ACTUALITATE
Caii lăsați liberi, o problemă care persistă în Florești. Un consilier local cere majorității PNL-UDMR să ia măsuri
Problema cailor lăsați liberi pe străzi, care deseori ajung pe șosele sau în spațiile dintre blocuri, persistă de ani buni în comuna Florești. Un consilier local propune adoptarea unui regulament local care să prevadă sancțiuni mai aspre pentru proprietarii iresponsabili.
Locuitorii din comuna Florești semnalează constant prezența cailor lăsați liberi prin localitate, pe șosele sau la ghenele de gunoi dintre blocuri, care sunt în pericol să fie accidentați de mașini sau creează mizerie, scormonind printre gunoaie. Problema e veche de mai mulți ani și adminsitrația locală nu pare să reușească să țină sub control acest fenomen.
Propunere: Regulament pentru proprietarii de cai din Florești
În acest sens, Daniel Meze, consilier local al comunei Florești din partea formațiunii politice Ajutăm România Împreună (ARI), propune majorității PNL-UDMR să ia măsuri mai aspre pentru opriea acestui fenomen.
Printre propuneri se numără înregistrarea cailor și căruțelor printr-un număr unic prin care proprietarii să fie ușor de identificat, pentru ca animalele să poată fi retunate rapid acestora, dar și confiscarea căruțelor și a cailor proprietarilor care se abat de la reguli în mod repetat.
„Vă solicit domnule primar, viceprimar și domnilor consilieri locali PNL-UDMR care formați majoritatea în Consiliul Local Florești să adoptați următoarele măsuri:
- Să faceți o inventariere a tuturor cailor și căruțelor din Florești, să știm exact câți cetățeni au cai și căruțe.
- Fiecare cal și căruță să fie identificabili cu un număr astfel încât, atunci când sunt găsiți pe stradă să știm al cui cal este, cine este proprietarul.
- Să aduceți la cunoștința tuturor proprietarilor de cai și căruțe un regulament prin care se interzice lăsarea lor liberă prin localitate și restricțiile de circulație cu căruța pe drumurile publice.
- Să delimitați clar zona de pășune unde caii pot umbla liberi și să o comunicați proprietarilor de cai.
- Să începeți să dați avertismente verbale și scrise proprietarilor de cai care lasă animalele libere încălcând regulamentul.
- Să dați amenzi și să faceți public numărul și cuantumul amenzilor.
- Să treceți la confiscarea căruțelor și cailor cetățenilor care repetat încalcă regulamentul și să comunicați public aceste măsuri.
Sunt gata, în calitate de consilier local, să mă implic în rezolvarea problemei și pentru aplicarea punctelor de mai sus. Sunt dispus să lucrez cu majoritatea din Consiliul Local Florești formată din consilierii locali PNL-UDMR și cu aparatul de specialitate al primăriei în acest sens”, arată Daniel Meze, într-o postare pe rețelele de socializare.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






