fost pe departe de a fi un spectacol handbalistic precum se preconiza. Cele două formații au fost preocupate mai mult să acuze brigada de arbitri pentru felul în care au arbitrat decât să se concentreze pe joc.
Primii care au acuzat arbitrajul au fost turdenii care de fiecare dată când dinamoviștii se distanțau pe tabelă se auzeau voci de pe bancă strigând: „îi bagi bă în joc?”.
După prima parte în care dinamoviștii s-au distanțat la trei goluri, hanbaliștii de la Turda au revenit mai motivați pe teren și au început să se apropie pe tabelă, ba chiar să conducă la un gol cu 10 minute înainte de final.
„Bă, cum să dai 2 minute eliminare?”
În acel moment, dinamoviștii au început să acuze arbitrajul. „Bă, cum să dai bă 2 minute eliminare”, „Dă-i bă pasiv că au 7 pase” sau altele. În momentul în care Turda era în avantaj, pivotul Savenco a început să numere de pe teren pasele pe care turdenii la mai au în momentul în care erau în pre-pasiv. Atunci, observatorul partidei a mers la banca dinamovistă și le-a spus să termine cu circul pentru că este un meci de handbal: „Ce-i asta? Circ aici, circ dincolo (pe banca Turdei), dar handbal când?”.
Partida din Sala Sporturilor „Lascăr Pană” din Baia Mare a avut dramatism doar pe final când la scorul de 27-27 și un minut pe tabelă, dinamoviștii au avut atacul, dar au ratat. Potaissa a avut ultimul atac cu 30 de secunde înainte de final, dar nu au reușit să marcheze.
Meciul s-a terminat din nou cu proteste din partea antrenorului secund de la Turda care a acuzat un picior intenționat făcut de un aparător de la Dinamo la ultima aruncare, spunând că trebuie și lovitură de la 7m. Arbitrul a arătat eliminare, dar nu a acordat și 7m.
Scor final, Potaissa Turda – Dinamo București 27-27.
Clasament Liga Zimbrilor
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






