Connect with us

ACTUALITATE

Ce își dorește FLORIN PIERSIC de ziua lui: Vreau să pot să mă întorc pe scenă

Publicat


Încă îndrăgit de public, marele Florin Piersic a fost invitat să transmită un mesaj fanilor săi, în cadrul unei emisiuni difuzate de Pro FM.

Clujeanul a dezvăluit, miercuri, cu acest prilej, și care este cea mai mare dorință a sa la împlinirea celor 85 de ani.

”Aștept să vină, să dea Dumnezeu, să dea părinții mei, la care mă rog tot timpul și cei care sunt în stele, să pot să mă mai întorc pe scenă, să pot să mă mai întâlnesc cu cei cu care eu trăiesc acum, adică publicul meu. Și să știți că eu, cât timp mai exist, trăiesc cu drag cu voi și totdeauna cu cele mai bune sentimente pentru publicul meu”, a declarat Florin Piersic.

Florin Piersic s-a retras la Cluj în perioada pandemiei și așteaptă cu nerăbdare să urce din nou pe scenă.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate