Connect with us

ADMINISTRAȚIE

Aviz favorabil pentru centru balnear la Jucu, pe banii primăriei. Arhitect: Există o zonă de sare sub-evaluată și sub-folosită

Publicat


Planul urbanistic zonal pentru realizarea unui centru balnear în localitatea Jucu de Sus a primit aviz favorabil în ședința Comisiei tehnice de amenajare a teritoriului și urbanism a Consiliului Județean Cluj, în ședința de joi, 20 februarie.

Primăria Jucu va realiza un centru balnear cu cazări, zonă de turism și restaurante pe un teren de aproape 7 hectare de pe malul unui lac sărat din satul Jucu de Sus. Planul urbanistic zonal a primit aviz pozitiv în ședința comisiei de specialitate a Consiliului Județean Cluj.

Amplasamentul investiției – situația din prezent

Centru balnear la Jucu

Proiectul are deja toate avizele, a arătat arhitectul Horațiu Răcășan, șef proiect:

„Vorbim de un teren din proximitatea Jucului de Sus, aflat în proprietatea Primăriei comunei Jucu, aflat în intravilan, în suprafață de 67.623 mp, pe care se dorește alocarea destinației de centru balnear. Există aviz de oportunitate, există toate avizele solicitate prin certificatul de urbanism. Reglementarea acestei zone a ținut cont de relief, de studiile geotehnice, de însorire, de vecinătăți și de accesibilitate. Actualmente terenul este aflat într-o zonă neîmpădurită, pe malul unei ape în marginea unei sărături.

Se reglementează sub forma a trei unități teritoriale de referință, anume o zonă de cazări pavilionare, o zonă de turism și alimentație publică și o zonă balneară, chiar pe malul apei. Cele trei UTR-uri își propun să aibă funcțiuni complementare și țin cont de elementele valoroase și particularitățile care pot fi valorificate pe viitor de către Primăria comunei Jucu”.

Zonă cu cazări, restaurante, lac sărat

Potrivit documentației, cazările pavilionare vor avea regim de înălțime D+P+M, construcțiile din zona de turism (cazări + alimentație publică) cu D(S)+P+1+M/R și construcțiile din zona balneară cu D(S)+P sau P+Er (etaj retras).

Zona va fi ușor accesibilă atât cu mașina, cât și pe jos sau cu bicicleta. Va fi creată o rețea de drumuri principale și alei pietonale și velo care să faciliteze circulația și să încurajeze plimbările în aer liber. Aleile vor include și opțiuni cu pavaj permeabil, integrate în designul peisagistic al zonei.

De asemenea, reglementările urbanistice vor permite construirea unor facilități necesare turismului și agrementului, fără a afecta negativ natura. Construcțiile vor ocupa doar 10% din teren, iar restul de 85% va fi dedicat reîmpăduririi și spațiilor verzi.

Proiectul va fi realizat fără a afecta negativ mediul înconjurător sau traficul local, se mai arată în proiect.

Investiția, suportată de Primăria Jucu

Primăria Jucu va încerca să acceseze fonduri europene pentru dezvoltarea investiției, fiind vorba, cum a subliniat și președintele CJ Cluj, Alin Tișe, de o investiție substanțială.

„Finanțarea de unde este? Fonduri locale? Investiția e mare, se dorește accesarea de fonduri de undeva, mă gândesc. Zona în sine se pretează la asta?”, a întrebat acesta.

„Este într-o cuvă de deal, unde există deja acel lac cu apa omologată, nu există niciun fel de altă vecinătate. Mai pretabil de atât nu se poate”, a răspuns arhitectul-șef al județului Cluj, Claudiu Salanță.

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a propus aviz favorabil pentru acest proiect, acesta fiind oferit de comisie.

„Această bogăție este sub-evaluată și sub-folosită”

În final, proiectantul a atras atenția șefului forului județean asupra abundența rezervelor de sare din județ, propunând exploatarea acestei bogății naturale la realul său potențial: „Există o zonă de sare din Turda, până în Dej și Cluj-Napoca, e o calotă groasă de sare, între sute de metri și poate chiar mai mult. Această bogăție, eu cred că este sub-evaluată și sub-folosită. Atât am avut de spus, de aici știți dumneavoastră ce este de făcut. Acest proiect este un exemplu de ce poate fi făcut, sarea ajunge la suprafață”, a mai spus Horațiu Răcășan.

„Mulțumim, chiar o idee foarte bună”, i-a răspuns Alin Tișe.



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

EVENIMENT

PROGNOZA meteo pentru următoarele patru săptămâni: cum va fi VREMEA până la jumătatea lunii aprilie

Publicat

soare

După o săptămână în care frigul și ninsoarea par să fi pus stăpânire pe România, temperaturile devin mai blânde, chiar mai ridicate decât cele normale pentru sfârșitul lunii martie și începutul lunii aprilie, potrivit prognozei pentru perioada 17 martie – 14 aprilie, transmisă marți de ANM.

