EVENIMENT
Care sunt cei mai buni CÂINI de companie pentru copii
Câinii sunt cele mai căutate animale de companie pentru copii. Îi va responsabiliza, îl va face mai bun şi vor deveni cei mai buni prieteni. Pentru asta, însă, va trebui să alegi rasa potrivită.
Iată, în continuare, un top al celor mai potriviți câini ca animale de companie pentru copii:
Locul 1 – Golden Retrieverul
Golden Retrieverul parcă s-a născut pentru a fi prietenul cel mai bun al copilului. Blând, inteligent, devotat familiei, nu are pic de agresivitate şi e bun cu cei mici. Îndură mult din partea lor, pot fi traşi de coadă, de urechi, că nu ripostează, suferă în tăcere. Dacă e luat de mic şi creşte odată cu copilul, întrei ei se leagă o legătură puternică.
Locul 2 – Labradorul
Spre deosebire de Golden Retriever, care se maturizează repede, la doar un an, Labradorul mai „copilăreşte” până la trei, fiind agitat şi plin de energie. După aceea se linişteşte. E foarte inteligent, devotat familiei, un câine extraordinar nu doar pentru copii, ci şi pentru persoanele cu dizabilităţi.
Locul 3 – Beagle
E şi el foarte bun şi blând cu cei mici şi nu numai. Fiind de talie mică, nu există niciun pericol de a răni pe cineva. Totuși, trebuie să ai în vedere că e un câine de vânătoare la bază, astfel, necesită multă mişcare, iar dacă nu e dus la joacă, afară, riscă să roadă şi să strice prin casă. Latră destul de mult faţă de alte rase.
marcus wallis 4zfactkyz7w unsplash
Locul 4 – Setterul irlandez
Este şi el foarte bun, blând, devotat, dar cu o mare nevoie de mişcare.
Locul 5 – Pitbullul
Pitbullul e, în ciuda reputaţiei de câine agresiv, un animal extrem de blând cu cei mici. Singura condiţie e să nu fie înrăit de mic. Este foarte inteligent, îşi dă sufletul pentru stăpân.
Specialiștii în comportament canin recomandă să-i luați copilului un câine abia după 6-7 ani, deoarece la vârste fragede nu prea știe să se poarte. Ideal e să-i luați un pui de 7-8 săptămâni și să-l dresați de mic. Între copil și cățel se va forma o prietenie strânsă.
Sursa: Click.ro
Foto: Unsplash
Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






