CULTURA
Andrei Țigănaș, dublă lansare de carte la Cluj: cum să vorbești în public și un roman de ficțiune istorică

Profesorul de dicție Andrei Țigănaș lansează joi, 23 ianuarie de la ora 19:00, două cărți în cadrul aceluiași eveniment. Prima carte se numește „Găsește-ți vocea. Cum să vorbești în public autentic și convingător”, iar titlul celei de-a doua este „Nebunul care l-a atacat pe rege”.
Evenimentul de lansare de la Cluj va fi moderat de Mihai Oprean și îi va avea în centru pe Andrei Țigănaș, autorul cărților, Daniel Zărnescu, fondatorul editurii StoryCraft Publishing din București și lect. univ. dr. Corina Rotar, de la departamentul de Comunicare, Relaţii Publice şi Publicitate la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.
Găsește-ți vocea. O carte care te ajută să te exprimi cu ușurință în fața unui public
Andrei Țigănaș este profesor de dicție, sculptor de voci, meserie pe care și-o exercită după o experiență densă ca prezentator radio-TV, cadru didactic și specialist în comunicare.
„Cartea „Găsește-ți vocea” abordează tehnica prezentării în public din 6 perspective. Prima perspectivă este cea a vocii și a dicției, adică partea care se aude atunci când vorbești. A doua – structura discursului sau cum așezi informația astfel încât publicul s-o perceapă mai ușor. Cea de-a treia perspectivă este limbajul corpului – ce se vede la vorbitor, cum își folosește mâinile. Cea de-a patra perspectivă este stilul de viață și modul în care trăiești zi de zi. Rutinile, obiceiurile pe care le ai vor influența prestația ta pe o scenă.
Cea de-a cincea perspectivă este bagajul cultural care este sursa bogăției lexicale și a analogiilor pe care le faci și a poveștilor pe care le rostești. Ultima perspectivă dar poate cea mai importantă este sistemul de valori – în ce crezi tu, ca om și ce optică ai asupra vieții.
Toate aceste perspective, însumate, contribuie decisiv la modul în care te poți exprima pe o scenă”, spune autorul cărții, Andrei Țigănaș.
În plus, cartea este presărată cu întâmplări și situații concrete pe care Andrei le-a întâlnit în interacțiunile cu studenții și cursanții săi.
„Am citit foarte multe cărți despre vorbit în public. Părerea mea este că „Găsește-ți vocea” e cea mai bună dintre toate cele pe care le-am parcurs. Dincolo de partea teoretică, Andrei vine cu exemplificări și exerciții foarte multe, semnalizate în carte cu coduri QR care te duc la videouri Youtube. Cu alte cuvinte, are și o doză practică și aprofundare acolo unde este nevoie”, afirmă Daniel Zărnescu, fondatorul editurii StoryCraft din București.
Nebunul care l-a atacat pe Rege. Al doilea roman de ficțiune istorică scris de Andrei Țigănaș
Pasionat de istoria modernă, Andrei, le propune cititorilor un nou roman în centrul căruia se află de această dată Republica de la Ploiești, o revoltă organizată în 1870 cu scopul detronării domnitorului Carol I.
Personajul principal al cărții, Alexandru Candiano Popescu, trece printr-o suită de drame, dar și situații hilare care, în cele din urmă, îl vor transforma în profunzime.
Lansată în decembrie 2024 la București și în urmă cu câteva zile la Arad, cartea a avut deja numeroase ecouri în mediul online.
„Ce deliciu a fost această ficțiune istorică! Mi-a plăcut să aflu bucăți de istorie prin prisma acestei cărți. Ar trebui să existe cât mai multe ficțiuni istorice bazate pe istoria României. Mi-au plăcut stilul de scris dinamic, simpatic și amuzant; lumea în care se desfășoară, o perioadă de epocă, România din perioada domniei regelui Carol; Candiano și toată călătoria lui, de la personaj înfumurat, chiar nebun în comportament, la un patriot care ajunge să fie un om de bază pentru țara lui,” scrie pe Goodreads Andrada Maxim, una dintre cititoare.
Andrei Țigănaș este profesor de dicție și oratorie, fost om de radio și de televiziune, pasionat de povești și de istorie. Lucrează cu adulți și copii care vor să-și îmbunătățească modul în care livrează mesaje, fie că e vorba despre vorbit în public sau discuții din viața de zi cu zi.
Intrarea la evenimentul care va avea loc la Hexagon Offices (Calea Turzii nr. 178k) este liberă.
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

