ACTUALITATE
Aproape 53.000 de doze de vaccin împotriva COVID-19 au fost administrate în 24 de ore
52.768 de doze de vaccin împotriva Covid-19 au fost administrate luni în România.
Astfel, potrivit CNCAV, 16.711 persoane au fost vaccinate cu o doză și 36.057 de persoane au fost vaccinate cu doza a doua.
Numărul total de doze de vaccin împotriva Covid-19 administrate începând cu data de 27 decembrie 2020 se ridică la 7.926.291. 4.336.728 persoane au fost vaccinate, dintre care 747.165 cu prima doză și 3.589.563 cu ambele.
Numărul total de reacții adverse înregistrate la nivelul centrelor de vaccinare, în ultimele 24 de ore, se ridică la 21.
Acestea au fost reacții comune și minore, din care 3 de tip local și 18 reacții generale.
Numărul total de reacții adverse înregistrate la nivelul centrelor de vaccinare, începând din 27 decembrie 2020 este de 16.102, comune și minore, respectiv 2,03 la 1.000 de doze administrate:
– 1.729 reacții de tip local cu durere la locul injectării;
– 14.373 reacții generale (febră, cefalee, mialgii, artralgii, astenie, alergii de tip urticarie).
143 de reacții adverse sunt în curs de investigare.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






