Connect with us

ADMINISTRAȚIE

ATENȚIE, clujeni. Două săptămâni până la Târgul de vară de la Negreni, după doi ani de pauză

Publicat


fechetau 3

Două săptămâni ne mai despart până la deschiderea unuia dintre cele mai vechi târguri din Transilvania, cel de la Negreni, județul Cluj.

Astfel, Târgul de vară de la Negreni (Feketetói vásár), cunoscut și ca ”Târgul coaselor”, va avea loc în perioada 6 -12 iunie, după doi ani de pauză din cauza pandemiei COVID.

Deschiderea are loc luni, 6 iunie, de la ora 12, iar târgul se va încheia duminică, 12 iunie, la ora 15.

Potrivit Centrului de Informare Turistică Negreni, târgul este considerat ca fiind unul dintre cele mai importante evenimente sătești din bazinul Carpatic și din sud-estul Europei.

Târgul este amplasat în centrul localității Negreni, pe ambele maluri ale râului Crișul Repede.

Evenimentul atrage atât comercianți din toate zonele tării cât și cumpărători și turiști interesați de tot ceea ce poate oferi un astfel de târg.

Târgul de la Negreni are două părți

Târgul are două părți, una în partea de est în care se vând obiecte noi de uz general, haine, încălțăminte iar cea de-a doua în partea de vest, care în ultimii ani este tot mai căutată deoarece aici se pot găsi antichități și vechituri cum ar fi obiecte de port popular, cusături, farfurii pictate, cărți, mobilier de epocă, scule vechi sau noi, picturi vechi, patefoane etc.

Târgul se bucură de o popularitate foarte mare având vizitatori din Ungaria, Austria, Europa de vest, chiar și din America.

Localitatea Negreni a primit oficial în anul 1815 aprobarea pentru organizarea târgurilor.

Sursa foto: Facebook – Centrul de Informare Turistică Negreni




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate