EVENIMENT
CFR Cluj este la zi. Cât a scos din buzunar Neluțu Varga ca să achite DATORIILE clubului
Veste bună pentru susținătorii CFR-ului! Patronul Neluțu Varga a anunțat că a plătit toate datoriile clubului chiar înainte de meciul cu Dinamo.
Acesta ar fi scos din buzunar 2,8 milioane de euro, pentru a avea liniște în cadrul echipei și pentru a crea cele mai bune condiții pentru obiectivul primordial din acest sezon, și anume câștigarea titlului de campioană.
CFR Cluj este la zi. Cât a scos din buzunar Neluțu Varga ca să achite DATORIILE clubului
„Înaintea primei etape cu Dinamo, am rezolvat toate problemele financiare ale clubului. Am achitat tot ce mai erau datorii, bonusuri, restanțe la jucători, salarii, tot, tot, tot… Am virat banii la zi la luna mai, deci nu mai avem niciun fel de restanță financiară la niciun fotbalist. Le-am plătit și bonusurile de acum un an pentru cupele europene.
Toate salariile sunt la luna mai la zi, nu mai există niciun fel de datorie la clubul CFR Cluj, către jucători, către antrenori, către absolut nimeni. Efortul financiar a fost important, am achitat 2,8 milioane de euro vineri, înaintea partidei cu Dinamo, pentru că am vrut să fie liniște la club, să avem condiții și să-i creez lui Dan Petrescu cele mai bune condiții ca să facem performanță, adică să luăm titlul de campioni.
Nu mai sunt probleme și sunt convins că nu vor mai fi probleme la clubul CFR Cluj de acum înainte. Am achitat toți banii, suntem la virgulă cu toți jucătorii. Ei trebuie să se concentreze acum doar la un singur lucru și anume să redevenim campionii României”, a declarat Neluțu Varga în exclusivitate la emisiunea Fanatik Superliga.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






