Connect with us

EVENIMENT

CFR Cluj, apel de urgență pentru băiatul de doar 12 ani lovit de mașină pe trotuar. Are nevoie de sânge!

Publicat


Situație gravă pentru tânărul Eduard Balogh, fost junior al Academiei CFR Cluj, care se află în prezent internat la secția de Terapie Intensivă, după ce a fost victima unui accident rutier.

Echipa din Gruia a lansat un apel de urgență pentru toți care pot face o faptă bună și să doneze sânge.

Eduard are nevoie urgentă de sânge

„Clubul CFR 1907 Cluj se alătură apelului umanitar pentru Eduard Balogh, fost junior al Academiei noastre, care se află în prezent internat la secția de terapie intensivă neurochirurgie pediatrică, ATI Neurochirurgie, în urma unui grav accident.

Eduard are nevoie urgentă de sânge, iar fiecare picătură poate face diferența în lupta sa pentru viață. Oricine poate dona, indiferent de grupa sanguină, însă la momentul donării, trebuie menționat numele său, Eduard Balogh. Eduard, suntem alături de tine!”, a transmis CFR Cluj.

Cei care pot, sunt rugați să doneze sânge cel târziu până joi, 9 octombrie.

Eduard Balogh, care se afla împreună cu mama lui, a fost lovit pe trotuar de un Mustang condus de un bărbat de 34 de ani, din județul Bistrița-Năsăud, care conducea un autoturism în direcția Piața Cipariu, și care nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum.

Copilul a fost transportat în stare critică la UPU Copii, iar medicii au decis să intervină chirurgical de urgență în Blocul Operator Neurochirurgie. Operația a durat câteva ore, iar ulterior pacientul a fost transferat la Terapie Intensivă.

Bărbatul care a produs accidentul este cercetat în stare de libertate.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate