ACTUALITATE
Cineva se ”distrează” în Florești și zgârie mașinile oamenilor
Mai mulți posesori de mașini din Florești au anunțat pe rețelele de socializare că s-au trezit cu mașinile zgâriate.
Din nefericire nu au găsit camere de supraveghere în zonă pentru a prinde făptașul. Totul se întâmplă pe strada Eroilor din localitate.
”Pe Eroilor 262, mi a fost zgâriată, destul de tare, masina pe toată partea dreaptă, pe ambele portiere, cu ceva obiect ascuțit. Din spusele vecinilor n-aș fi singura păgubită și ar mai fi încă o mașină la fel. Pe această cale fac apel la cei din zonă, în speranța că poate a văzut careva sau dacă deține cineva cameră de luat vederi ca să-l/o putem descoperi pe „NENOROCIT/A” și să-l/o facem să plătească ”distracția”. Am speranța că nu vom trece nepăsători peste asta”.
Mașinile au fost parcate pe propriul loc de parcare.
”Și soțul meu pe Eroilor 190A a pățit-o acum nu de mult”, a scris altcineva.
”Și a mea e zgâriata dar pe partea stânga. Tot pe eroilor 262. Aseară am observat”, a răspuns o floreșteancă.
”Și vecina de sub tine ieri dimineață a găsit-o zgâriată din cap la coadă pe partea care era spre trotuar, și vecină de-a ta din cealaltă scară tot așa a găsit Nissanul maro…. nu știu ce se întâmplă, cineva se distrează”, a mai precizat o altă floreșteancă.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






