LIFESTYLE
Calendarul zilei, altfel: 20 martie
În 235 Maximin Tracul este proclamat împărat. Este primul străin care deține tronul roman. Cu alte cuvinte, i-a cam luat tracul și pe ăștia…
În 1476 scrisoarea de mulțumire trimisă de papa Sixt al IV-lea către Ștefan cel Mare, domnul Moldovei, în urma Bătăliei de la Vaslui, completează Podul Înalt care-i era plin de mulțumiri…
În 1726 a murit Sir Isaac Newton, fizician, matematician, astronom, alchimist, teolog englez (n. 1642) căruia omenirea îi mulțumește că n-a ațipit sub un cocotier…
În 1861 un cutremur distruge complet Mendoza, oraș în vestul Argentinei. E bun câte unul de ăsta când o ia razna urbanismul…
În 1916 Albert Einstein publică teoria relativității. Femeile au fost dezamăgite, pentru că, din păcate, la sfârșit ea moare…
În 1996 începe scandalul „vacii nebune”. După câte se poate observa, el continua în Parlamentul României și-n ziua de azi. Și participă și boi…
În 1998 este înființat Batalionul Mixt Româno-Ungar de Menținere a Păcii, cu unități la Arad și Hódmezővásárhely. Adică noi le-am dat pace și ei or menținut-o…
Azi este Ziua Internațională a Francofoniei. Toți cei care au un francofon în stare de funcționare au voie să închine un pahar în cinstea lui…
Tot azi este și Ziua Internațională a Fericirii. Ca atare vă recomand să uitați pentru o clipă că trăiți în România…
Un articol de Marius Aciu
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