17 – 24 martie

Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Regimul pluviometric va fi deficitar în regiunile vestice și nordice, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.

PROGNOZA meteo pentru următoarele patru săptămâni: cum va fi VREMEA până la jumătatea lunii aprilie

24 – 31 martie

Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă la nivelul întregii țări, dar mai ales în jumătatea nordică a teritoriului. Cantitățile de precipitații se vor situa în jurul celor normale pentru acest interval în toate regiunile.

31 martie – 7 aprilie

Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări. Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval în toate regiunile.

7 – 14 aprilie

Mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații estimate pentru această perioadă vor fi în general apropiate de cele normale, cu posibilitatea unui ușor excedent în zonele montane.

Citește mai departe
Publicitate

CULTURA

Marți, ziua cu ”trei ceasuri rele”. De ce se temeau femeile din satele clujene din vechime de Marțolea, o ființă fabuloasă

Publicat

De

Marți, ,ziua cu trei ceasuri rele

În satul tradițional clujean, zilele săptămânii aveau o semnificație profundă care s-a pierdut, însă, până în timpurile noastre.

Fiecare zi era încărcată cu simboluri și interdicții, care guvernau activitățile zilnice ale comunității, arată specialiștii de la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Cluj.

Marți, ziua cu ”trei ceasuri rele”

Marțea, în mod particular, reprezenta o zi cu un statut aparte, marcată de superstiții și credințe populare cu o conotație negativă. Oamenii satului spuneau că nu-i bine să începi nici un lucru din ziua de marți.

„Nu te pornești la drum, nu pui războiu’ și nu începi să-ți faci casă în asta zi”, arată specialiștii de la CJCPCT Cluj.

Se credea că femeile care spală hainele într-o zi de marți vor rămâne văduve, iar cine semăna, nu avea rod, „că marța îi zi de primejdie, iar grăuntele nu răsare niciodată”. Se mai spunea că cine se naște în această zi, va avea o viață grea. Totodată, cine se îmbolnăvește marțea, nu se mai face sănătos, căci această zi are trei ceasuri rele.

Marțolea, ființa fabuloasă care făcea rău

Totul culmina cu Marți Sara, sau Marțolea, o ființă fabuloasă care făcea rău și aducea primejdie în casele în care femeile fix atunci, arată specialiștii clujeni.

„În tata marț’ sara, muierile nu lucră mai nimic, că să tem rău de Marțolea. Asta-i o muieră de nu știe unde, ie ști cine lucră ce nu-i îngăduit. Vine când iești sângură șî-ț face ie ce ști, de nu mai poț lucra pânî-i lumea”, spuneau femeile din satul clujean Boju.

Astfel, marțea, ca simbol al unei zile nefavorabile, reflectă o viziune despre o lume în care ordinea socială și activitățile cotidiene erau guvernate de forțe nevăzute, iar evenimentele din viața oamenilor erau adesea atribuite unui sistem complex de credințe și superstiții. Dar deși în prezent aceste tradiții nu mai sunt respectate, ele continuă să fie o fereastră prin care putem înțelege mai bine mentalitatea comunităților rurale tradiționale, arată spcailiștii de la CJCPCT Cluj.

Citește mai departe

EDUCATIE

Cum pot elevii de liceu să fie intre la Facultatea de Automatică și Calculatoare a UTCN fără testul de admitere

Publicat

De

UTCN

Elevii din clasele a XI-a și a XII-a pot fi admiși la Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul UTCN, fără testul de admitere.

Totuși, ei vot trebui să participe la două concursuri de tradiție ale Universității Tehnice din Cluj-Napoca, iar acestea au loc peste câteva zile.

Elevi admiși direct la Facultatea de Automatică și Calculatoare

Astfel, elevii de liceu care participă la competițiile „Concursul de Programare 2025” sau „Concursul individual de proiecte D’AIA 2025” au șansa de a fi admiși la facultatea dorită fără test de admitere. Pentru aceasta, arată reprezentanții universității, elevii trebuie să se claseze pe locurile 1, 2 sau 3, dar și să obțină cel puțin nota 8 la proba de matematică din cadrul examenului de bacalaureat.

Concursul de Programare 2025 este destinat elevilor de liceu din clasele XI-XII și este organizat de Departamentul de Calculatoare al Facultății de Automatică și Calculatoare din cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca (UTCN). Înscrierea la concurs se poate face până la data de 20 martie 2025, ora 23:59, printr-un e-mail la adresa alin.suciu@cs.utcluj.ro.

