EVENIMENT
Cât ghinion! Un hoț a fost prins de un polițist clujean aflat în timpul liber
Un tânăr de 21 de ani, din Aiud, suspect de săvârșirea unei infracțiuni de furt dintr-un autoturism, a fost arestat de un polițist din cadrul Secției 2 în timp ce se afla în timpul liber, în cursul zilei de duminică, 16 august, informează IPJ Cluj.
Făptașul a spart geamul unui automobil parcat pe Calea Dorobanților și a sustras un telefon mobil și un aparat scanner. Proprietarul vehicului a sesizat Secția 2 de Poliție cu privire la prejudiciul creat, în jurul orei 13,30.
După 30 minute, un polițist din cadrul secției de poliție, aflat în timpul liber, l-a depistat și imobilizat pe suspect până la sosirea colegilor aflați în serviciu.
Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru săvârșirii infracțiunii de furt calificat, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.
Sursa foto: Ziarul Financiar
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