ACTUALITATE
Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii.
Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.
Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.
Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.
Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.
Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.
”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.
Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.
De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.
Dosar retrimis procurorului
Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.
S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.
Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.
Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.
EVENIMENT
FOTO. S-a deschis punctul de lucru pentru permise și înmatriculări auto de la Dej. Programul de lucru

Serviciile de înmatriculare a vehiculelor și de eliberare a permiselor de conducere, mai aproape de locuitorii din Dej. Vineri a fost inaugurat sediului secundar Dej al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Cluj.
Astăzi, în prezența oficialităților județene și locale, a avut loc inaugurarea Sediului secundar Dej al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Cluj.
Deschiderea acestui sediu de pe strada Ștefan Cicio Pop, nr. 10, din municipiul Dej, reprezintă un pas important în facilitarea accesului cetățenilor din zonă la serviciile de înmatriculare a vehiculelor și de eliberare a permiselor de conducere, fără a mai fi necesară deplasarea la Cluj-Napoca.
„Ne dorim să aducem serviciile publice cât mai aproape de cetățeni, să simplificăm procedurile și să reducem timpul de așteptare. Deschiderea acestui sediu secundar este un pas concret în această direcție”, a declarat Irina Munteanu, prefectul județului Cluj.
Circa 80.000 de beneficiari
La evenimentul inaugural au fost prezenți prefectul Irina Munteanu, senatorul Mircea Abrudean, primarul municipiului Dej, Costan Morar, subprefectul Maria Buzás-Fekete și Comisarul-Șef Carmen Dan, Șeful Serviciul SPRCPIV Cluj.
Programul de lucru
Programul de lucru al serviciului este următorul:
Înmatriculări vehicule:
- Luni și miercuri, între orele 9:30 – 14:30.
Preschimbări permise românești:
- Miercuri, între orele 9:00 – 14:30.
Pentru a beneficia de serviciile oferite, cetățenii sunt rugați să efectueze programările online prin portalul MAI.
EVENIMENT
FOTO. Livratorii de alimente din Cluj, cetățeni străini, întâlnire cu polițiștii. Li s-au explicat regulile de circulație

Livratorii de alimente din Cluj-Napoca și împrejurimi s-au întâlnit cu polițiștii rutieri pentru a discuta despre regulile de circulație din România.
Aceste demers vine după ce au avut loc mai multe accidente de circulație în care au fost implicați livratorii, care sunt în marea lor majoritate cetățeni străini.
Livratorii de alimente din Cluj, întâlnire cu polițiștii
Astfel, livratorii de produse alimentare, foarte prezenți în traficul clujean s-au întâlnit cu polițiștii rutieri și cei din cadrul structurii de prevenire care au venit în întâmpinarea lor pentru cunoașterea și înțelegerea regulilor de circulație din România, respectiv importanța respectării acestora pentru a preveni implicarea în evenimente rutiere.
Sesiunea de informare a fost desfășurată împreună cu reprezenți ai Direcției Generale de Poliție Locală din cadrul Primăriei municipiului Cluj-Napoca, Serviciului pentru Imigrări al Județului Cluj, Sectorul Poliției de Frontieră Aeroport Cluj-Napoca, Asociației Angajaților Străini din România, Coaliției pentru Economia Digitală și ai Organizației Internaționale pentru migrație – filiala Cluj.
Reguli de circulație diferite
Aceasta a fost prima dintr-o serie de întâlniri cu cetățeni care vin din alte stat, unde regulile de circulație pot fi diferite.
„Seminariile pe care le organizăm împreună cu partenerii noștri au ca obiectiv principal îmbunătățirea cunoștințelor privind regulile de circulație din România. Navigarea prin aglomerările urbane nu este un lucru tocmai ușor, în special pentru cei care vin din țări în care regulile de circulație pot fi diferite. Partenerii noștri cu care colaborăm pentru servicii de livrare susțin astfel de proiecte destinate livratorilor, care contribuie la siguranța pe drumurile publice. După succesul seminariilor organizate în București în trecut, împreună cu Brigada Rutieră și al celui din Cluj Napoca, intenționăm să ajungem și în alte județe din țară în perioada următoare cu același format”, a declarat Cătălin Codreanu, președintele Coaliției pentru Economia Digitală.
Evenimentul a avut ca scop informarea acestora despre regulile de circulație și măsurile de prevenire a accidentelor rutiere.
“Participanții au avut oportunitatea de a interacționa cu polițiști rutieri și de a primi materiale educative, contribuind astfel la creșterea siguranței pe drumurile din România”, au arătat și reprezentanții Asociația Angajaților Străini din România.
Întâlnirea vine și după ce timp de o săptămână polițiștii clujeni au făcut controale în trafic printre cei care folosesc biciclete, trotinete și mopede, în special livratori de mâncare și au dat și amenzi.
EDUCATIE
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, SELECTATĂ de Google.org pentru a dezvolta programe de securitate cibernetică

Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) se numără printre cele 20 de instituții de învățământ superior din lume, selectate de Google.org pentru a derula o serie de cursuri interdisciplinare de securitate cibernetică, facilitând astfel accesul la educație în acest domeniu.
„Este o onoare să facem parte din acest proiect global inițiat de Google.org și să ne implicăm, în acest fel, în formarea unei noi generații de specialiști în domeniul securității cibernetice. Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca se angajează să susțină dezvoltarea competențelor tehnice ale studenților și își aduce aportul la consolidarea securității cibernetice în comunitatea locală. Prin acest parteneriat vom oferi noi posibilități de învățare valoroase și vom pregăti astfel profesioniști care vor face față provocărilor tehnologice ale viitorului”, a spus prof. univ.dr. ing. Vasile Țopa, rectorul Universității Tehnice din Cluj-Napoca.
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, SELECTATĂ de Google.org pentru a dezvolta programe de securitate cibernetică
În cadrul proiectului „Cybersecurity Seminars”, studenții vor avea ocazia să își dezvolte competențele tehnice și să crească gradul de conștientizare a comunității locale cu privire la securitatea cibernetică.
„Prin acest proiect vor fi organizate cursuri de securitate cibernetică pentru studenți, care ulterior își vor aplica cunoștințele în organizații din comunitatea locală, contribuind astfel la conștientizarea riscurilor de securitate cibernetică și la îmbunătățirea protecției acestora. Vom lucra cu 125 de studenți și cu un număr egal de organizații. Majoritatea studenților sunt interesați de interacțiunea cu mediul socio-economic real. Tinerii vor să vadă cum sunt percepuți de oamenii și organizațiile în care vor activa, dar și să aplice, în mod practic, ceea ce au învățat.” – Conf. dr. ing. Adrian Coleșa, director de proiect.
Cursurile vor fi organizate de Departamentele de Automatică, Calculatoare și Comunicații din cadrul UTCN, abordând subiecte precum: practici și măsuri fundamentale în securitatea cibernetică, analiză malware, investigații digitale, securitatea rețelelor, securitatea dispozitivelor mobile și IoT, hacking etic, criptografie, managementul riscurilor de securitate și altele.
În contextul actual, în care atacurile cibernetice sunt tot mai frecvente, investiția în astfel de cursuri este esențială.
Reprezentanții Google.org au subliniat că aceste seminarii sunt benefice pentru ambele părți, universitățile își consolidează capacitatea de formare în domeniul securității cibernetice, pregătind totodată viitoarea generație de specialiști printr-o experiență valoroasă, cu aplicabilitate reală.
Pe lângă Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca și Universitatea Transilvania din Brașov, în program sunt incluse alte 18 instituții de învățământ superior din Europa, Orientul Mijlociu și Africa.

Un accident cu un singur autovehicul a avut loc vineri după-amiază, între Apahida și Cojocna. Două persoane sunt evaluate de paramedicii SMURD prezenți la fața locului.
Pompierii din Cluj-Napoca au intervenit vineri la un accident petrecut între localitățile Apahida și Cojocna. În accident a fost implicată o singură mașină, care s-a răsturnat pe acostamentul drumului.
Nu au existat persoane încarcerate, iar paramedicii SMURD evaluează doi dintre pasageri.
„Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca intervin în aceste momente la un accident rutier petrecut între localitățile Apahida și Cojocna. În accident a fost implicat un autoturism, care este răsturnat. Nu au existat victime încarcerate, iar două persoane sunt evaluate de către paramedicii SMURD. La misiune iau parte două autospeciale cu modul de descarcerare și două ambulanțe SMURD”, a transmis ISU Cluj.