CULTURA
Ansamblul folcloric ”Dor Transilvan” al CTP Cluj-Napoca, spectacol la Shanghai, la un festival internațional de turism
Fundația culturală Etnostar desfășoară în perioada 11-21 septembrie turneul artistic al ansamblului folcloric ”Dor Transilvan” al Companiei de Transport Public (CTP) Cluj Napoca la Festivalul International de Turism de la Shanghai, în cadrul proiectului cultural “Dor Transilvan – mesager cultural al Clujului”
Acest proiect marchează împlinirea a 30 de ani de activitate artistică internațională a ansamblului folcloric Dor Transilvan al CTP.
”Înființat în anul 1994, ansamblul Dor Transilvan al C.T.P. este singurul ansamblu de întreprindere înființat în România după 1989.
Începând cu anul 1995 ansamblul Dor Transilvan și-a început misiunea de mesager cultural al Clujului în festivaluri folclorice internaționale în țări de pe trei continente: Europa, Asia și America.
30 de ani de activitate artistică
În cei 30 de ani de activitate artistică internațională, ansamblul Dor Transilvan a reprezentat cultura tradițională românească, Clujul și România, în 120 de festivaluri internaționale, primind din partea Primariei Cluj Napoca, titlul de ansamblu European cu prilejul intrării României în Uniunea Europeană”, arată președintele Fundației Etnostar, Tiberiu Groza.
Potrivit acestuia, participarea ansamblului ”Dor Transilvan” în Festivalul International de Turism de la Shanghai înseamnă reprezentarea Clujului si României la cel mai mare festival organizat in China și cea de a șasea participare la un festival internațional in acest an.
Proiectul “Dor Transilvan – mesager cultural al Clujului” se desfășoară cu sprijinul Primăriei şi Consiliului Local Cluj-Napoca, și a Companiei de Transport Public Cluj Napoca.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






