EVENIMENT
Au trecut 28 de ani de la moartea lui Kurt Cobain. Sfârșitul tragic al solistului a afectat fanii din toată lumea
Se împlinesc 28 de ani de la moartea lui Kurt Cobain. În data de 5 aprilie, solistul trupei grunge Nirvana s-a sinucis, lăsând în urma sa multă tristețe în familie și în rândul fanilor.
„Nu pot să mă gândesc la altceva decât la ce mi-a spus el, și anume că nu era fericit. Succesul pentru Kurt a fost asemenea unui zid de cărămidă.
Era prea artificial pentru el, iar el nu era o persoană artificială deloc. De fapt, la 2 săptămâni după moartea sa ar fi trebuit să vină aici pentru a înregistra mai multe cover-uri”, a spus Greg Sage, compozitor american, erou pentru Cobain.
În opinia lui Sage, dacă solistul ar fi încercat să iasă din industrie, nu i s-ar fi permis acest lucru sau ar fi existat posibilitatea ca acesta să fie uitat de tot de public, pe când moartea i-ar aduce imortalitate în ochii fanilor.
Kurt Cobain a fost găsit fără suflu de către Gary Smith, un electrician care se ocupa de instalarea unui sistem de securitate în locuința sa din Seattle, în data de 8 aprilie 1994. În urma investigațiilor, autoritățile au declarat ziua decesului ca fiind cea de 5 aprilie.
Scrisoarea de adio
Cobain avea un pistol lângă corp și o rană la cap provocată de glonț. El a lăsat și un bilet de sinucidere care a confirmat că și-a luat viața.
„Când suntem în culise la un concert, când luminile se sting și publicul începe să strige, nu e același lucru ca cel pe care îl simțea Freddie Mercury, căruia îi plăcea dragostea fanilor, aspect pentru care îl admir și îl invidiez.
Ideea este că nu pot să vă mint pe niciunul dintre voi, nu este corect nici pentru voi, nici pentru mine. Cea mai mare crimă la care mă pot gândi e să fac oamenii să creadă că mă distrez 100%.
Am încercat tot ce mi-a stat în putință să apreciez asta (și o fac, Dumnezeule, credeți-mă că o fac, dar nu e suficient). Apreciez că am avut un impact asupra multor oameni (…).
Sunt prea sensibil. Am nevoie să fiu puțin amorțit pentru a redobândi entuziasmul pe care l-am avut cândva în copilărie”, se arată printre rândurile scrisorii de adio.
Kurt a punctat și că emoțiile sale s-au amplificat de-a lungul ultimelor 3 turnee, făcând o referință și către semnul său zodiacal, Pești, dat fiind că era o fire sensibilă care nu se putea bucura întru totul de ce avea.
Solistul a împărtășit câteva gânduri și despre soția sa, Courtney Love, precum și despre fiica sa, Frances, pe care le iubea foarte mult.
„Nu pot suporta gândul că poate Frances va deveni autodistructivă ca mine”, a adăugat Cobain.
Anul acesta Frances va împlini 30 de ani și controlează drepturile de publicitate asupra numelui și imaginii tatălui ei.
The 27 Club și alte teorii
În încheiere, Kurt a lăsat un mesaj pentru Courtney, pe care o încuraja să meargă mai departe pentru Frances despre a cărei viață considera că va fi mult mai bună fără el.
Cu toate acestea, teorii ale conspirației sugerează că acesta ar fi fost ucis, unele dintre ele dând vina pe soția sa, dar nu există dovezi pentru ipotezele conspiratorilor.
În schimb, mulți au remarcat faptul că artistul a trăit 27 de ani, motiv pentru care, în cultura populară, face parte din „The 27 Club”, o legendă urbană creată în jurul numărului anormal de artiști care mor la vârsta aceasta.
Ce se știe cu certitudine este că tinerii muzicieni au o rată a decesului mai mare decât restul populației din categoria de vârstă în cauză, conform unui studiu al British Medical Journal (BMJ).
„Faima poate accentua riscul morții printre muzicieni, dar nu se limitează la vârsta de 27 de ani”, se arată în concluzia celor de la BMJ.
Alți cântăreți care s-au stins la această vârstă sunt Jim Morrison din trupa The Doors, Janis Joplin, Jimi Hendrix, Robert Johnson – despre care se speculează și că și-a vândut sufletul – și Amy Winehouse, dar lista cuprinde mai mulți artiști recunoscuți și pentru viețile lor tumultoase.
Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






