Connect with us

EVENIMENT

Cât trebuie să muncești pentru a-ți putea lua un apartament de 60 mp în Cluj fără a te împrumuta la bancă

Publicat


Emil Boc, alocări proiecte culturale Cluj-Napoca

Clujenii trebuie să facă cel mai puternic efort dacă vor să își cumpere o locuință de 60 de metri pătrați fără a se împrumuta la bancă. Ei au nevoie de 139 de luni de muncă la salariul mediu din Cluj, în ipoteza absurdă că ar economisi întregul venit lunar, arată o analiză HotNews făcută pe baza datelor furnizate de Institutul Național de Statistică și Analizeimobiliare.ro.

Salariul mediu net în Cluj este al doilea cel mai ridicat din România (după București), de 3763 de lei, dar prețurile locuințelor sunt pe măsură. De asemenea, Clujul are o rată a șomajului printre cele mai reduse din țară, de numai 1,5%.

Evident, în interiorul Clujului există variații de preț, în funcție de zona apartamentului vizat. Arealul central și ultracentral sunt și cele mai scumpe, cu o medie de preț de 2.200 de euro pe metru pătrat util (în creștere cu 3,2% față de primul trimestru), fiind urmat de Gheorgheni – Andrei Mureșanu (unde prețurile s-au majorat cu 2,1%, până la 1.930 de euro pe metru pătrat util), la egalitate cu Plopilor (tot cu 1.930 de euro pe metru patrat, dupa un avans de 3,5%). De asemenea, locurile patru și cinci din clasament sunt ocupate de zonele Mărăști – Între Lacuri – Aurel Vlaicu (cu o medie de 1.810 euro pe metru pătrat, dupa un avans de 1,8%) și, respectiv, Buna Ziua – Europa – Calea Turzii (cu 1.800 de euro pe metru patrat), arată un raport al imobiliare.ro.

Sursa: Hotnews

Foto: Wikipedia




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate