Connect with us

EVENIMENT

Bătăi la Câmpia Turzii și Viișoara. Mai mulți scandalagii au fost reținuți de polițiști

Publicat


politisti

Poliția municipiului Câmpia Turzii a fost sesizată de către un bărbat de 33 de ani, din municipiul Câmpia Turzii, cu privire la un conflict izbucnit între mai multe persoane, pe strada 1 Decembrie 1918, în fața unui magazin.

”La fața locului s-a deplasat de urgență o echipă operativă, care a constatat faptul că, pe fondul unei stări conflictuale anterioare, bărbatul de 33 de ani, însoțit de tatăl său, ar fi avut asupra lor obiecte contondente, cu care s-ar fi deplasat pe terasa magazinului menționat, unde ar fi provocat un scandal și s-ar fi agresat reciproc cu un alt bărbat de 33 de ani, aflat împreună cu alți doi bărbați de 22, respectiv 28 de ani.

În urma altercației, toate persoanele implicate au suferit leziuni și au fost transportate la o unitate medicală din municipiul Câmpia Turzii, unde au primit îngrijiri medicale”, arată IPJ Cluj.

În urma cercetărilor desfășurate, polițiștii au dispus, miercuri, reținerea pentru 24 de ore a tuturor celor cinci bărbați implicați, cu vârste cuprinse între 22 și 64 de ani.

Cercetările sunt continuate sub aspectul infracțiunilor lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Altă bătaie, la Viișoara

De asemenea, Poliția municipiului Câmpia Turzii – Secția 4 Poliție Rurală a fost sesizată cu privire la producerea unui eveniment rutier pe strada Crizantemelor din comuna Viișoara.

”Din primele verificări efectuate de polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Câmpia Turzii, cu sprijinul Compartimentului Rutier, a reieșit faptul că doi bărbați, de 36 și 18 ani, în timp ce se aflau pe strada Abatorului din localitatea Viișoara, ar fi agresat fizic un tânăr de 20 de ani, pe fondul unui conflict mai vechi, aplicându-i lovituri cu pumnii în zona feței, precum și cu un obiect metalic în zona umărului.

Ulterior, cei doi, împreună cu un alt tânăr de 18 ani, s-ar fi deplasat cu două autoturisme pe strada Crizantemelor din localitate, unde, în apropierea unui imobil, ar fi coborât și ar fi agresat un alt bărbat, de 40 de ani, lovindu-l cu obiecte metalice”, precizează IPJ.

În urma celor constatate și în baza probatoriului administrat, față de cei doi bărbați de 36 și 18 ani, polițiștii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, iar în cursul zilei miercuri cei doi au fost prezentați procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda, care a dispus măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Polițiștii continuă cercetărie sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovirea sau alte violențe, amenințare și tulburarea ordinii și liniștii publice.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate