Connect with us

ECONOMIE

ATENȚIE. Modificarea Codului Fiscal: ȚIGĂRI mai scumpe. Crește TVA la sucuri, hoteluri și restaurante

Publicat


plic bani

Ministerul Finanţelor a publicat luni noaptea proiectul de modificare a Codului Fiscal, care prevede, printre altele, creşterea impozitului pe dividende de la 5% la 8%, scăderea pragului veniturilor până la care o companie este considerată microîntreprindere, creşterea la 9% a TVA pentru băuturile  nealcoolice care conţin adaos de zahăr sau alţi îndulcitori sau aromatizate şi majorarea accizelor pentru ţigarete.

Modificări pentru microîntreprinderi

În ceea ce priveşte impozitarea microîntreprinderilor, proiectul propune reducerea plafonului veniturilor obţinute în anul precedent, de la un milion de euro la 500.000 euro, dar şi instituirea condiţiei ca microîntreprinderea să aibă cel puţin un salariat. În prezent, cotele de impunere sunt diferenţiate la microîntreprinderi în funcţie de numărul de salariaţi, fiind aplicabilă o cotă de 1% în cazul în care microîntreprinderea are cel puţin un salariat şi o cotă de 3% dacă microîntreprinderea nu are salariaţi. În condiţiile în care, conform noului proiect, microîntreprinderile vor fi obligate să aibă cel puţin un salariat, se elimină cota de impozitare de 3%.

Citește și Contribuția de asigurări sociale de sănătate (CASS) se modifică pentru românii care fac bani din chirii, agricultură și alte surse

Proiectul elimină posibilitatea de opţiune pentru aplicarea impozitului pe profit în situaţia în care erau îndeplinite condiţiile legate de valoarea capitalului social şi a numărului de salariaţi.

Ce se întâmplă cu TVA-ul

La capitolul TVA, majorarea cotei pentru băuturile care conţin adaos de zahăr are în vedere, potrivit documentului citat, descurajarea consumului de astfel de produse, cu impact important asupra sănătăţii consumatorilor. De asemenea, începând cu data de 1 ianuarie 2023, cota de TVA creşte de la 5% la 9%, atât pentru livrarea de alimente, inclusiv băuturi (cu excepţia băuturilor alcoolice şi a celor nealcoolice care conţin adaos de zahăr sau alţi îndulcitori sau aromatizate), destinate consumului uman şi animal, cât şi pentru serviciile de restaurant şi de catering şi pentru activităţile de cazare hotelieră.

‘În acest sens, se are în vedere faptul că serviciile de restaurant şi de catering, pentru care în prezent se aplică o cotă redusă de TVA de 5%, reprezintă servicii care constau, în fapt, în furnizarea de produse alimentare şi/sau de băuturi, preparate sau nepreparate, pentru consumul uman, care intră sub incidenţa cotei reduse de TVA de 9%.

Adoptarea unei astfel de măsuri vizează tocmai facilitarea aplicării uniforme/corelate a cotei de TVA, şi anume aplicarea aceleiaşi cote indiferent de natura operaţiunii: prestare de servicii sau livrare de bunuri. Astfel, spre exemplu, un restaurant care vinde mâncare tratează operaţiunea distinct, aplicând două cote de TVA diferite (9% şi 5%), în funcţie de modalitatea de servire a mâncării, în locaţia restaurantului (prestare de servicii) sau în afara acesteia (livrare de bunuri). În mod similar, este şi cazul unităţilor de cazare de tipul demipensiune/pensiune completă/all inclusive care, pe lângă funcţia de cazare, asigură şi micul dejun/prânzul/cina etc’, explică Ministerul Finanţelor.

Accize mai mari la ţigări

Proiectul de Ordonanţă propune majorarea accizelor pentru ţigarete, începând cu 1 august 2022, de la 563,97 lei/1.000 ţigarete la 594,97 lei/1.000 ţigarete, precum şi adoptarea unui nou calendar de creştere graduală a nivelului accizei totale pentru ţigarete.

‘Ţinând cont că, începând cu 1 ianuarie 2023, nu va mai exista un calendar care să reglementeze cuantumul şi perioada de aplicare a nivelului accizelor pentru produsele supuse regimului accizelor armonizate, iar operatorii economici care desfăşoară activităţi cu produse accizabile nu vor putea determina acciza datorată şi implicit, nu vor putea plăti la bugetul de stat sumele reprezentând accizele, este necesar a se institui un nou calendar privind nivelul accizelor pentru perioada 1 ianuarie 2023 – 31 decembrie 2026’, se mai arată în nota de fundamentare.

Proiectul de act normativ propune, de asemenea, revizuirea reglementării privind acordarea facilităţilor fiscale în sectorul construcţii, precum şi în sectorul agricol şi în industria alimentară în sensul în care vor beneficia de facilităţile fiscale numai persoanele fizice care obţin venituri din salarii şi asimilate salariilor realizate în baza contractelor individuale de muncă încheiate cu angajatori care se încadrează în condiţiile prevăzute la art. 60 pct. 5 şi pct. 7 din Codul fiscal. În aceste sectoare, se propune scăderea plafonului până la care se acordă facilităţile fiscale, respectiv de la 30.000 lei lunar la 10.000 lei lunar, inclusiv.

Reducerea plafonului pentru contribuabilii cu anumite venituri

Ministerul Finanţelor propune reducerea de la 100.000 de euro la 25.000 de euro a plafonului în cazul contribuabililor pentru care venitul net se determină pe bază de norme de venit, potrivit proiectului de modificare a Codului Fiscal, publicat luni noaptea de Ministerul Finanţelor (MF).

‘Se propune modificarea plafonului până la care contribuabilii pentru care venitul net se determină pe bază de norme de venit, respectiv de la 100.000 euro la 25.000 euro. Modificarea are în vedere contribuabilii care realizează venituri din activităţi independente, altele decât venituri din profesii liberale obţinute din prestarea de servicii cu caracter profesional, potrivit actelor normative speciale care reglementează organizarea şi exercitarea profesiei respective’, se menţionează în proiect.

În prezent, contribuabilii pentru care venitul net se determină pe bază de norme de venit şi care în anul fiscal anterior au înregistrat un venit brut anual mai mare decât echivalentul în lei al sumei de 100.000 euro, începând cu anul fiscal următor au obligaţia determinării venitului net anual în sistem real.

Veniturilor din salarii şi asimilate salariilor

În cazul veniturilor din salarii şi asimilate salariilor se propune introducerea unui plafon lunar de venit neimpozabil şi care nu se cuprinde în bazele de calcul ale contribuţiilor sociale obligatorii, de cel mult 33% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat, în condiţiile stabilite prin lege, pentru următoarele: prestaţiile suplimentare primite de salariaţi în baza clauzei de mobilitate potrivit legii, în limita a 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru indemnizaţia de delegare/detaşare, prin hotărâre a Guvernului, pentru personalul autorităţilor şi instituţiilor publice; contravaloarea hranei acordate de către angajator pentru angajaţii proprii astfel cum este prevăzut în contractul de muncă sau în regulamentul intern, în limita valorii maxime, potrivit legii, a unui tichet de masă/persoană/zi, prevăzută la data acordării, în conformitate cu legislaţia în vigoare; cazarea şi contravaloarea chiriei pentru spaţiile de cazare/de locuit puse de către angajatori la dispoziţia angajaţilor proprii, astfel cum este prevăzut în contractul de muncă sau în regulamentul intern, în limita unui plafon neimpozabil de 20 % din salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată /lună/persoană, în anumite condiţii prevăzute de lege.

