Connect with us

ACTUALITATE

Bani mai mulți pentru o anumită categorie de PENSIONARI

Publicat


cupon

Noua lege a pensiilor vine cu o veste bună pentru o anumită categorie de pensionari, e vorba de cei care au studii superioare. Aceștia vor primi mai mulți bani.

Dacă până acum erau luate în considerare, ca vechime în muncă, doar diplomele de licență și doctorat, acum și studiile de masterat sunt puse în calcul.

Bani mai mulți pentru o anumită categorie de PENSIONARI

Acest lucru este valabil doar pentru cei care au reușit să finalizeze studiile în întregime, adică cei care pot prezenta diploma. Dacă doar au mers la cursuri, însă nu au susținut disertația, anii de studiu nu se consideră vechime.

Pensionarii care nu au depus toate documentele, de când a intrat în vigoare noua lege a pensiilor, pot merge să-și actualizeze situația în cazul în care au omis să adauge și diploma de masterat.

„În sistemul public de pensii sunt considerate perioade asimilate acele perioade în care asiguratul: a urmat cursurile de zi sau, după caz, cu frecvență ale învățământului universitar, organizat potrivit legii, pe durata normală a studiilor respective ori a unui ciclu de studii universitare, de formare inițială, cu condiția absolvirii acestora/acestuia cu diplomă, diplomă de licență, diplomă de master sau diploma de doctor, după caz”, se arată în articolul 14 din Legea Pensiilor.

Ce condiție trebuie să îndeplinească

Totuși, pentru ca acest lucru să fie valabil, există o condiție. Studiile sunt luate în calcul doar dacă, în perioadele respective, cei vizați nu s-au aflat în situația de a fi asigurați.

Așadar, pot primi bani în plus la pensie doar cei care nu au lucrat pe timpul facultății, adică cei care nu au fost asigurați în sistemul public de pensii. Este important acest aspect și trebuie verificat înainte de a actualiza situația.

În cazul românilor care au terminat cursuri la mai multe facultăți, ei pot alege o singură perioadă de studii pentru fiecare nivel, adică licență, masterat, doctorat, care să fie luată în considerare ca stagiu de cotizare.

„Asigurații care au absolvit mai multe instituții de învățământ superior sau, după caz, mai multe cicluri de studii universitare de același nivel (…) beneficiază de asimilarea, ca stagiu de cotizare, a unei singure perioade de studii de același nivel, la alegere.

Perioadele prevăzute (…) se valorifică numai în situația în care aceste perioade nu se suprapun cu stagii de cotizare realizate în condițiile prezentei legi”, mai scrie în noua lege.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate