ACTUALITATE
Calendarul zilei, altfel: 27 decembrie (pamflet)
În 537 a fost inaugurată Biserica Sfânta Sofia din Constantinopol, devenită în 1453 moschee și în 1935 muzeu. Se pregătește sa devină club de fițe…
În 1391: Prima mențiune documentară a „logofătului” (șeful cancelariei domnești) în Țara Românească. După cum îi spune și numele, era un nou-născut care avea ca sarcină elaborarea unui logo domnesc…
În 1831, Charles Darwin a început a doua călătorie în America de Sud la bordul navei regale HMS Beagle. Încă nu era convins dacă iguanele din Galapagos au vreo legătură cu maimuțele din care zicea el că ne tragem. Veriga lipsă din lanțul evolutiv, situată undeva între australopithecus și maimuță, va fi descoperită mult mai târziu pe teritoriul României și cânta manele…
În 1991 a fost deschis, pentru public, Muzeul Național Cotroceni, înființat la 10 iulie 1991. Ion Iliescu era să fie exponat permanent acolo…
Marius Aciu
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






