EVENIMENT
Arbitru de Liga Campionilor la derby-ul dintre Universitatea Craiova și CFR Cluj
Sezonul regulat al Ligii 1 se termină cu derby-ul dintre Universitatea Craiova și CFR Cluj programat pe 11 aprilie de la ora 21,30. La un astfel de meci nu putea lipsi un arbitru de calibru, astfel Ovidiu Hațegan a fost delegat să conducă de la centru partida.
Hațegan vine după un meciul controversat arbitrat în UCL dintre Manchester City și Borusia Dortmund.
Cel mai valoros arbitru român al momentului a trebuit să ia câteva decizii, care nu au fost deloc pe placul suporterilor oaspeților.
În minutul 36, Jude Bellingham, mijlocașul în vârstă de doar 17 ani al Borussiei Dortmund, a scăpat singur cu portarul Ederson (27 de ani), care a căzut în afara careului, puștiul l-a depășit pe acesta și a înscris în poarta goală.
Arbitrul român a fluierat joc periculos asupra portarului de la Manchester City. Pe reluări se vede cum Bellingham intră cu talpa la minge și trece de Ederson.
Ovidiu Hațegan a anulat golul nemților și a oferit posesia celor de la Manchester City. De asemenea, „centralul” l-a sancționat pe Bellingham cu cartonaș galben.âHațegan a mai avut o decizie grea în prima repriză. În minutul 31, după un contact între Emre Can și Rodrigo, românul a acordat lovitură de la 11 metri pentru Manchester City, însă a întors decizia după ce a consultat sistemul VAR.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






