ACTUALITATE
Calendarul zilei, altfel: 6 ianuarie (pamflet)
În 1412 s-a născut Ioana d’Arc, eroină națională a Franței, supranumită „Fecioara din Orléans” (d. 1431). Ce nu-nțeleg eu e cum a putut rămâne fecioară după ce și-a petrecut mare parte a timpului între soldați?
În 1714, inginerul englez Henry Mill a patentat mașina de scris. Prima mașină de scris comercială a fost patentată abia în 1868 de inginerul mecanic american Christopher Latham Sholes. În ziua de azi găsești mașini de scris pe toate drumurile. Cuie să ai…
În 1838, Samuel Morse a efectuat prima demonstrație a sistemului său de telegrafie în orașul Morristown, New Jersey. Textul transmis suna cam așa: punct, liniuță, liniuță, punct, punct, punct, liniuță…
În 1852 a murit Louis Braille, pedagog francez, inventatorul alfabetului Braille (n. 1809). Nevăzătorii aveau astfel șansa să ”citească” și ei și chiar să critice, după cum reiese din exclamația unuia care tocmai pipăia o răzătoare: ”- Cine-a scris porcăria asta?”…
În 1929, ferma Sheffield din New York a introdus ambalajul din carton, înlocuind clasica sticlă de lapte. După care au urmat șase luni de cursuri intensive prin corespondență cu consumatorii ca să-i învețe să le deschidă…
În 2007, la Bâlea Lac, județul Sibiu s-a inaugurat prima biserică ecumenică de gheață din România. Ortodocșii nu se dezmint: scot bani și din gheață…
Astăzi este Boboteaza, adică Sfințirea Mare a Apei. Românii apreciază mai mult cealaltă mare minune în care e implicată apa și anume transformarea ei în vin…
Marius Aciu
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