Concursul se va desfășura în Laboratoarele UTCN, de pe strada Dorobanților nr. 71-73, etaj 1, Cluj-Napoca, în data de 29 martie 2025, între orele 10:00 – 15:00.

Elevii vor trebui să rezolve problemele propuse de organizatori fără ajutor extern și fără utilizarea inteligenței artificiale. Mai multe informații, AICI.

Concurs pentru pasionații de microcontrolere și programare în C/C++

În ceea ce privește Concursul individual de proiecte D’AIA 2025, acesta este o competiție adresată elevilor de liceu din clasele XI-XII, pasionați de microcontrolere, programare în C/C++ și alte idei creative din domeniul IT.

Potrivit reprezentanților UTCN, acesta va avea loc în data de 22 martie 2025, între orele 09:00-13:00, în clădirea Universității Tehnice din Cluj-Napoca, situată pe str. George Barițiu nr. 6, etaj VI.
Concursul este organizat de către Departamentul de Automatică al Facultății de Automatică și Calculatoare din cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca. Elevii de liceu se pot înscrie până la data de 20 martie 2025, ora 23:59, AICI.

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO FOTO. Sistemul E-sigur, activ din această lună și în Cluj. Peste 20 de șoferi SANCȚIONAȚI până acum

Publicat

e-sigur

Sistemul E-sigur în circulație este un sistem informatic implementat în România, care are scopul de a îmbunătăți siguranța rutieră prin monitorizarea și gestionarea mai eficientă a circulației pe drumurile publice. Acesta este o soluție digitală ce permite autorităților să colecteze date relevante despre comportamentul participanților la trafic, cum ar fi viteza de deplasare, starea drumurilor, condițiile meteo sau evenimentele rutiere.

În esență, sistemul e-Sigur integrează tehnologii moderne, precum camere de supraveghere, senzori și echipamente de monitorizare, pentru a oferi informații în timp real autorităților, ceea ce ajută la identificarea rapidă a potențialelor riscuri sau încălcări ale reglementărilor rutiere.

e-sigur

Beneficiile acestui sistem includ:

– Reducerea accidentelor rutiere prin detectarea și prevenirea unor comportamente riscante, cum ar fi depășirea vitezei legale.
– Îmbunătățirea eficienței în gestionarea traficului prin monitorizarea în timp real.
– Sprijinirea autorităților în aplicarea legii prin oferirea unui set detaliat de date, care pot ajuta la analiza cauzelor accidentelor.

e-sigur

VIDEO FOTO. Sistemul E-sigur, activ din această lună și în Cluj. Peste 20 de șoferi SANCȚIONAȚI până acum

Sistemul e-Sigur face parte dintr-un efort mai larg de digitalizare a infrastructurii și a managementului traficului, având rolul de a sprijini autoritățile în crearea unui mediu mai sigur și mai eficient pe drumurile din România.

De la data de 1 martie 2025, acest sistem este operațional și în jud. Cluj, care a fost dotat cu peste 20 de astfel de aparate, dintr-un total de 700, câte există deocamdată în toată țara.

Aparatul în sine este identic cu un pistol-radar. Deosebirea constă în sesizarea automată a depășirii vitezei setate, de către un participant la trafic și salvarea capturii video pe un card, care ulterior este descărcat de agenți, pe baza imaginilor surprinse aceștia trimițând procesul-verbal direct vinovatului.

Datorită calității imaginilor, declarațiile mincinoase de genul „nu eram eu la volan” pot fi ușor demontate, figura șoferului fiind recognoscibilă.

e-sigur

„Aparatul radar detectează o depășire a vitezei de până la 1.200m distanță”

„Începând cu data de 1 martie 2025, la nivelul jud. Cluj a fost operaționalizat sistemul E-sigur, un sistem modern de supraveghere a traficului rutier în zonele cu risc crescut. Acesta presupune un aparat radar montat pe un trepied, care va filma în mod automat toate depășirile vitezei legale pe sectorul alocat.

Aparatul va fi montat pe trepied în afara carosabilului, la vedere și întotdeauna însoțit de un echipaj al poliției rutiere. La sfârșitul programului de lucru, polițistul care a folosit aparatul va descărca filmările într-un server al Poliției. Acestea vor fi analizate, ulterior trimițându-se o comunicare către proprietarul vehiculului însoțită de sancțiunea aferentă.

Aparatul radar detectează o depășire a vitezei de până la 1.200m distanță. În cazul în care, în urma analizei imaginilor, se constată și alte abateri, cum ar fi depășiri ilegale, se pot lua măsuri și împotriva acestora. De la implementarea sistemului, în jud. Cluj au fost depistate peste 20 de încălcări ale regulilor de circulație”, a declarat subcomisarul Ionuț Petruța, șeful Serviciului Rutier din cadrul IPJ Cluj.

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate