Alegerile anticipate sunt soluții ce pot fi discutate după ce va fi clarificată situația premierului Florin Cîțu, declară, luni, copreședintele USR PLUS, Dacian Cioloș, care răspunde,...
„Dacă moţiunea alianţei USR-AUR va ajunge la vot în plen, social-democraţii o vor vota, dar numai în contextul în care există perspectiva unor alegeri anticipate, a...
Președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, a respins sâmbătă soluția avansată de lideri ai USR PLUS, potrivit căreia acesta ar fi o soluție „viabilă” pentru funcția...
Premierul Florin Cîțu a reacționat sâmbătă la acuzațiile aduse de ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, care a spus că acesta știa de situația financiară a ministerului și...
Membrii Birourilor Politice Reunite ale Parlamentului (BPR) s-au întrunit sâmbătă, la ora 11.00, pentru a stabili calendarul privind citirea și votul pe moțiunea de cenzură împotriva...
Premierul Florin Cîțu a comentat moțiunea de cenzură depusă de USR PLUS și AUR împotriva guvernului pe care îl conduce. Este tristă această alianță USR AUR,...
Şedinţa Birourilor permanente reunite ale Parlamentului, convocată online pentru moţiunea de cenzură depusă de USR PLUS şi AUR, a fost suspendată, vineri, din lipsa cvorumului. Birourile...
Premierul Florin Cîţu este o persoană care a avut ‘grave probleme’ cu legea în trecut şi care ‘abuzează de ea în prezent’, se arată în textul...
Copreşedintele USR PLUS Dan Barna a precizat vineri că, în cadrul negocierilor din coaliţia de guvernare, fiecare formaţiune şi-a menţinut punctul de vedere, fără a se...
Marele scandal care a izbucnit în coaliţia de guvernare devine internaţional. Premierul Florin Cîţu a declarat după şedinţa de guvern de vineri că va informa liderii...
Parlamentarii USR Plus din Cluj sunt dispuși să meargă până la capăt pentru destituirea premierului Florin Cîțu, chiar dacă asta înseamnă pierderea unor funcții pentru reprezentanții...
„Sunt sigur că voi rămâne premier”, spune Florin Cîțu, în contextul în care USR PLUS cere schimbarea sa din funcție. El precizează că mandatul liderilor PNL...
Președintele PNL Cluj-Napoca, Dan Tarcea, a declarat, vineri, că în ciuda a ceea ce doreau să arate până acum, cei de la USR Plus îi consideră...
Dacă nu ești de acord cu premierul poți să exprimi acest lucru, dar doar după ce îți dai demisia din guvern, spune ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu,...
Nu este vorba de o alianță nici cu PSD, nici cu AUR, ci despre o moțiune de cenzură prin care premierul „trebuie trimis acasă pentru că...
Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a declarat, joi, la Cluj, că cei care nu rezistă în această coaliție îi sabotează direct pe români, care își doresc modernizarea...
USR PLUS anunţă că îşi retrage sprijinul politic pentru premierul Florin Cîţu, căruia îi reproşează că ‘a aruncat ţara în criză’ politică. ‘USR PLUS nu a...
Vicepremierul Dan Barna a declarat, miercuri seară, că premierul Florin Cîţu nu poate conduce un Guvern, motiv pentru care ar trebui să demisioneze, acuzându-l totodată de...
Miniştrii de interne din Austria, Republica Cehă şi Danemarca au estimat marţi că afganii care fug din ţara lor după ce talibanii au preluat puterea trebuie...
Secretar general adjunct al Guvernului, Mircea Abrudean, fost prefect de Cluj, a declarat, la o întâlnire cu autorităţile judeţene şi cu primarii localităţilor vasluiene, că în...