ACTUALITATE
”BĂTAIE” pe posturile de AJUTOR de șef de POST de Poliție la Cluj. Sunt 164 de candidați pe 8 locuri
164 de candidați s-au înscris la concurs, pentru cele 8 posturi de ajutor șef de post, prin încadrare directă, din sursă externă, scoase la concurs de Inspectoratul de Poliție Cluj.
Potrivit IPJ Cluj, în perioada 11 – 19 octombrie, candidații ale căror dosare au fost validate, vor participa la proba eliminatorie de evaluare a performanței fizice.
La data de 23 octombrie se va desfășura proba scrisă, de tip test grilă.
Înscrierea candidaților se va realiza pe toate posturile de ajutor şef de post din cadrul inspectoratului, urmând ca numirea candidaţilor declaraţi admiși să se realizeze în ordinea descrescătoare a notelor finale obţinute.
Posturile de ajutor șef de post sunt la:
- Postul de Poliție comunal Aghireșu, din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Huedin
- Postul de Poliție comunal Apahida, din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Apahida
- Postul de Poliție comunal Baciu, din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Baciu
- Postul de Poliție comunal Cămărașu, din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Apahida
- Postul de Poliție comunal Chiuiești, din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Dej
- Postul de Poliție comunal Ciurila, din cadrul Secției 9 Poliție Rurală Turda
- Postul de Poliție comunal Geaca, din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Gherla
- Postul de Poliție comunal Țaga, din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Gherla
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






