Connect with us

EVENIMENT

Bărbatul rănit de taur, internat la Chirurgie I la Cluj. Ar putea fi operat

Publicat


Bărbatul rănit aseară de un taur în comuna Săvădisla a fost dus la UPU Cluj-Napoca după care a fost internat la Clinica de Chirurgie I.

Medicii au declarat că, momentan, nu îi este pusă viața în pericol, dar trebuie ținut sub observație.

”Nu e stringentă intervenția chirurgicală, va fi monitorizat și se va stabili în zilele următoare dacă se va intervene”, au spus medicii.

Polițiștii au edclarat la rândul lor că Secţia 9 Poliţia Rurală Turda a fost sesizată aseară despre faptul că, doi bărbaţi, care se ocupau de creșterea bovinelor, au fost atacați de un taur.

Cei doi bărbaţi, de 39 şi 42 de ani, din comuna Săvădisla, în timp ce se aflau pe o păşune, unde se ocupau de creşterea bovinelor, ar fi fost atacaţi de un taur.

În urma atacului, bărbatul de 42 de ani a fost doborât, celălalt bărbat reuşind să solicite telefonic sprijin.

Taurul a fost împușcat mortal de către un vânător venit în ajutorul bărbaţilor.

În urma rănilor suferite, bărbatul de 42 de ani a decedat iar cel de 39 de ani a fost transportat la spital.

În cauză, se efectuează cerecetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă faptă prevăzută și pedepsită de Cod penal.

Arma de vânătoare a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor.

A.P.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate