EVENIMENT
CFR Cluj REVINE pe Stadio Olimpico din Roma
Joi seară, de la ora 22:00, CFR Cluj va juca din nou în cupele europene. Formația lui Dan Petrescu o va întâlni în deplasare pe Lazio, în faza optimilor de finală din Conference League. Clujenii vin după două eșecuri consecutive suferite în campionat, acasă cu FCSB și în deplasare la Craiova, dar cu toate acestea, campioana României va încerca să producă surpriza în fața italienilor.
Nici Lazio nu este într-o formă de invidiat. Ultima victorie a capitolinilor a fost la finalul lunii ianuarie, când s-au impus cu 4-0 împotriva lui AC Milan. De atunci, echipa antrenată de Maurizio Sarri, a disputat patru partide, reușind să obțină două egaluri iar pe celelalte două le-a pierdut, contra lui Juventus și Atalanta. În ceea ce privește duelurile directe dintre cele două echipe, acestea se află la egalitate.
CFR Cluj și Lazio s-au mai întâlnit în sezonul 2019-2020, în faza grupelor din Europa League. Atunci, partida de pe Stadio Olimpico s-a terminat cu victoria echipei gazdă, capitolinii impunându-se cu 1-0. Însă, la partida retur din Gruia, ardelenii au reușit să câștige cu 2-1. Golurile victoriei au fost marcate de către Ciprian Deac respectiv Billel Omrani.
Întrebat, într-o conferinţă de presă, ce părere are despre CFR Cluj, Sarri a răspuns: „În cupele europene toate meciurile sunt echilibrate, nu există meciuri care să nu fie dificile. Dacă am gândi aşa, ne-am face vinovaţi de superficialitate”.
Sarri a explicat că nu a vorbit despre CFR Cluj cu Ştefan Radu, fundaşul român al echipei sale, care acum este accidentat. „Nu este cu noi pentru că este în mâinile staff-ului medical. Nu am avut prea multe informaţii, dar i-am studiat. Au doi-trei jucători de nivel internaţional”, a spus tehnicianul.
Absențe de marcă
Antrenorul lui Lazio, Maurizio Sarri, nu va putea conta pe doi oameni de bază în duelul contra celor de la CFR. Unul dintre aceștia este Ștefan Radu, care este accidentat de mai mult timp, iar celălalt jucător care va absenta joi seară este Alessio Romagnoli. Fundașul italian s-a accidentat în ultima etapă de campionat, în partida contra celor de la Atalanta și astfel va rata înfruntarea cu campioana României din Conference League.
Daniel Cucu-Kovaci
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