De asemenea, plafonul lunar de venit neimpozabil de cel mult 33% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat se mai aplică pentru contravaloarea serviciilor turistice şi/sau de tratament, inclusiv transportul, pe perioada concediului, pentru angajaţii proprii şi membrii de familie ai acestora, acordate de angajator, astfel cum este prevăzut în contractul de muncă, regulamentul intern, sau primite în baza unor legi speciale şi/sau finanţate din buget, în limita unui plafon anual, pentru fiecare angajat, reprezentând nivelul unui câştig salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul în care au fost acordate precum şi pentru contribuţiile la un fond de pensii facultative potrivit Legii nr. 204/2006, cu modificările şi completările ulterioare, şi cele reprezentând contribuţii la scheme de pensii facultative, calificate astfel în conformitate cu legislaţia privind pensiile facultative de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, administrate de către entităţi autorizate stabilite în state membre ale Uniunii Europene sau aparţinând Spaţiului Economic European, suportate de angajator pentru angajaţii proprii, în limita a 400 euro anual pentru fiecare persoană.

În această prevedere mai sunt incluse primele de asigurare voluntară de sănătate, precum şi serviciile medicale furnizate sub formă de abonament, suportate de angajator pentru angajaţii proprii, astfel încât la nivelul anului să nu se depăşească echivalentul în lei al sumei de 400 euro, pentru fiecare persoană; sumele acordate angajaţilor care desfăşoară activităţi în regim de telemuncă pentru susţinerea cheltuielilor cu utilităţile la locul în care angajaţii îşi desfăşoară activitatea, precum electricitate, încălzire, apă şi abonamentul de date, şi achiziţia mobilierului şi a echipamentelor de birou, în limitele stabilite de angajator prin contractul de muncă sau regulamentul intern, în limita unui plafon lunar de 400 lei corespunzător numărului de zile din luna în care persoana fizică desfăşoară activitate în regim de telemuncă.

Pentru partea care depăşeşte plafonul neimpozabil lunar de 33% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat, se datorează impozit pe venit şi contribuţii sociale obligatorii.

Totodată, se propune ca angajatorul care acordă aceste venituri/avantaje să stabilească ordinea de includere a acestora în plafonul lunar de cel mult 33% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat.

Cotă redusă de TVA pentru lemnul de foc

Cota redusă de TVA pentru lemnul utilizat ca lemn de foc încetează să se aplice cel târziu la 1 ianuarie 2030, iar pentru pesticide chimice şi îngrăşăminte chimice, la 1 ianuarie 2032, potrivit proiectului de ordonanţă pentru modificarea Codului Fiscal, publicat luni seara.

‘La art. 105 alin. (4) din Directiva 2006/112/CE privind sistemul comun al TVA, astfel cum a fost modificată prin Directiva (UE) 2022/542, se prevede că pentru lemnul utilizat ca lemn de foc cota redusă de TVA încetează să se aplice cel târziu la 1 ianuarie 2030, iar pentru pesticide chimice şi îngrăşăminte chimice, cota redusă de TVA încetează să se aplice cel târziu la 1 ianuarie 2032. Astfel, se propune introducerea unei prevederi care să reglementeze faptul că pentru livrările de lemn de foc de la art. 291 alin. (3) lit. m) şi n) din Codul fiscal cota redusă de TVA de 5% se aplică până la data de 31 decembrie 2029 inclusiv’, se spune în Nota de fundamentare care însoţeşte proiectul de act normativ.

În ceea ce priveşte livrările de îngrăşăminte chimice şi pesticide chimice, care în prezent sunt prevăzute la art. 291 alin. (2) lit. h) din Codul fiscal, se propune modificarea acestor prevederi, în sensul excluderii respectivelor produse chimice din cadrul acestei reglementări, concomitent cu introducerea unor prevederi noi, distincte prin care aceste produse chimice de tipul celor utilizate în mod normal în producţia agricolă să beneficieze temporar, respectiv până la data de 31 decembrie 2031 inclusiv, de facilitatea cotei reduse de TVA de 9%.

De asemenea, în proiectul de ordonanţă se propune ca, începând cu data de 1 ianuarie 2023, să se restrângă sfera de aplicarea a cotei reduse de TVA de 5% pentru livrarea de locuinţe către persoane fizice, ca parte a politicii sociale, în sensul în care persoanele fizice să beneficieze de această facilitate o singură dată, respectiv să achiziţioneze, în mod individual sau în comun cu altă persoană fizică/alte persoane fizice, o singură locuinţă a cărei valoare nu depăşeşte suma de 600.000 lei, exclusiv TVA, cu cota redusă de 5%.

Totodată, se propune ca persoanele fizice care au încheiat acte juridice între vii care au ca obiect plata în avans pentru achiziţia de locuinţe cu cota redusă de TVA de 5%, anterior datei de 1 ianuarie 2023, să beneficieze de aplicarea cotei reduse de TVA în anul 2023 în condiţiile legale în vigoare la data încheierii acestor acte.

Deducerile personale

Proiectul de modificare a Codului fiscal, publicat luni noaptea de Ministerul Finanţelor, propune revizuirea sistemului de acordare a deducerilor personale în cazul contribuabililor care realizează venituri din salarii la locul unde se află funcţia de bază.

Astfel, se propune o deducere personală de bază, care se va acorda pentru persoanele fizice care au un venit lunar brut de până la 2.000 de lei şi deduceri suplimentare pentru tineri şi copiii până la 18 ani.

Totodată, va fi acordată o deducere personală suplimentară de 15% din salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată pentru persoanele fizice cu vârsta de până la 26 de ani, care realizează venituri din salarii al căror nivel este de până la nivelul de 2.000 de lei peste nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată aprobat prin hotărâre a Guvernului, în vigoare în luna de realizare a venitului.

De asemenea, se va acorda sub formă de deducere suplimentară suma de 100 de lei lunar pentru fiecare copil cu vârsta de până la 18 de ani, dacă acesta este înscris într-o unitate de învăţământ, părintelui care realizează venituri din salarii, indiferent de nivelul acestora.

În prezent, persoanele fizice care realizează venituri din salarii la locul unde se află funcţia de bază au dreptul la deducerea din venitul net lunar din salarii a unei sume sub formă de deducere personală, acordată pentru fiecare lună a perioadei impozabile.

Deducerea personală se acordă pentru persoanele fizice care au un venit lunar brut de până la 1.950 lei inclusiv, şi variază între 510 lei pentru contribuabilii care nu au persoane în întreţinere şi 1.310 lei pentru cei care au patru sau mai multe persoane în întreţinere.

Pentru contribuabilii care realizează venituri brute lunare din salarii cuprinse între 1.951 lei şi 3.600 lei, inclusiv, deducerile personale sunt degresive. Pentru contribuabilii care realizează venituri brute lunare din salarii de peste 3.600 lei nu se acordă deducerea personală.

Sursa: Agerpres



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ACTUALITATE

Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

Publicat

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii. 

Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.

Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.

Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.

Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.

Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.

”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.

Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.

De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.

Dosar retrimis procurorului

Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca  în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.

S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.

Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

Clujean reținut de polițiști. A vandalizat, într-o noapte, 25 de mașini parcate pe mai multe străzi din Cluj-Napoca

Publicat

De

Mașini vandalizate la Cluj

Polițiștii din cadrul Secției 7 Cluj-Napoca au reținut joi un bărbat de 40 de ani, bănuit de comiterea infracțiunii de distrugere în formă continuată.

Bărbatul, care este din Cluj-Napoca, a vandalizat în noaptea de 1 spre 2 decembrie mai multe autovehicule parcate.

Clujean reținut de polițiști. A vandalizat, într-o noapte, 25 de mașini parcate pe mai multe străzi din Cluj-Napoca

Cercetările au fost inițiate în urma sesizării primite la data de 2 decembrie 2024, privind distrugerea mai multor autoturisme parcate pe diferite străzi din Cluj-Napoca.

În urma verificărilor și administrării probelor, polițiștii au constatat că un număr de 25 de autoturisme au fost vandalizate în aceleași împrejurări, având elemente de caroserie deteriorate.

Percheziții la domiciliul clujeanului

Joi, 12 decembrie, în baza unui mandat emis de instanță, polițiștii au efectuat o percheziție la locuința bărbatului, context în care au fost ridicate mijloace de probă relevante cauzei.

Bărbatul a fost condus la sediul poliției, ulterior fiind reținut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat instanței pentru luarea altor măsuri preventive.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Secției 7, Serviciului pentru Acțiuni Speciale și Serviciului Criminalistic al Inspectoratului de Poliție Județean Cluj.

 

 

Citește mai departe

Editorial Opinii

OPINIE. Dragoș Damian: Nici un om de afaceri normal la cap nu va candida la Președinția României

Publicat

De

Dragos Damian olimpici

”Partidele politice au spus ca au înțeles ce vor românii și românii au spus ca nu mai vor partide politice. O țară nu poate fi guvernata fără partide politice, dar asta nu înseamnă ca Președintele României, care este partener la guvernare, nu poate fi cineva care vine din afara clasei politice, sprijinit de clasă politică (ușor de spus asta…)”, consideră Dragoș Damian, CEO Terapia Cluj-Napoca.

”Astfel încât, pe lângă varianta proaspăt eșuată a unui “independent”, rămân cele doua opțiuni, un reprezentant al mediului academic sau un reprezentant al mediului de afaceri.

Reprezentanții mediului academic trebuie rugați foarte-foarte frumos, știți și voi ”Domnule Profesor”, ”Doamnă Profesor”…  Este puțin probabil să poată fi convinși să coboare din zona de confort și erudiție a turnului de fildeș doldora de bani publici de unde se uită cu superioritate la muritorii cei plini de păcate.

Reprezentanții mediului academic 1) nu coboară în ringul politic decât daca au un interes personal și 2) nu vor să poarte răspunderea efectelor pe care le-ar avea deciziile pe care le-ar lua ei. Trăiești mai mult dacă stai deoparte, te rezumi la a-ți da cu părerea și, oftând resemnat, spui că ”ceilalți” sunt de vină.

Cu o mână legată la spate

Varianta unui reprezentant al mediului de afaceri a început sa fie discutată de un timp, nu știm dacă în mod serios sau doar pentru a trimite opinia publică să scotocească după cai verzi pe rețelele sociale.

Un om de afaceri cu 20-30 de ani de experiență, care conduce 2-3-10 mii de angajați și administrează operațiuni de miliarde de euro ar funcționa ca Președinte cu o mână legată la spate, daca permiteți expresia.

Pe lângă faptul că ar putea struni economia care este în stare jalnică, probabil că și partenerii externi ar fi mai fericiți cu un reprezentant al mediului de afaceri cu care să se întâlnească și să discute “business”, cum se spune.

Îmi pot imagina ce prietenie se poate lega între un președinte al României venit din mediul de afaceri și, de exemplu, Elon Musk, mâna dreaptă a lui Donald Trump – apropos, Viktor Orban s-a întâlnit cu ambii la Mar del Largo. Parcă văd o fabrica Tesla sau servere X la Debrecen sau Szeged.

Schelete din dulap

Dar nici un om de afaceri nu va dori sa fie Președintele României.

În primul rând, pentru că daca a fi candidat înseamnă să justifici compoziția chimică a laptelui pe care l-ai supt, atunci nimeni nu va dori să treacă printr-o astfel de tortură – ca sa luam doar un exemplu din turul întâi, oamenii de afaceri mai folosesc zboruri private, ori asta este total inadmisibil, nu?

Știm cu toții că marea majoritate a oamenilor de afaceri au ”schelete în dulap”, o zonă în biografie de care nu doresc să își amintească, darămite să știe votanții despre ea. Ori exact acea zona va fi căutata cu înfrigurare și descoperită cu satisfacție de către cei care se ocupa cu meticulozitate de astfel de activități, desigur, în interesul societății.

Pârghiile de conducere

Apoi, orice om de afaceri serios știe că modul de guvernare al României, republica semi-prezidențială, nu îi oferă toate pârghiile ca să conducă așa cum este obișnuit să conducă. Și, din nou de dragul discuției, putem lansa întrebarea: nu ar fi mai bine să avem o republică prezidențială, vezi SUA, unde președintele conduce guvernul?

