ACTUALITATE
Câini lăsați singuri în mașină de un brașovean care a fost implicat într-un accident rutier la Cluj. Motivul este halucinant
Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca au fost sesizați la data de 14 martie a.c., în jurul orei 15.30, cu privire la faptul că în interiorul unui autoturism care se află parcat pe o stradă din municipiu, au fost observați trei câini care păreau a fi abandonați.
Au fost efectuate verificări cu operativitate, fiind identificat proprietarul autoturismului, un bărbat în vârstă de 48 de ani, din municipiul Brașov.
Cel în cauză a declarat polițiștilor faptul că aflându-se în tranzitarea municipiului Cluj-Napoca, autoturismul cu care se deplasa acesta alături de soție și copii, a fost implicat într-un eveniment rutier din care au rezultat doar pagube materiale, fiind imposibilă continuarea deplasării, până la remedierea defecțiunilor.
Soția și copiii bărbatului s-ar fi cazat la o unitate hotelieră până la sosirea unei platformei auto, însă din cele relatate de acesta, accesul cu animale de companie în respectiva locație nu era permisă, astfel că a lăsat patrupezii în autoturism, verificându-i în mod regulat, pentru a le asigura hrana și a se asigura că starea lor de sănătate este una bună.
Totodată bărbatul a menționat faptul că la data de 15 martie a.c., vor prelua animalele, iar ulterior acesta va reveni pentru punerea în mișcare a autoturismului.
FOTO: Arhivă
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






