EVENIMENT
Bărbatul care a FURAT cutia MILEI de la biserica Sfântul Mihail a mai dat o SPARGERE în Cluj. Ce au DESCOPERIT polițiștii
Un bărbat de 41 de ani din Brașov a fost arestat în 1 septembrie, fiind acuzat că a furat cutia milei din biserica Sfântul Mihail din Cluj-Napoca. În urma cercetărilor, polițiștii au descoperit că acest a furat, în aceeași zi, dintr-un magazin de pe strada Memorandumului.
Brașoveanul a fost arestat joi pentru 30 de zile, iar acum este cercetat nu în unul, ci în două dosare penale pentru furt și furt calificat.
Citește și: FOTO. Un geam – vitraliu a fost spart la Biserica ”Sf. Mihail” din Cluj-Napoca. Hoții au furat și cutia milei
Polițiștii din cadrul Secției 1 Polițe Cluj-Napoca – Compartimentul Investigații Criminale, care au condus cercetările cu privire la săvârșirea infracțiunii de furt din data de 26 august, asupra brașoveanului care ar fi sustras cutia destinată colectării banilor din biserica Sfântul Mihail din Cluj-Napoca, au constat că acesta ar mai fi săvârșit o infracțiune de furt la aceeași dată.
Hoțul a mai dat o spargere în Cluj
Din informațiile și investigațiile efectuate a reieșit faptul că la data de 26 august, în intervalul orar 1.50 – 2.45, cel în cauză ar fi pătruns în interiorul unei societăți comerciale de pe strada Memorandumului, din Cluj-Napoca, de unde ar fi sustras 14 perechi de ochelari, cauzând un prejudiciu în valoare de aproximativ 8.000 de lei.
Citește și: Hoţul care a furat cutia milei şi a spart Biserica Sf Mihail din Cluj, reţinut. Care sunt acuzaţiile. Bărbatul este din Braşov
Astfel, la data de 31 august, în urma probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de 1 septembrie a fost prezentat magistraților Judecătoriei Cluj-Napoca, care au dispus pe numele acestuia măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile.
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

ECONOMIE
Clujul, în topul dizolvărilor de firme la începutul de 2025. Creștere de peste 6% față de anul trecut

Clujul se numără printre județele cu cele mai multe firme dizolvate în luna ianuarie 2025, arată datele publicate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC).
Cu un total de 175 de firme dizolvate, județul a înregistrat o creștere de 6,06% comparativ cu aceeași lună a anului trecut, situându-se pe locul al doilea la nivel național, după București.
Clujul, în contrast cu tendința națională
La nivel național, numărul total al firmelor dizolvate în ianuarie a fost de 3.564, în scădere cu 8,73% față de ianuarie 2024, când se înregistrau 3.905 dizolvări.
Deși la nivelul întregii țări s-a înregistrat o scădere a numărului de firme dizolvate, Clujul urmează o tendință inversă. Alături de județe precum Iași, Prahova și Timiș, Clujul a consemnat un număr în creștere de dizolvări, semn că mediul de afaceri local s-a confruntat cu dificultăți sau reorganizări în debutul anului.
Cele mai afectate domenii
Domeniul cel mai afectat de dizolvări, la nivel național, rămâne comerțul cu ridicata și cu amănuntul, repararea autovehiculelor și motocicletelor, cu 930 de firme închise în ianuarie, în scădere totuși cu 18,78% față de anul trecut. Urmează sectorul construcțiilor, cu 377 de dizolvări (-1,31%), și cel al activităților profesionale, științifice și tehnice, cu 320 de dizolvări (-16,01%).
Cele mai puține dizolvări de firme s-au înregistrat în Ialomița (10), Covasna (16), Călărași (21) și Harghita (21), toate cu scăderi semnificative față de anul precedent.

Clujenii se pot aștepta la o vreme în general prietenoasă de 1 Mai, potrivit prognozei pe patru săptămâni emisă de Administrația Națională de Meteorologie.
Intervalul 28 aprilie – 5 mai, care cuprinde și minivacanța de Ziua Muncii, va aduce temperaturi medii apropiate de valorile normale pentru această perioadă în toate regiunile țării, inclusiv în zona Clujului.
Cum va fi vremea la Cluj de 1 Mai
În ceea ce privește precipitațiile, ANM estimează un ușor deficit în regiunile vestice și nord-vestice, ceea ce înseamnă că șansele de ploaie sunt scăzute în Transilvania, iar vremea se anunță potrivită pentru ieșiri în aer liber, picnicuri sau drumeții.
Cum arată evoluția vremii în perioada următoare:
- 21 – 28 aprilie 2025: Temperaturile vor fi peste normalul perioadei, în special în nordul țării. Precipitațiile se vor încadra în limitele normale, cu posibilitate de ușor excedent în zonele montane sudice și sud-vestice.
- 28 aprilie – 5 mai 2025: Temperaturile vor fi în limitele normale, iar precipitațiile vor fi ușor sub media obișnuită în vestul și nord-vestul țării – inclusiv Cluj
- 5 – 12 mai 2025: Valorile termice vor crește ușor peste normalul perioadei, iar precipitațiile vor rămâne în limitele obișnuite în vest, dar ușor deficitare în rest.
- 12 – 19 mai 2025: Se menține un regim termic ușor peste media specifică perioadei. În regiunile intracarpatice, precipitațiile vor fi ușor deficitare.
Foto: Arhivă
EVENIMENT
Papa Francisc a murit în urma unui accident vascular cerebral și a unei insuficiențe cardiace

Papa Francisc a murit în urma unui accident vascular cerebral și a unei insuficiențe cardiace ulterioare, a anunțat Vaticanul.
Atacul cerebral a dus la comă și la insuficiență cardiacă ireversibilă.
Papa Francisc a murit în urma unui accident vascular cerebral și a unei insuficiențe cardiace
Raportul privind cauza morții Papei Francisc vine la aproximativ 12 ore după decesul pontifului, conform Mediafax. Francisc suferea de o boală pulmonară cronică și, în tinerețe, i s-a extirpat o parte dintr-unul dintre plămâni.
Problemele de sănătate l-au chinuit în ultimii ani de viață și a fost internat la spitalul Gemelli pe 14 februarie pentru o criză respiratorie care s-a transformat în dublă pneumonie. Aceasta a dus la o ședere de 38 de zile în spital, cea mai lungă din papalitatea sa.
Cu toate acestea, a ieșit din spital în Duminica Paștelui, cu o zi înainte de moartea sa, pentru a binecuvânta mii de oameni în Piața Sfântul Petru.

Un clujean de 57 de ani a murit în Zaragoza, Spania, în noaptea de Înviere.
Alexandru Mihalca a fost ucis în urma unui scandal cu un bărbat din Republica Dominicană.
Un clujean a fost ucis în Spania cu lovituri de cuțit
Bărbatul, care este din Dej, a ieșit sâmbătă noaptea la un bar din Zaragoza pentru a se întâlni cu un prieten, scrie Dejeanul.ro.
Acolo, după o partidă de skandenberg cu dominicanul de 42 de ani, s-a iscat o certă între cei doi. Au ieșit afară din bar, iar bărbatul din Republica Dominicană l-a înjunghiat inimă pe clujean.
Criminalul a fost prins de polițiști, după ce a fost urmărit de mai mulți livratori de mâncare.
Trupul neînsuflețit al lui Alexandru Mihalca, care era stabilit în Spania de 26 de ani, va fi adus în țară.