Sau o republică parlamentară, vezi Austria, Germania, Portugalia Ungaria, etc., unde președintele este de decor?

Și, nu in ultimul rând, mai în glumă mai în serios, ce om de afaceri se va duce la Cotroceni pentru 15.562 lei lunar, chiar dacă țara îl cheamă pentru că are nevoie de el? Asta presupunând că nu s-ar duce acolo ca să se îmbogățească și mai mult, profitând de funcție.

Așadar, să oprim discuția pe tema asta la acest moment și să ne vedem de treaba. Un om de afaceri bun ar putea fi Președintele României, ar putea fi un președinte bun de fapt, dar nu se va duce niciodată la Cotroceni. Uitați așadar de ipoteza unui om de afaceri în postura de Președinte al României”, a spus Dragoș Damian.

 

 

 

Citește mai departe

EVENIMENT

FOTO. ACCIDENT între Coasta și Vișea, în Cluj. Tânără dusă la SPITAL

Publicat

accident

Un accident rutier a avut loc, joi, între localitățile Coasta și Vișea din jud. Cluj. În accident a fost implicat un autoturism. O tânără de aproximativ 20 de ani a fost dusă la spital.

„Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca intervin în aceste momente la un accident rutier petrecut între localitățile Coasta și Vișea. La fața locului s-a deplasat echipajul de la Punctul de Lucru Jucu, iar în accident a fost implicat un autoturism. Din fericire, nu au existat victime încarcerate.

FOTO. ACCIDENT între Coasta și Vișea, în Cluj. Tânără dusă la SPITAL

O femeie de aproximativ 20 de ani, conștientă și cooperantă, a fost transportată la spital de către paramedicii SMURD. La o primă evaluare, aceasta prezintă afecțiuni ușoare”, a transmis ISU Cluj.

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO FOTO. U-BT Cluj-Napoca, VICTORIE dramatică împotriva JL Bourg

Publicat

u-bt

U-BT Cluj-Napoca a jucat ieri, în sala BTarena, împotriva formației franceze JL Bourg. Echipa clujeană a obținut prima victorie din istorie împotriva JL Bourg, ulterior studenții înregistrând 5 înfrângeri. Cu această victorie, a 6-a din acest sezon, U-BT a ajuns pe locul 5 în clasamentul grupei B.

u-bt

Meci de infarct pe BTarena, victorie obținută pe muchie de cuțit

Atmosfera creată de suporterii U-BT Cluj-Napoca a influențat decisiv prestația jucătorilor favoriți. Per total ardelenii s-au ridicat la nivelul dorit, reușind să țină piept oaspeților. Cu toate acestea, la pauza mare, JL Bourg se afla în avantaj (45-46). Totuși, Mihai Silvășan, antrenorul U-BT Cluj-Napoca, a reușit să își mobilizeze elevii, iar după un final dramatic, care i-a ținut cu sufletul la gură pe spectatori, U-BT Cluj-Napoca s-a impus cu 89-86.

VIDEO FOTO. U-BT Cluj-Napoca, VICTORIE dramatică împotriva JL Bourg

La finalul partidei, Mihai Silvășan s-a arătat bucuros de succesul echipei, însă a subliniat și un aspect important.

”Am pierdut 23 de mingi și totuși am marcat 89 de puncte. Nu trebuie să fim extrem de încântați”, a declarat antrenorul U-BT Cluj-Napoca.

Următorul meci european al ardelenilor se va desfășura pe terenul celor de la Valencia Basket, singura echipă neînvinsă în acest sezon. Înfruntarea va avea loc pe 18 decembrie de la ora 21:30.

Alexandru-Ionuț Mocan

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Parteneri Alba24.ro , România24.ro, Ardeal24.ro, Botosani24.ro Copyright © 2022 Cluj24.ro powered by MEDIA CLUJ24 SRL Cluj Napoca & INDEPENDENT MEDIA Alba Iulia. Cluj24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax