ACTUALITATE
Calendarul de desfășurare a Bacalaureatului a fost aprobat. Iată care sunt datele de examen
Monica Anisie, Ministrul Educației, a semnat azi, 25 mai, ordinul pentru aprobarea noului calendar de organizare și desfășurare a examenului național de Bacalaureat de anul acesta.
Înscrierea candidaților se va face în perioada 3-10 iunie, iar probele se vor susține în perioada 22-25 iunie. Rezultatele inițiale, înainte de contestații, se vor afișa în 30 iunie. Depunerea contestațiilor se va face în 1 iulie, iar rezultatele finale ar urma să fie afișate în 5 iulie.
Bacalaureat în sfera COVID-19
Pentru a putea fi centru de examen, o unitate de învățământ trebuie să îndeplinească o serie de condiții și să respecte măsurile de prevenire și combatere a noului virus. Totuși, regulile nu s-au schimbat drastic, astfel că regulile care țin de partea tehnică rămân aceleași:
-organizarea sălilor de examen să se realizeze astfel încât în fiecare sală candidații să fie repartizați la o distanță de minimum 2 metri unul față de celălalt stânga/dreapta – față/spate;
-sălile de examen și sălile în care își desfășoară activitatea comisia din centrul respectiv se află, de regulă, în aceeași clădire;
-sălile dețin sisteme de supraveghere audio-video.
Comunicatul prevede și faptul că „elevii care se află în izolare sau cei confirmați pozitiv cu noul coronavirus, dar și cei care au diferite afecțiuni cronice sau cei care prezintă un risc crescut de infecție/de a dezvolta complicații asociate infecției Sars-CoV-2 vor susține probele pentru examenul național de Bacalaureat conform unei proceduri speciale, elaborate de către Ministerul Educației și Cercetării și Ministerul Sănătății.”
Karla Fanea
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






